Capitolul 43

4.7K 491 66
                                    

   Nu s-a gândit că urma să mai pună piciorul în castel vreodată.

   Iar acum, când turnurile lui imense, ce se vedeau până și din cel mai îndepărtat sat al regatului, păreau că se apropie pe măsură ce trăsura mergea galant pe drumurile cu piatră cubică, Rhoda își dădu seama că totul era realitate, și nu o plăsmuire bolnavă a minții ei.

   Putea să audă deja ritmurile plăcute ale instrumentelor muzicale, ale vioarelor și lirelor și pianelor, râsetele și chicotelile celor invitați și mai ales bătăile inimii sale bump bump bump

   — O să îți rupi tocurile dacă mai bați mult în podea, Rhoda.

   Mâinile îi tresăriră și își întoarse privirea spre Cazimir, ce stătea pe cealaltă banchetă și o privea cu ochi prea curioși pentru ea în acel moment.

   — Îmi pare rău, se trezi spunând. Doar că... e prima dată când asist la o nuntă regală. Îmi închipui că o să fie minunat!

   — O să fie, dar mă îndoiesc că va fi la fel cum erau cele de pe timpul meu.

   — Ce vrei să spui?

   Cazimir zâmbi.

   — Țineau chiar și trei săptămâni – depindea de cât de mahmur ar fi fost mirele după atâtea nopți pline cu alcool. Mireasa purta în fiecare noapte o altă rochie, una mai frumoasă și mai scumpă ca alta, iar la sfârșitul fiecărei petreceri dispărea, iar soțul trebuia să o găsească de fiecare dată. Se zicea că vor avea atâția copii câte nopți a rămas negăsită.

   Rhoda își mări ochii oripilată.

   — Și dacă nu era găsită două săptămâni? Făceau 14 copii?

   Lordul începu să râdă când îi văzu expresia și își scutură capul.

   — Nu chiar. Se plictiseau, de obicei, după al cincilea.

   — Cinci?! Trebuie să fi fost oribil.

   Își trecu degetul peste brățara de aur pe care o avea la încheietură și oftă. Încerca să-și calmeze bătăile inimii, însă părea că devine din ce în ce mai agitată. Urma să îl vadă pe Lachlan, pe Freja. Pe cei care o priviseră dezgustați. Poate chiar și pe prințul Velizar. Îl ura și îi purta milă în același timp.

   Cazimir îi prinse mâna și îi sărută încheieturile degetelor, de parcă știa ce gânduri negre avea.

   Zeiță Fama, nu înceta să se minuneze de cât de frumos i se părea că devine pe minut ce trece! Mereu se îmbrăca de parcă se ducea la o nuntă regală, însă în acel moment arăta mai bine, mai atrăgător ca niciodată. Redingota sa neagră, țesută cu fire de aur pe piept, pe guler și pe umeri, avea butonii pe care i făcuse cadou, chiar și broșa aceea în formă de soare. Pantalonii negri, strâmți, și cizmele până la genunchi deveniseră de mult timp slăbiciunea ei, dar faptul că își legase părul la spate îi făcea picioarele de gelatină.

   Arăta ca un prinț din basme, iar ea se simțea ca o prințesă alături de el.

   Și pe bună dreptate, croitoresele asta avuseseră în gând când îi făcuseră rochia. Era albastră ca ochii lui, cu falduri fine de mătase, o curelușă din flori de diamante ce îi făcea talia să sclipească, lipsită de mâneci sau bretele. Era suficient de decoltată și în spate, încât să i se vadă o parte din cicatrici, însă lucrul acesta nu o mai deranja, ci din contră. Coada împletită cu flori făcută de mama ei, ce îi atârna pe un umăr și îi făcea părul să pară mai des decât era în realitate și suficient de complicată încât Rhoda încă încerca să își dea seama cum o făcuse, îi oferea un aer aproape... regal.

Sub Aripa DiavoluluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum