Deea005Killer

30 2 0
                                    

Simplityy În primul rând, critica ta este scurtă. Mă așteptam să prezinți mai multe aspecte. În al doilea rând, cred că ai ezitat în ceea ce privește realizarea acestei critici. Un critic nu trebuie să ezite. Aș fi preferat să prezinți toate aspectele minunate ale lucrării, dar și pe cele neplăcute. În concluzie, critica ta este simplă și nu cred că ai atins toate punctele importante.Nota:9


IuliaBucur1

  Din punctul meu de vedere lucrarea pare puțin seacă. Ai fi putut să comentezi măcar un pasaj sau un capitol care te-a impresionat.

Nota: 7


LittleBlackStar252

Dacă la restul jurizărilor am fost puțin reticentă, căci era vorba de lucrări pe care nu le-am citit, aici pot să spun că sunt pe domeniul meu, deci voi avea ceva mai mult de comentat. Ai menționat la începutul criticii că lucrarea nu te-a atras din prima, dar că a început să te prindă pe parcurs. Mi-ar fi placut să îmi spui ce moment te-a făcut să îți placă ceea ce citeai. Apoi, ai menționat că începutul a fost o dilemă pentru tine. Mi-ar fi plăcut să îmi spui până la ce moment și de ce. Mai mult, ai spus că personajele au fost exact ceea ce trebuie, dar, în lipsa unei mențiuni exacte despre un personaj favorit sau despre unul care te-a impresionat prin ceva, pot considera asta un compliment gratuit. Și acțiunea ai spus că ți-a plăcut, dar nu am zărit nici măcar o mențiune despre un capitol sau o secvență preferată. Cu siguranță puteai scrie mai mult despre o lucrare de proză cu un număr relativ mare de capitole și de personaje și nu îmi dau seama dacă a fost de vină faptul că nu ai vrut să mă ofensezi cu anumite mențiuni sau faptul că pur și simplu ți-a fost lene. Personal mă declar dezamăgită.

Nota:6


Total:22





Next Big WriterWhere stories live. Discover now