M-am îndrăgostit de persoana nepotrivită 2

Capitolul 79

     Apartamentul meu nu e făcut pentru petreceri. E spațios, da, dar nu suficient de mare cât să găzduiască atâția oameni puși pe distracție și, mai ales, atâția oameni beți. Încerc să mă distrez, chiar încerc, și o las pe Idalia să mă tragă de braț lângă ea și să mă învârtă pe o melodie pe care n-o recunosc, râzând cu gura până la urechi.

     Dau câteva shoturi cu ea și colegii de la editură, dar Ethan, Hades și Seth nu se lasă înduplecați nici măcar de rugămințile roșcatei care a organizat totul. Sunt amuzanți, stând așa, în picioare, privindu-ne cum dansăm și bem și râdem. Dacă n-aș fi văzut amintirile pe care Ethan le are cu ei, n-aș fi zis că au fost vreodată prieteni buni.

— Îmi pare așa rău! o aud pe Idalia urlând și mă întorc spre ea, confuză.

— Ce? strig înapoi, încercând să acopăr muzica, și se ține strâns de umerii mei ca să nu cadă.

— Îmi pare rău! Fratele tău nu a putut să ajungă!

     Zâmbesc în colțul buzelor. Sigur că nu.

— E in regulă! o asigur pe Idalia și o trag după mine până la bucătărie, înainte s-o așez pe scaun și s-o oblig să bea apă, doar-doar să se mai trezească din beție.

     Fata asta bea de stinge, nu glumă!

— Am încercat să dau de tatăl tău, de rude, orice, dar nu au răspuns! Scorpius mi-a dat o groază de numere de telefon, turuie, vorbind în continuare prea tare, și mă chinui să zâmbesc.

— E okay, Ida. Merci mult că te-ai gândit la mine și ai făcut toate astea, îi spun, așezând-o înapoi pe scaun când vrea să se ridice doar ca să danseze.

— Ești nebună? Ești cea mai bună prietena a mea, la cine voiai să mă gândesc?!

     Nu știu ce să-i răspund. Nu credeam că ea mă consideră așa apropiată, dar o îmbrățișez strâns câteva clipe, înainte s-o ia la fugă pe ușă și să dispară în sufragerie, la dans. E sufletul petrecerii, fără doar și poate.

     Strâng de pe masă paharele și sticlele golite de oamenii care mă sărbătoresc pe mine, la un perete distanță, și îmi mușc buza încontinuu, încercând să nu dau iar în ale mele, să nu mă pun pe plâns acum.

     Dumnezeule, Evelyn, ce naiba faci?

     Deschid fereastra, lăsând aerul răcoros să scoată fumul de țigară din Bucătărie, și aproape că mă lipesc cu totul de geamul rămas închis la cât de frumoasă e luna în noaptea asta. Lunita mea e acolo sus, cu mami și James și Debesis, iar eu sunt aici, pe punctul de a avea o cădere nervoasă în mijlocul unei petreceri.

— Vă iubesc, șoptesc, și încerc, chiar încerc să nu plâng, dar nu reușesc să opresc lacrimile care mi se furișează pe obraji pe nesimțite.

     Două brațe se strâng în jurul meu și mă trezesc lipită cu spatele de pieptul blondului pe care nu l-am mai văzut de mult timp, de prea mult timp.

— Ți-ai ales prost momentul să gândești, Artemis, vorbește și nu mă chinui să-mi iau ochii de la lună și stele ca să-l privesc.

     Știu că și el tot la ele se uită.

— Cred că e un moment minunat, Hades, nu vezi cât de frumos e cerul azi? răspund, lipindu-mă mai bine de el, și aproape că-l simt zâmbind în spatele meu.

     Mă întoarce cu fața spre el și degetele i se răsucesc în părul meu, înainte să-mi ridice bărbia ca sa-l privesc în ochi. Nu s-a schimbat nimic: furtuna încă dansează în mijlocul lor și eu încă-mi doresc să mă înec în valurile ei.