Iubire Interzisă -- h.s fanfic

33. "Mami?"

În câteva secunde am ajuns la cabana care se presupunea că avea să ne fie refugiu şi nu puteam să cred ce vedeam. Toată clădirea era în flăcări. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ţip. Am ţipat cu toată inima de teamă ca nu cumva să fie o capcană, tot "planul" să fi fost doar o mare glumă şi, cel mai rău, ca Harry să fi păţit ceva. Numai gândul mă tortura. Al doilea lucru pe care l-am făcut, tot involuntar, a fost să alerg în casă. M-am aventurat în flăcări fără să gândesc, cu Will strigându-mă din spate, fără să se apropie, totuşi.

-Harry! Harry, unde eşti! am ţipat cât de tare am putut, inhalând mai mult fum decât putea suporta corpul meu.

Camera deja se învârtea cu mine, dar nu aveam să mă dau bătută. Am mai strigat o dată numele lui Harry, înainte să mă rezem cu mâna de o canapea în flăcări de lângă mine. M-am îndreptat singură repede când am văzut că flăcările parcă erau atrase de mâna mea. Am clipit de câteva ori şi logica m-a lovit. Am intrat singură într-o capcană. Focul era cel mai eficient mod de a omorî un vampir şi cel care a vrut să facă casa scrum ştia asta. M-am învârtit neputincioasă de câteva ori, încercând să simt şi altceva în afară de fum. Nimic. Niciun vampir nu călcase în acea clădire niciodată. Nimeni în afară de mine. Nu îmi venea să cred că tocmai căzusem într-o cursă, nu după toate torturile prin care am trecut.

-Uite cine a ajuns. Măi, dar de ce atât de palidă?

M-am întors brusc când am auzit o voce bărbătească deformată. Era...inumană. În faţa mea stătea versiunea îngerului decăzut a mamei mele. Faţa ce mi s-a arătat atâtea nopţi în coşmarurile mele era reală. Deşi am văzut-o de atâtea ori, am simţit un fior pe spate. Era pe cât de înfricoşătoare, pe atât de dezgustătoare. Pielea îi atârna pe oase, iar ochii păreau că urmau să îi cadă. Era învăluită în ceaţă şi un aer negru ce nu mă lăsa să îi văd tot corpul. Ceea ce mă făcu să mă simt inferioară era faptul că plutea. Picioarele sale nu atingeau podeaua si răceala pe care o emana ţinea flăcările din jurul ei la distanţă. Era precum o regină a morţii ce venise după mine, următoarea ei victimă. Rămăsesem mută. Cred că ar fi zâmbit ironic dacă ar fi putut, dar nu avea buze, ci doar piele ce îi lăsa dinţii la vedere.

-În sfârşit ne întâlnim aşa cum a vrut destinul. Tu ca sugător de sânge, iar eu în forma mea originală. Mamă şi fiică, amândouă nişte criminale. spuse vocea aceea, făcându-mă să mă cutremur.

-Tu nu eşti mama mea! Eşti doar un monstru ce mă vrea moartă, dar nu eşti mama mea! am strigat, simţind cum fumul îmi pătrundea din nou în plămâni.

-Ah, degeaba te zbaţi, copilă. Pot simţi cum îţi ard măruntaiele şi ceea ce a fost scris se îndeplineşte. Datorită ţie, draga mea vampiriţă, ultima familie de cei ca tine care poate reproduce va dispărea şi vampirii vor readuce iadul pe pământ.

Încercam să înţeleg ce spunea, doar că ameţeam din ce în ce mai mult din cauza fumului din jurul meu. Ea ştia asta, ştia ce îmi făcea şi era exact ce îşi dorea. Trebuia să o opresc într-un fel. Trebuie să existe o cale prin care să distrugi o creatură ce vede, respiră şi vrea moarte, lipsită de umanitate. Atunci mi s-a luminat un bec. Trebuia să ajung la partea ei umană. Dacă era un înger decăzut, asta însemna că fusese un înger normal cândva, nu?

-Tu nu vrei asta. am spus eu, tuşind spasmic. Dacă eşti într-adevăr mama mea, nu ai vrea să mor. Sunt o parte din tine, o parte din sufletul tău. Nu vrei să distrugi o altă parte din inima ta.

-Oh, am planuri măreţe pentru tine. Tu, draga mea, urmează să fii alături de mine în viaţa de apoi. După ce termin cu varianta aceasta jalnică a ta, te voi aştepta cu braţele deschise la porţile iadului pentru a domni împreună peste oamenii aceştia inutili şi vampirii ce ne vor îngenuchia. Aceasta este viitorul tău, îmbrăţişează-l!