Capitolul 21

4.9K 582 42
                                    


   În mijlocul sălii balului, câteva fete se prinseseră într-o horă care părea fără sfârșit, țopăind spre stânga, apoi spre dreapta, dându-și drumul la mâini și aplaudând în timp ce făceau un mic joc din picioare. Oamenii care le priveau de pe margini nu se mai puteau opri din zâmbit și din fluierat, fiind și ei îmbătați de melodiile fără cusur ale orchestrei.

   Diavolul își duse paharul de vin spre buze și sorbi lichidul rece cât timp ochii lui nu o părăsiră pe Rhoda. Se întrebă dacă avea să o mai vadă zâmbind și râzând atât de mult ca acum. Fata părea că plutește pe un nor colorat într-o lume lipsită de griji și de răutate, atât de fericită arăta.

   — Cine ar fi crezut vreodată că ai să vii la balul acesta?

   Își ridică privirea să îl vadă pe Miloje oprindu-se în dreptul lui, fără să se uite la el. Abia scăpase de Tabor în grădină, nu mai voia să îl aibă și pe melaki pe capul lui. Avaya și Aureus nu se deranjaseră să vină deloc la el, iar pe Zavian nici măcar nu îl zărise și nu putu decât să ofteze ușurat la acest gând. Nu de multe ori avea ocazia să stea departe de ei.

   — Lasă-mă, îi ceru lui Miloje, îndreptându-și iar privirea spre dans.

   Miloje pufni parcă scârbit și își îndreptă umerii, gata să plece în direcția opusă.

   — Când fata o să rupă blestemul, vei rămâne singur, prietene. Vor pleca toți de lângă tine.

   Nu mă îndoiesc de acest lucru, își zise în gând. Petrecuseră deja șase veacuri împreună, de ce ar mai fi rămas? Și apoi, dacă blestemul o să fie rupt, nici el nu avea de gând să mai rămână la cvartir. Voia să vadă lumea de care tot auzise, să meargă în Regatul Pierdut și să îi întâlnească pe cavalerii legendari de care auzise că ar fi dispărut – voia să trăiască în adevăratul sens al cuvântului.

   Își lăsă paharul gol pe platoul unui ospătar și luă altul plin, neavând ce altceva să facă. Obișnuia să fie centrul atenției la astfel de baluri, iar acum abia de se mișcase de pe loc. Era ca și cum chiar îmbătrânise, așa cum fac oamenii. Devenise atât de ursuz, de plictisitor!

   Un alt bărbat luă locul lui Miloje, doar că pe acesta nu îl cunoștea. Părea că avea în jur de patruzeci de ani, dar părul începuse să îi albească prin unele locuri. Stătea cu o mână în buzunar, în timp ce cu cealaltă ținea un pahar de șampanie. Nu se deranjase să își pună o mască.

   — Frumos, nu-i așa? murmură acesta și îi urmări privirea spre dansul fetelor.

   — Într-adevăr, se trezi el că răspunde.

   — Nu v-am mai văzut pe aici. Ați venit pentru lady Rhoda?

   Își plimbă degetul pe gura paharului și îi aruncă o ocheadă scurtă bărbatului, înainte de a-și întoarce capul și de a se holba la toate acele chipuri necunoscute, ascunse sub măști și straturi groase de machiaje.

   — Nu, nu sunt aici pentru ea.

   — Păcat, îi auzi surâzând. Are șolduri late – bătrânele ar spune că face mulți copii. Și femeile care au fost în regimentul ce a plecat în Vodsk au dat peste tot de știre că sângerează mult și are dureri cumplite când îi vine timpul. Asta cică înseamnă că are să facă băieți.

   Diavolul își drese glasul, simțind cum vinul îi urcă în obraji. Cu siguranță nu voia să știe aceste detalii și cu atât mai puțin ca alți bărbați să afle lucruri atât de intime despre Rhoda. Dacă ar fi fost o fată, cu siguranță ar fi murit de rușine, știind că circulă astfel de zvonuri printre oameni.

Sub Aripa DiavoluluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum