When Love Is A Burden || Harry Potter ; Next Generation

Capitolul II: Flacarile

Sala de Festivitati era plina. Elevii din anul intai stateau cuminti in rand, asteptand ca profesorul Longbottom sa ii strige pentru a urca in fata mesei proferosilor si a-si aseza pe cap Palaria de Selectie, ca mai apoi sa fie repartizati in una dintre cele patru Case.

Albus statea tacut la masa. Langa el, Scorpius ii povestea sau ii explica ceva anume, insa Albus nu auzea nici un cuvant. Era mult prea concentrat.

In fata lor, la aceeasi masa, statea Sheyla Stone, care se uita plictisita la elevii din primul an si aplauda incet ori de cate ori venea cate unul la Slytherin.

Albus privea peste umarul ei, studiind elevii din celelalte case. Ayla ii aparu prima in vizor. Masa Casei Hufflepuff era chiar langa a lor. Era suficient de aproape pentru a-i putea analiza fiecare trasatura faciala. Nu avea de gand sa nege ca era o fata frumoasa.

Ayla ii amintea vag de Teddy. Era Hufflepuff, avea parul colorat si din cate se putea observa, era foarte stangace si adora sa vorbeasca. In tren nu schimbasera prea multe priviri sau vorbe. Ea vorbea in general cu Lily, insa parea ca se intelege si cu Scorpius.

Albus isi conduse privirea mai departe, unde dadu de Dominique, care statea plictisita pe locul ei, asteptand cel mai probabil mancarea. O secunda mai tarziu, masa Casei Hufflepuff erupse in aplauze si urale, atunci cand un baiat din anul intai fu repartizat la ei.

Urmatorul, si deasemenea ultimul copil era o fetita blonda, care trecu la Gryffindor. Fetita avu parte de aceeasi primire calduroasa ca baiatul de dinaintea ei. Atunci, Albus isi vazu mare parte din familie batand din palme. Ii vazu pe fratii lui, pe Rose, Hugo, pe Lucy, care se ridicase in picioare langa James, care nu facea nimic mai mult decat sa zambeasca, pe Fred si Roxanne si pe multi alti elevi pe care Albus nu ii stia decat din priviri.

Albus nu ar fi schimbat nimic la faptul ca era Slytherin, se obijnuise cu ideea, dar si-ar fi dorit ca si restul familiei sale sa fie in aceeasi Casa cu el. Macar asa, nu s-ar mai fi simtit atat de rupt si de diferit de ei.

Profesoara McGonagall pasi in fata si reduse elevii la tacere printr-o singura miscare din mana. Avea o figura solemna, insa dupa ce arunca o privire prin sala, isi mai indulci expresia.

- Bun venit in noul an! incepu ea. Iar pentru cei mai mari, bine ati revenit! Stiu deja ca sunteti infometati, asa ca nu ma voi lungi, vocea ei era calma, insa parea nesigura pe sine. Regret sa va anunt ca profesorul Dazel, care a predat cursul de Aparare impotriva Magiei Negre, s-a pensionat anul acesta. Date fiind acestea, locul lui va fi ocupat de o noua profesoara, Alana Walker, spuse si arata printr-o miscare din brat catre masa profesorilor, unde o femeie blonda se ridicase in picioare.

Elevii aplaudara din nou. Alana era o femeie a carei varsta era imposibil de dedus. Avea parul blond, ce parea sa aiba o nuanta de argintiu in lumina, prins intr-o coada impecabila la spate. Era slaba, dar arata perfect. Era inalta, insa nu se compara cu profesoara McGonagall.

Zambea entuziast. Ii saluta, dupa care se aseza inapoi pe scaun.
In acel moment, fu adusa mancarea.

***

Era intuneruc. Podeaua murdara si rece completa senzatia nemiloasa de frig. Era abia inceput de toamna, dar printre peretii de piatra, frigul se amplifica.

In atmosfera plutea o liniste mormantala. Sinistra.
O tanara de doua zeci si patru de ani statea proptita de peretele inchisorii, cu ochii inchisi. Era mai bine decat sa priveasca in gol. Parul ei ondulat, aproape cret, era acum incurcat si murdar. Parea o fantoma, sau chiar un cadavru umblator.

Stand cu ochii inchisi si cu talpile lipite de podea, respirand delicat, putea auzi fiecare miscare, fiecare sunet din jurul ei.

Isi dadu seama cand sunetul unor pasi apasati care se apropiau de celula ei ii ajunsera la urechi.