Povestea unui demon

22.Întuneric

Simt cum plămâni mei își recăpăta capacitatea de a mă face să respir. Pieptul meu se ridică și coboară neregulat, iar aerul pe care îl inspir parcă nu îmi e de ajuns. Respiratia mi se reguleaza încet, reușind să mă ridic.

Sunt în camera mea, în San Diego, acasă la Hale. Mă dau jos din pat, pășind ușor pe podeaua rece. Camera e goală și liniștea acaparează toată casa. Cobor scările, ajungând în bucătărie.Ușa metalică a frigiderului mă reflectă: aceeași blugi pe care i-am purtat în ziua în care am căutat-o pe Katerina, bluza mea e murdară și are și cateva rupturi, iar părul îmi e răvășit și murdar.

În jurul canapelei din sufragerie, Kat și Egypt recită o incantație, iar Ana stă și plânge lângă. Mă apropii încet de ele, zărind și trupul care zace fără suflare. Simt cum inima mi se frange în mii de bucățele și respirația mi se taie. Lacrimile încep să îmi curgă șiroaie pe obraji, iar toate părțile corpului încep să îmi tremure și amețeala mă face să mă rezem de peretele de lângă.

- Ce s-a întâmplat, mă aud întrebând, dar parcă nu ar fi vocea mea. E sugrumată, răgușită.

Egypt mă privește cu ochii în lacrimi, apoi continuă incantația. Simt cum durerea și furia din mine se contopesc și mai întreb o dată:

-Ce s-a întâmplat?

De data asta sunt hotărâtă, iar muschii din corp îmi sunt încordați, continuând să tremur.

- Durerea provocată ție de vraja noastră a fost prea puternică pentru el, spune Egypt, vrând să mă ia în brațe.

Mă feresc, îmbrâțișâdu-mă singură, apoi îl privesc pe Hale cum stă întins pe canapea, mai palid ca niciodată, cu lacrimi uscate pe obraji, la fel ca mine.

-Dar eu m-am trezit. Legătura, el de ce nu se trezește?

-Legătura s-a rupt din cauza durerii,spune Katerina, apropiidu-se și ea.

-Nu! Stați acolo, țip către ele, fugind pe scări.

Intru în cameră, încercând să mă calmez. Apuc o pereche de blugi și tricoul pe care Hale mi l-a dat atunci când m-am transformat în vampir, geaca de piele, cheile de la motor și sar pe geam.

Pornesc,neștiind unde să mă duc. Ma aflu deja pe autostrada, iar lacrimile nu se opresc. Virez pe una din iesiri, ajungand in apropierea casei lui Najid. Privesc casa care pare a fi părăsită, dar îl pot simți cum mă privește pe fereastră.

-Najid,am nevoie de ajutorul tău.

Acesta părăsește fereastra,venind spre mine. Rănile de pe gâtul lui s-au cicatrizat, dar mirosul de sange proaspat îmi dă de înțeles că cea din abdomen încă e deschisă.

-De ce te-aș ajuta, spune și se apropie ușor de mine, rostind ceva în șoaptă.

-Pentru că te-aș transforma, scot totul pe gură, de parcă ar fi ultimile cuvinte.

Înghit în sec, iar acesta rânjește. Privirea lui este încă sadică.

-Ce te face să crezi ca te pot ajuta?

-L-ai salvat pe Nate cand era în prag de moarte, crezi că îl poți ajuta și pe Hale?

Acesta pufnește într-un râs isteric ce mă face să mă încrunt. A înnebunit. Ochii îi sunt roșii, inima îi bate necontrolată, iar râsul îl face să tremure din toate încheieturile. Contactul cu moartea și durea provocată de această a sters orice urmă de umanitate din el.

-Nate era om când l-am injectat cu sangele tău, era viu. Hale e mort, deci nu prea cred că va răspunde tratamentului.

Cu toate că nu știu daca spune adevărul, cuvintele lui mă fac să mă prăbușesc, nu fizic, dar pur simplu nu pot accepta faptul că Hale e mort din cauza mea. Gândindu-mă la el nici nu am realizat că Najid se lupta să își recapete libertatea sub strânsoarea mea care îl lasă fără aer.