fluffy | yoonmin

Fluff [17]

Hoseok părea încă supărat.

"Nu apreciez că ai lăsat străini în preţiosul meu adăpost de căţei." A fost primul lucru pe care el ia spus-o lui Jimin după ce a povestit ce s-a întâmplat.

"Dar ai spus că pot-"

"Niciodată nu am spus nimic 'despre copiii mei'."

"Bine îmi pare rău, bine? Şi înafară de asta," Jimin se aplecă în faţă de emoţie. "Cred că o să mă întrebe în curând."

"Şi îmi amintesc acum că ai spus că nu vrei să fiu acolo." Hoseok, scormoni în punga goală, a schimbat canalul cu celălalt, o privire neobişnuită în irişii săi maro închis.

Jimin era ofensat, şi ridicându-se de pe canapea, se îndreptă spre cel mai preferat loc din întreaga lume; scaunul de lângă ferestră.

Şi acolo se afla acum, gândindu-se la cât de mult a crescut brusc, de îndată ce o anumită persoană a ieşit din profunzimea abisului pe care o făcea înainte.

Fără să gândească, Jimin îşi sufleca una dintre mânecile puloverului, privindu-şi vânătăile, odată purpurii, abia vizibile, vânătăile îi adora corpul.

El a atins cea mai mare vânătaie cu degetul arătător, şi un fel de presiune caldă ia înghiţit inima, abia a mai fost atins.

Poate.

Poate că oamenii nu sunt atât de răi în acest loc ciudat pe care îl numim pământ.

Gândul îi aduse un zâmbet plăcut pe faţă, în timp ce îşi desfăcu mâneca şi îşi îmbrăţişă genunchii mai aproape de piept, înfăşurându-şi braţele în jurul lor.

În mâna lui, el a prins o bucată de hârtie tare; o fotografie.

O fotografie, ştia el, probabil o va preţui pentru totdeauna.

***

"Nu, nu sunt aici să te arunc din nou."

Mr. Pickles părea ofensat.

Yoongi a lăsat jucăria şi s-a aşezat pe pat, apropiindu-se mai aproape de el.

"De fapt, nu cred că am să mă înfurii vreodată. Nu la tine, nu la altcineva."

O clipă de tăcere paşnică a trecut, înainte ca băiatul cu părul sălbatic să se aplece peste garderobă şă-şi ia o brichetă şi o ţigară; punând-o pe buze.

În timp ce ducea flacăra mai aproape, o imagine bruscă aprinse în adâncurile creierului său, un băieţel roz-

Râde.

Un aspect roşu încorporat în strălucirea încântătoare a irişilor săi; o nuanţă pe obraji; buzele dezvăluind, cel mai probabil, cel mai frumos zâmbet pe care Yoongi a avut vreodată norocul să-l vadă.

Amintiri, amintiri unice, au fost suficient pentru a compensa lipsa de droguri care a fost uitat de Yoongi toată ziua.

După o ezitare de câteva clipe, a aruncat ţigara pe fereastra deschisă.

Puse pătura peste el şi se rostogoli pentru a-şi strânge ursuleţul de pluş mai confortabil.

A zâmbit.

Pentru că, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, el cu adevărat se simte fericit.