Povestea unui demon

26. Mantaua Sărutului

Blaze
O mână caldă îmi mângâie părul, făcându-mă să mă trezesc din somn. Aceleași amețeli pun stăpânire pe capul meu. Fac o grimasă, dar când privirea mea se intersectează cu cea a persoanei iubite, nu pot decât să zâmbesc.
Nu am zâmbit de cand "a plecat". A fost o perioadă destul de grea, mai ales că am asimililat o mulțime de informații ca nu au fost atat de plăcute.
Ies din gadurile mele si oftez scurt, culcusindu-ma la pieptul lui. Niciunul dintre noi nu spune nimic, dorind să ne bucurăm de liniste si sunetul inimilor noastre care bat la unison.

-Mi-e frica, ma trezesc spunând.

Hale ma îndeamnă să mă ridic, apoi ma priveste adânc în ochi.

- De?

- De ce urmează. Dacă nu îl învingem pe Lucifer, daca te voi pierde din nou, de data asta de finitiv? Dacă Egypt păteste ceva când îl atacăm pe Lucifer?

Sunt întreruptă de buzele moi ale lui Hale care le presează pe ale mele, facandu-ma sa ma pozitionez cu picioarele de o parte si de alta a corpului sau. Cand se desprinde din sărut, imi apuca o suvită scurtă de par si o priveste câtva secunde.

-Imi place!

Zâmbesc și mă napustesc asupra buzelor lui, mâinile acestuia plimbandu-se nestingherite pe tot corpul meu.

-Te iubesc, rostim in acelasi timp.

______________

Ma dau jos din pat, ignind la contactul talpilor mele cu podeaua rece. Ma îndrept spre oglindă si imi privesc reflexia in ea. Parul meu e mai alb ca niciodată, căpătând culoarea a lunii, ochii mai negri, având culoarea cerului noaptea sclipind niste stele. Runele sunt mai rosiatice decât de obicei si mai adânci săpate în piele. Focul Iadului m-a afectat destul de tare.
Oftez si il privesc pe Hale care doarme în pat, apoi la oglinda care acum nu ma reflectă pe mine, ci pe Angela.

-Mama?

Cuvântul iese involuntar printre buzele mele si se frange, de parcă un cutit imi strapunge inima. Un zâmbet ii apare în colțul gurii. Clipesc, iar reflexia se schimba, apărând eu in locul ei. O lacrimă mi se prelinge pe obraz.
Tipatul lui Hale ma face sa alerg spre el. Ma asez pe marginea patului, mangaindu-l lent. Un oftat ii scăpa printre buze, apoi își reia somnul lui linistit.
Ma schimb de halatul pe care îl port de dimineata si ies din camera fara a face gălăgie.
Soarele apune lent, iar o briza răcoroasă se poate simti in aer. O i-au la fugă pe marginea drumului, cotind de câteva ori. După câteva minute de alergat ma opresc pentru a-mi trage sufletul.
Privesc în jur si observ ca ma aflu la pădurea de la marginea orașului. Zaresc o poteca si o iau la sănătoasa printre copaci.
Ma opresc când ajung pe malul unui lac, privind reflexia lunii in apa. În spatele meu se aude un fosnet. O siluetă feminină, a cărei par luceste in lumina argintie, prinde contur in timp ce înaintează spre mine. Egypt.

- Ce cauti aici?

Incerca sa para supărată, dar vocea ei trădează orice sentiment. Dezamagire da, dar supărare nu. Ne iubim, ne iubim inca de cand ne-am intalnit.
Seara in care ne-am intalnit. Reflexia ei din oglinda mea. Mama nu e moarta. Nu ma pot abtine si ii sar in brațe, strangand-o puternic, apoi ma poziționez in fata ei. Ma priveste cu nedumerire. Imi umezesc buzele si o spun:

-Mama nu e moartă! Am vazut-o astăzi, în oglinda, exact cum ai apărut si tu in seara in care ne-am cunoscut.

Ochii i se umplu cu lacrimi, apoi ma trezesc cu brațele ei in jurul meu.

-Iarta-ma! Ar fi trebuit să îți spun lucrurile astea inca de cand m-am intors, poate chiar mai devreme.
-E in regula! Important este ca o putem găsi, spune cu zâmbetul pe buze.