Capitolul 52

1K 79 4
                                    

     Sunt din nou în apartament, departe de toată lumea, și îmi doresc doar să mă pot bucura măcar o secundă de liniștea de aici, de cât de bine e să fiu acasă și să nu mai trebuiască să mă prefac.

     Dar nu pot.

     Departe de blondul cu ochi de furtună gândurile mele o iau razna încă o dată și nu reușesc să le controlez, iar el nu o să fie aici mereu, ca să mă ajute. Are viața lui, prioritățile lui. Nu o să stea să mă ridice pe mine de la pământ.

     Mă dezbrac din mers, după ce am încuiat ușa în urma mea, și arunc totul pe podea. Hainele cad una după alta și nu-mi pasă deloc că apartamentul meu se transformă în haos cu fiecare zi care trece fără să fac curat în urma mea. O să strâng mai târziu după mine, dacă îmi amintesc.

     Acum, vreau doar să intru sub duș și să mă spăl. Nu știu cum mă simt, dar clar nu bine. Ieșirea cu Hades a ajutat pe moment, dar, la finalul zilei, tot singură sunt și ăsta nu e un sentiment bun. Singurătatea doare ca naiba.

     Intru în cadă și trag perdeaua la maximum, deși sunt singură. Nu mă vede nimeni. Nu are cine să mă vadă. Dau drumul la apă și las jetul fierbinte să curețe fiecare atingere de-ale lui Abel.

     Lacrimile îmi curg pe obraji și încerc să mă adun. Nu s-a întâmplat mare lucru, de ce mă comport așa?

     M-am panicat atât de rău azi...

     Ce-a fost cu mine de am reacționat așa? Trebuie să te controlezi, Evelyn. Trebuie să taci.

     Inspir, expir. Închid ochii și imaginea lui deasupra mea se întoarce, așa că-i deschid la loc. Nu pot să stau nici măcar o secundă cu ochii închiși fără să-l văd pe el.

     De ce mă port așa? A fost sex, nimic mai mult. Am făcut sex de multe ori până acum și niciodată nu am reacționat așa.

     Nu e mare lucru.

     Am încercat să-l atac cu o vrajă, ce a fost în capul meu? Nu am voie să folosesc magia în fața Încuiaților. Aș fi putut să-mi pierd puterile.

     Mi-am pierdut bagheta deja.

     Trebuie să-mi cumpăr alta.

     Aș putea să-l rog pe Seth să...

     Înghit în sec, încercând să înlătur toate imaginile cu șatenul de care mi-e atât de dor. Seth nu mai face parte din viața mea.

     M-a mințit. M-a folosit. A complotat împotriva mea — cu Brianna, dintre toți. Nu merită să mă mai gândesc la el, să-mi lipsească. Nu o să-l iert pentru ce a făcut.

     Dar mă iubește. A spus că e îndrăgostit de mine.

     Și tu îl crezi? E un mincinos!

     Scutur din cap de una singură și îmi umplu palmele cu gel de duș. Mă spăl încet, atent, ca nu cumva să ratez vreun loc și să rămân murdară.

     De ce mă simt așa? Arăt chiar așa rău?

     Mă simt... dezgustător.

     Spăl și spăl și spăl, dar sentimentul nu pare să dispară.

     Poți să speli sentimente? Ce încerc să fac?

     Umplu cada cu apă și mă așez în fund în mijlocul ei. Cum am ajuns aici? Cum a început totul?

     Mă las pe spate, înconjurată de apa fierbinte, și privesc tavanul. Totul era bine, doar eu și ea, mereu acolo una pentru cealaltă, mereu împreună.

M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2 Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum