🖤YOU ARE IN MY BLOOD🖤

Capitolul 33

Intru, lăsându-l pe el după mine. Locul ăsta arată de parcă au trecut cei de la forțele speciale pe aici. Aoleu... O să-mi ia o veșnicie până o să iau de pe jos petele de alcool, mai ales dacă s-au și lipit... Să dau decorațiunile jos, și știți că nu-s cea mai înaltă persoană, să strângem de peste tot... Și nici. .nu.vrea să fiu ce se află prin băi! Pufnesc... în timp ce aud foșnăitul unui sac. Mă întorc și văd că Shawn deja s-a apucat să strângă niște pahare. Ar trebui să mă mir?

-Cu cât timp o să stai să te miri, cu atât ne va lua mai mult! murmură el.

-Uite cine și-a revenit! iau și eu un sac și încep să-...l ajut!

-Hei! Ai noroc că sunt aici și fac ceva! 

Și uite că începem...

-Iartă-mă că ceva te-a împins să aduci niște droguri la liceu și am ajuns aici din vina ta! spun ușor deranjată.

-Și? ridică el din sprânceană. Unde scrie că nu am voie să fac ce vreau? Era strict treaba mea! Tu ai ajuns într-un fel drogată...

-„Într-un fel"? ...deja mă enervez. 

-Da! spune el hotărât.

-Așa de nesimțit să fi încât să nu recunoști că e vina ta pentru ce stare am avut eu?

-DA! Da, sunt! Tu nici măcar nu mai știai de tine! Și nu ai cum să îți aduci aminte cum s-au întâmplat lucrurile exact! Așa că nu-ți da cu presupusul! NU E VINA MEA! spune el răspicat.

-A, nu! M-am drogat singură! devin ironică.

-Exact! 

-Ești incredibil! pufnesc eu, continuând să strâng.

-Știam deja! dă el ochii peste cap.

-Cât tupeu! Așa ceva! 

-Și ce e așa rău în a avea puțină personalitate? Hă? Și tu ai tupeu chiar în clipa asta când te cerți cu mine din... nimic și ai avut și mai devreme în cantină, deci pisi... cred că aici ne asemănăm.

Wo, wo...tocmai a zis că ne asemănăm? Noi doi? 

-Stai! Mă scuzi? Noi doi nu suntem deloc...la fel! mă răstesc eu, iar el se apropie.

-Ia zi....serios? Avem ceva în comun totuși, deși nu vrem...

-Muzica...  șoptesc eu fără să-mi dau seama.

-Bingo! continuă să se apropie. Deci vezi? Așa de diferiți nu suntem.

-Eu nu sunt ca tine! strig. Nu mint, nu mă dau centrul Universului, nu creez probleme și nu înșel lumea. 

-Cine naiba ți-a zis ție că înșel lumea? se uită la mine și vrea să mă intimideze.

-Nu trebuie să-mi zică cineva. Scrie pe fața ta asta!  zic și zâmbește.

-Nu ști nimic despre mine, Camila! 

Să înceteze să-mi mai zică numele. Mai ales cu accentului de canadian.

-Și nici tu despre mine! Așa că nu ne mai compara.

-Pff! Te preferam în starea aia de drogată! râde ușor și își dezvăluie gropițele. 

-Poftim?  întreb aproape insesizabil, deși am vrut să țip.

-O prefer pe acea Camila fără stres, pe care o doare undeva de restul, care trăiește clipa, care urlă ca o nebună, care râde și se bucură, care dansează și se comportă ca un copil... care, într-un cuvânt... trăiește. Tot ce faci tu acum este să te ascunzi. Să îți iei moaca aia de fată cuminte, bună la școală, pasionată de muzică... cea care nu încalcă niciodată regulile. Dar știu că ai auzit vorba aia că „regulile sunt făcute pentru a fi ...încălcate!" Așa că nu te mai da drept o sfântă, pentru că nu ești, Camila! Nimeni nu e. De ai fi putut să-ți vezi entuziastmul din privire, euforia aia...și energia din tine... Dă vina pe droguri, dar poți fi așa și fără ele. Păcat că nu ...ești totuși. îmi aruncă o privire așa de diferită pe lângă cele pe care deja mi le aruncase.