Dawn nu face lucruri nesăbuite. Nu trece strada dacă nu există treceri de pietoni, nu lasă niciodată facturile neplătite de pe o lună pe alta, sau vasele nespălate în chiuvetă și cu siguranță nu se întâlnește cu bărbați atrăgători pentru o aventură...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Dacă aș putea să câștig un bănuț pentru fiecare dată când mi-am spus că nu mă voi mai gândi la el și am făcut-o, n-ar fi necesar să mai lucrez toată viața.
Îl detest pentru că mi-a intrat în minte și pentru că nu mă pot gândi la altceva decât la el. Cum poate să fie atât de plin de sine și să creadă că o să mă întorc la el cu coada între picioare?
Offf, înfumuratul acela necioplit!
Ies din dormitor cu o față care cred că cu greu se poate numi normală și mă îndrept direct spre aparatul de cafea. Las magia cafelei să umple camera de parfum și de zgomot și mă las să alunec pe blatul de bucătărie, scăpând un oftat.
— Totul e în regulă?
Țip ca din gură de șarpe și mă ascund în spatele unui scaun de bucătărie când vocea bărbătească mă întrerupe din visare și cred că dacă nu mor de la sperietură sigur o să mor de rușine, pentru că port cea mai scurtă pereche de pantaloni pe care o am în șifonier. Și cea mai urâtă.
Matt face ochii mari și se uită la mine cu sprâncenele ridicate.
— Nu îți face griji Dawn, nu mă uit după tine în niciun fel.
Îmi oferă un zâmbet care pare autentic și îl văd întinzând-se relaxat pe scaunul de bucătărie, îmbrăcat în pantaloni de trening și un tricou larg.
Ce naiba caută el în bucătăria mea?
— Nu am vrut să te sperii, credeam că m-ai văzut, doar nu vrei să vorbești cu mine.
Mă ridic de după scaun și îmi aranjez, în ceea ce sper să fie o mișcare relaxată, pantalonii, trăgându-i cât de jos se poate ca să îmi acopăr fundul. Mă prefac că nu s-a întâmplat nimic și mă întorc către bufet ca să îmi prepar cafeaua așa cum îmi place, cu mult lapte și fără strop de zahăr.
— Scuze, sunt încărcată de nervi, recunosc.
Se așază mai bine pe scaun și îmi iau cana de cafea proaspătă, așezându-mă în fața lui.
Un beculeț îmi strălucește deasupra capului, încercând să mă relaxez și să îmi potolesc impulsul de a-l lua la interogatoriu. S-au întâmplat prea multe lucruri în ultimele 24 de ore ca să pot să mai fiu rațională.
Matt este prieten cu Julian. Cum nu mi-am putut aminti asta mai devreme?
— Vreun motiv anume? întreabă el.
Ce aș putea să îl întreb pe Matt despre Julian care să fie suficient de obiectiv încât să nu pară că mă interesează, dar nici mult prea obiectiv ca să creadă că poate evita răspunsul?
Întrebarea mai bună ar fi, ce vreau să obțin prin a afla informații despre el?
Mi-ar plăcea să aud că un bărbat tandru, care ia aventuri de noapte și le oferă cele mai plăcute momente din viața lor, ca după aceea să le părăsească câteva zile mai târziu? Ca e un îngâmfat și jumătate care atunci când pune ochii pe cineva merge până în pânzele albe ca să obțină acest lucru? Sau aș vrea să aud frica mea cea mai mare - că există o mică speranță ca el să fie cu adevărat interesat de mine, și să vrea să mă cunoască mai mult decât la suprafață.
