Dawn nu face lucruri nesăbuite. Nu trece strada dacă nu există treceri de pietoni, nu lasă niciodată facturile neplătite de pe o lună pe alta, sau vasele nespălate în chiuvetă și cu siguranță nu se întâlnește cu bărbați atrăgători pentru o aventură...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Dau cu spatele ținând încă cuțitul cu lama îndreptată spre el. Nu reușesc să opresc muzica așa că trântesc clapeta laptopului, dar acesta continuă să cânte.
Rablă nenorocită!
El doar râde puțin în sinea lui și dă un pas mai aproape, lăsând totuși o distanță suficient de mare între noi.
— Este în regulă, pot să aștept două minute până când ești gata.
Își pune mâinile în buzunar fără să spună nimic, iar eu simt cum inima îmi coboară din piept în stomac.
Deschid clapeta, introduc parola și reușesc cu mișcări tremurânde să o opresc în cele din urmă. Trag aer în piept și strâng mai bine coada cuțitului, în speranța stupidă de a-mi găsi un pic de confort. Nu se mai aude niciun zgomot și realizez dintr-o dată ce greșeală enormă am făcut. Cum altfel să umplu această liniște inconfortabilă? Acum va trebui să vorbesc cu el! Încerc să îmi găsesc o ocupație cu bareta de la geantă, dar sincer vorbind, nu îmi amintesc ce făceam înainte ca el să apară în bucătărie.
Prezența sa umple întreaga cameră, iar mai devreme sau mai târziu știu că trebuie să purtăm o conversație ca doi adulți. Trag aer în piept și constat că mă privește la rândul sau tăcut, preț de câteva secunde, înclinându-și capul de parcă ar vrea sa mă studieze mai în profunzime.
— Bănuiesc că nu vrei să vorbești cu mine.
Îmi smucesc capul spre el, ca o muscă atrasă de un bec, în ciuda promisiunii inițiale că voi da tot ce pot ca să mă abțin să îi dau importanță. Nu știu dacă o spune în spirit de glumă sau își bate joc de mine, dar sunt sigură că nu vreau să îi intru în joc.
— Ce cauți aici? îngaim eu.
Vocea mea este pițigăiată și subțire și am sunat ca o mâță speriată. Urăsc că sunt așa de slabă și departe de a avea atitudinea compusă pe care o are el.
— Am cerut voie, știu pe cineva care știe pe altcineva și cumva... am ajuns aici.
Se sprijină pe un banc de lucru, ducându-și mâinile la piept.
— Aha.
Aproape că mă enervez văzându-l atât de degajat în locul meu preferat. Dacă nici aici, în bucătărie, nu pot să am parte de liniște atunci ce naiba ar trebui să fac? Figura mea nu se înmoaie și mă întorc cu spatele la el. Cântăresc puțin în minte dacă e bine ce fac, însă și el m-a dus în apartamentul lui și mi-a oferit încredere.
Așa că aleg și eu în favoarea păcii.
Pun în cele din urmă cuțitul înapoi pe stativ și încep să îmi adun lucrurile.
— Am venit să îmi cer scuze...
Mă întorc cu fața la el, exact ca în momentul în care Joe Jonas își dă seama cine e Demi Lovato în Camp Rock și îl studiez cu ochii mari. Sunt o penibilă, știu. Dar mi-a plăcut la nebunie Camp Rock!
