-Haidee mai repedee*se planse Jin către Namjoon
-Care-i graba așa mare? Avem tot timpul din lume.
-Asta știu și eu, dar deja s-a lăsat seara și vreau să prind prima stea(sincer voiam să scriu Lucifer, dar numai pentru mine sună paranoic? :) )
-Cum zici tu.
Dacă nu știți ce se întâmplă, Jin îl trage pe Namjoon după el în locul "lui" cum preferă el să-i zică. Simțea nevoia să-i arate, să stea cu el acolo. Nu știa de ce dar o făcea, o făcea pentru că simțea că trebuie. Poate sună patetic, dar pentru el nu sună și nici nu e. De când era mic dacă simțea nevoia de a face ceva o făcea.
Ajunși acolo Jin îl îndemnă pe Namjoon să se așeze pe pătură lângă el. Namjoon făcu întocmai și se așeză lângă el, executând ca Jin, întinzându-se pe pătură.
-Și...de ce m-ai adus aici?
-Pentru că locul ăsta pentru mine e special. Vin în fiecare vacanță să lucrez aici și oarecum m-am atașat emoțional de locul ăsta. Deși pare banal pentru mine înseamnă mult. Aici îmi limpezesc gândurile, adierea vântului te linisteste într-o clipire, mai ales seara când poți privi stelele...e ceva magic.
Namjoon rămăsese uimit de vorbele lui Jin. El chiar vorbea din inimă, asta se vedea clar. Namjoon niciodată nu s-a atașat de ceva emoțional, nici de persoane, înafara de prieteni și familie
————
Prefer să cred că ăsta e capitol mai lung:))
