-Știi...înainte să pleci...*spune având lacrimi în ochi, avea tremurându-i. Era clar că nu voia ca Namjoon să plece, dar n-avea de ales, nu? Nu putea să-l oblige să rămână, deși îl iubea..dacă așa putea spune, nu putea face nimic*aș mai vrea să te duc într-un loc.
-Jin...nu plânge...ti-am zis și ți-o mai zic, când te vei întoarce în Seoul ne vom vedea. Și mie îmi va fi dor de tine, crede-ma.
Unde vrei să mă duci?
-O-o să-ți arăt m-maine...
-Hai aici*spune și-i arată semn să-l ia în brațe*
Jin nu ezită și-i sări în brațe, începând să plângă. De ce? Îi va fi dor de Namjoon, s-a atașat de el, a început să-l placă, mai bine zis să-l iubească. Știe, simte că el e singurul care îi va fi alături tot restul vieții. El e singurul, singurul pe care îl vrea. Oare și el simte la fel? Oare și el îl vrea la fel de mult cum îl vrea Jin? Nu voia să-l întrebe...îi era frică de respingere...poate el îl vedea doar ca pe un prieten, nimic mai mult.
Acum știe cum se simte să iubești pe cineva cu toată ființa ta, să-i vrei binele și să-l vezi fericit chiar dacă tu nu ești lângă el, să vrei să lupți și să induri multe, doar ca la sfârșit...la sfârșit să fii lângă persoana care o iubești.
———
Capitol scurt:>
De parcă toate nu-s așa==)))
