When Love Is A Burden || Harry Potter ; Next Generation

Capitolul VI: De-a cuceritorii

- Nu stiu cum rezisti in dezordinea asta, sincer iti spun, zise Neville fluturand teatral cateva foi de pe biroul Alanei.

Alana statea tolanita pe scaunul de la biroul sau. In incaperea in care isi petrecea ea timpul era mereu dezastru, iar ea nu considera ca a fi o persoana dezordonata era un lucru atat de rau, mai ales cand nu avea cu cine sa imparta spatiul in care traia.

- Nici eu nu stiu de ce unii oameni isi pierd timpul pretios ca sa aseze uniform un teanc de hartii, raspunse ea jucandu-se cu varful baghetei sale.

- Stii ca ai putea sa folosesti o simpla vraja, nu? zise el dar Alana il ignora.

Neville ofta. Isi dadu ochii peste cap si se aseza pe scaunul din fata ei. Atunci, Alana reveni la o pozitie mai fireasca.

- De ce ai venit, mai exact?

- Pentru ca devine plictisitor sa stai mereu la ceai cu McGonagall sau sa vanezi copii idioti de cincisprezece ani care se furiseaza afara ca sa vaneze narglii.

- Ce fel de adolescent vaneaza narglii?

- Nu stiu sigur, dar eu asta faceam la varsta lor.

Alana chicoti fara sa il priveasca si isi inghiti o remarca nepoliticoasa cum ar fi "Pai tu esti Neville" sau "De ce nu ma mira". Nu, asta ar fi fost prea de tot.

- Vrei sa mergem prin Hogsmeade? Nici eu nu ma distram in mod special in seara asta.

- Um..in Hogsmeade? spuse Neville, parand putin stanjenit.

- Stai calm, sunt profesoara fiicelor tale. N-am nici o intentie ascunsa, replica Alana inca zambind amuzata de situatie.

Il placea pe Neville, era un om bun si cu un sens al umorului interesant, pe langa asta nu aveai cum sa te plictisesti cu el daca se pornea pe povestit amintiri din vremea razboiului sau de dupa, dar asta era cam tot ce putea zice despre el. Cu toate ca erau adulti, preferau la randul lor sa isi petreaca vremea cu oameni de varsta lor, si erau norocosi ca lucrau impreuna. Alana se simtea putin vinovata, dar nu putea nega faptul ca o amuza teribil atunci cand Neville avea impresia ca ea era interesata de el, si asta doar pentru ca era singura.

- Nu plecam pana nu facem curat aici, spuse el ridicandu-se de pe scaun.

Alana raspunse cu un simplu "ok" si isi ridica bagheta in aer, dar Neville i-o zbura din mana cu un "expelliarmus" care o facu sa tresara.

- Ce nai..

- Fara magie. Poate asa te inveti minte, zise el si ii facu cu ochiul. Isi aseza frumos bagheta in buzunar si incepu sa o ajute la strans.

- Ai uitat ca nu sunt vreo eleva de-a ta? ii zise ea razand sarcastic.

- Te vad ca si cum ai fi, ii raspunse el pe acelasi ton jucaus.

Nu dura mult ca jumatate din tonele de foi, pene de scris, pixuri luate din lumea mageamiilor si carti sa dispara de pe birou. Intre timp, Neville bodoganea.

- Nu inteleg cum rezisti in dezastrul asta. Cum e macar posibil sa gasesti ceva?

- Vorbesti exact ca sora mea, zise Alana inca surazand.

- Nu stiam ca ai o sora.

- Am avut o sora.

Neville decise ca nu voia sa continuie sa dezbata subiectul.

Bineinteles, era imposibil ca ceva sa nu mearga prost.

Dupa ce Neville ridica un teanc de lucrari scrise pe care le puse in sertarul de langa biroul Alanei, sub el gasi o fotografie. Avea un aspect vechi. In poza se puteau vedea un grup de tineri intr-un dormitor. Erau cu totii imbracati in pijamale si radeau. Pareau euforici. Stateau in pozitii ciudate, aratand de parca urmau sa isi piarda echilibrul. Poate de-asta si radeau.