Capitolul 29

4.5K 548 86
                                    

   Diavolul coborî scările spre susbol cu mai multă seriozitate decât s-ar fi așteptat, având grijă să nu calce pe șobolanii ce se grăbeau speriați să ajungă cât mai sus – nu că ar fi îndrăznit să se apropie prea mult de acesta, totuși; ba mai mult, se fereau din calea lui.

   În momentul în care treptele se sfârșiră, genunchii lui erau deja adânciți în apă și își făcu cu greu drum până în camera cazanelor, unde îl putu auzi pe Aureus înjurând încă de când împinse ușa. Majordomul era fleașcă în adevăratul sens al cuvântului, părul lui sângeriu căzându-i pe frunte ca o perdea.

   Îl privi cu ochii mari când îi sesiză prezența, aproape scăpând robinetul mare de fier pe care îl ținuse strâns în mâini.

   — Te-ai ars, Aureus! îl auzi șoptind înspăimântat.

   Diavolul luă o torță suspendată în suportul de pe perete și o aprinse printr-o scuturare lentă a degetelor, aceasta pâlpâind ușor din cauza umezelii în care fusese îmbibată.

   — Ce s-a întâmplat, Aureus? îl întrebă curios și, totodată, enervat.

   Majordomul se fâstâci de pe un picior pe celălalt, refuzând să îl privească în ochi.

   — Am încercat să fac cazanele să funcționeze, dar se pare că presiunea apei a fost prea mare și unul dintre ele a explodat.

   — De ce nu îl lași pe inginer să își facă treaba și tu îți vezi de ale tale?

   Aureus se încruntă.

   — Care inginer? Au murit toți.

   Diavolul oftă, gândindu-se că pădurea sigur avea ceva cu inginerii, căci niciunul dintre ei nu mai apucase să se întoarcă viu acasă. Sau, dacă reușiseră asta, muriseră la scurt timp după aceasta. Merse cu pași greoi spre Aureus și își propti bastonul între robinetul de fier și perete, înțepenindu-l astfel, apoi se întoarse pe călcâie și se îndreptă spre cazanul cu apă caldă în cauză. Era destul de vechi, însă nu îl folosiseră niciodată, căci încercările se dovediseră a fi la fel de dezastruoase ca și acum.

   — Poate că ar trebui să construim guri de vizitare pentru ca apa să nu mai acumuleze presiune, sugeră Diavolul. Și să schimbăm țevile cu unele de cupru, mai ales pe cele sparte.

   Majordomul rămase cu privirea pironită asupra cazanelor, însă, după încruntătura de pe chipul lui, părea că se gândește profund la ceea ce auzise. În cele din urmă, începu să dea din cap în sus și-n jos.

   — Asta ar putea să meargă, mormăi el. O să trimit vorbă să ne fie aduse cele necesare, dar până atunci va trebui să opresc apa curentă. Vom folosi din nou fântânile.

   Diavolul așteptă câteva clipe, timp în care Aureus se învârti ca un titirez în camera cazanelor, apoi își luă bastonul de la robinet și porni gânditor spre scări, cu el pe urmele sale. Va dura ceva timp până când se va scurge toată acea apă de la toate etajele, dar știa mai bine decât oricine că până și cea mai mare tragedie era privită cu interes și rezolvată cu plăcere de locuitorii cvartirului, căci, în lunga lor viață, erau rare momentele în care se întâmpla ceva interesant.

   — Îmi pare rău că întreb, stăpâne, dar... asta e toată dojana?

   — Ai vreun fel preferat în care să fii certat?

   — Ă... sunt bine și așa. Am auzit că ai luat cina cu lady Rhoda...?

   Când ajunse în dreptul ușii, Diavolul își lăsă mâna să poposească pe clanță și îl privi dintr-o parte, arcuindu-și sprânceana.

Sub Aripa DiavoluluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum