MOLECULE (poezii)

ARHANGHEL

Eram într-o duminică de geros brumar

Și-n minte-mi răsunau cuvintele chinine:

- Arde muma, arde muma!

Înghesuit între pereții crescuți în ceară,

Mai sparg câte-un țurțure din mine -

Și-i simt dezrădăcinarea, îl smulg în chaos,

Și îl privesc fără asemuire

Îmi scald tristețea în tăișul său,

Un vârf otrăvitor, cu care m-aș îmbăta.

De mi-ar salva cineva maica,

Căci arde-n flăcări, printre bibelouri moștenite

De-aș fi fost oceanul, să opresc infernul.

Nici tată nu mai am,

S-a dus al meu părinte

De multă vreme-n neant -

Căci el mi-era ultima aripă, până și ea s-a pulverizat.

Și sora mică a plecat

Și singur, singur am rămas,

Să-ncalec norii plumburii, în căutarea comorii -

Să mă măsor cu Domnul aș vrea,

La un pocal de nemurire.

În urma mea zac îngerii - 

Statui, fantome, nave scufundate.

Înaintea mea se-ntinde, o altă lume

Fără îngeri, fără viață,

Și de n-aș fi fost născut din moarte,

L-aș asmuți pe Mihail

Să-l doboare pe Gavriil.