Nota autorului, personaje, alte chestii random

1.1K 64 4
                                    


Coperta este realizata de talentata aniod1 căreia îi mulțumesc nespus pentru ajutor și răbdarea de a face ce mi-am dorit

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Coperta este realizata de talentata aniod1 căreia îi mulțumesc nespus pentru ajutor și răbdarea de a face ce mi-am dorit.








27.03.20 N/A

Dragi cititori,

Nu îmi vine să cred că pot în sfârșit să fac asta. Mi-a luat ceva timp să mă repun pe picioare și să mă mobilizez cu această idee, pentru că au trecut 5 ani de când am gândit, scris și editat o poveste cap coadă. Sunt fericită că în sfârșit pot să scot la lumină această idee care zace în mine de mult prea mult timp. O bună vreme am încetat să mai scriu. Am crezut și am simțit că am tot evoluat și am ajuns într-un punct în care eram atât de critică cu tot ce scriam încât nimic nu mă mai mulțumea. Nu mai vedeam scrisul ca pe un hobby plăcut prin intermediul căruia mă distram și care îmi făcea plăcere, ci ca pe o obligație față de cititori și am greșit foarte mult față de mine și de eul meu creativ. Daca citești asta eule, îmi pare rău.

De acum încolo voi scrie povestile în privat sau cel puțin sa le trasez in linii mari, ca să evit să mă mai las influențată de părerile celorlalti, care (de cele mai multe ori) nu au fost rău intenționate ci doar nu au mers în aceeași direcție cu ce îmi doream eu cu adevărat. Acum am înțeles asta și vreau să dau tot ce-i mai bun din mine, fără să îmi mai fac rau (sunt fecioara, deci perfecționista, deci m-am înjunghiat singură în spate)😘

Văd că Wattpad a scos funcția de a pune personaje, ceea ce e nasol. Oricum o să las aici pozici și toate cele și pun bannere în fiecare capitol. Sunt foarte fericită cu această decizie și sper să vă placă povestea! 

PS: Ar trebui să îi spun acestei povești Dragoste în vremea holerei sau mai bine zis Coronavirsului :))) ce amuzanta esti Anita haha.


Dawn

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Gustul adevărat al dragosteiWhere stories live. Discover now