Dawn nu face lucruri nesăbuite. Nu trece strada dacă nu există treceri de pietoni, nu lasă niciodată facturile neplătite de pe o lună pe alta, sau vasele nespălate în chiuvetă și cu siguranță nu se întâlnește cu bărbați atrăgători pentru o aventură...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu pot să îi scriu eu prima.
Nu așa se face.
Dar degetele mă mănâncă și mă gândesc de ieri într-una la numărul lui de telefon. Am vrut să îl șterg. Am încercat să îl ignor. Am încercat să mă țin ocupată și să nu îmi verific din două în două minute mesajele, pentru că speranța este cel mai mare blestem care s-a abătut asupra noastră ca omenire. Gândul că poate îmi scrie și nu răspund la timp, sau că poate o fac prea devreme, poate o să par neinteresată, sau prea disperată. Toate astea mă consumă într-un fel în care știu că n-ar trebui s-o facă.
Dar el de ce nu m-a contactat? Vrea să îi arăt oare că sunt disperată și dornică ca să poată să își facă jocul cu mine și să plece? Din fericire, nu sunt genul care să cadă așa ușor în plasă. Sunt sigură că nici n-a vorbit serios cu privire la întâlnirea noastră. Și dacă a vorbit, aș putea să îi spun că lucrez vineri. Aș putea să mă scuz spunând că am o programare la doctor. Nici nu sunt sigură că vreau eu să ies cu el.
Ultima oară când am ieșit la o întâlnire a fost acum mai bine de un an.
Și a fost cu un tip pe care l-am cunoscut pe Tinder. Pe care Chiara mi l-a creat. Și chiar dacă tipul a fost drăguț în mare și întâlnirea noastră s-a terminat la el pe canapea, nu am avut intenția să îl mai întâlnesc a doua oară când am aflat destul de abrupt că logodnica lui se întoarce din scurta ei vacanță în Europa și nu ar da bine să mă găsească în apartamentul pentru care ea plătește chirie.
Să spun că asta nu m-a făcut să mă gândesc de două ori când vine vorba de întâlniri, ar fi o minciună gogonată. Și m-a scârbit și destul de tare.
Dar Julian este... foarte interesant. Nu am avut niciodată parte de scânteile pe care le resimt când îi aud vocea sau când îi simt atingerea. Nu sunt tâmpită, știu că mi-a plăcut interesul pe care mi l-a arătat. Vreau să ignor cu tot dinadinsul acest sentiment care crește în mine de parcă e o iederă otrăvitoare.
Este posibil să ți se pună pata atât de tare pe cineva cu care n-ai schimbat mai multe cuvinte, decât cu doamna de la magazinul unde mergi să îți cumperi pâine în fiecare săptămână?
În ciuda agitației de la muncă, pentru prima dată după ani de zile, simt că nu sunt deloc implicată în ceea ce fac și lucrez mecanic.
— Dawn, e timpul să iei o pauză.
— Poftim?
— Este ora prânzului, ești mult prea concentrată pe ce faci și m-am gândit că ai nevoie de o pauză. Nu prea sunt multe de făcut și Giovanni nu e aici. Te acopăr eu.
Vocea lui Sarah mă scoate din visare. Stomacul meu scoate un chiorăit, ceea ce înseamnă că are dreptate. Este aproape ora prânzului și eu nu am mâncat nimic. Nu îmi stă în fire să trag chiulul, dar e clar că astăzi ceva e în neregulă cu mine. Îmi scot haina de bucătar, o agăț în cui și plec către vestiar.
