Slăbiciunea mea. (PAUZĂ).

Capitolul 3

Eveline, trezește-te la realitate! Mi-am spus în gând. Am trecut rapid și m-am îndreptat spre masă.
Nu se poate! Băiatul venea spre aceeași masă.
Sara mi-a zâmbit, avea o sclipire ciudată în ochii.

          — Am văzut cum s-a aprins flacăra.

          Mi-a șoptit când m-am așezat la locul meu, lângă ea.

         — Am un iubit, să nu uiți asta.

         I-am șoptit eu.

         — Bună seara!

          Băiatul cu ochii verzi a apărut la masa noastră, s-a așezat la locul liber de lângă mine.

         — Bună seara Dalton!

           Au spus Tessa și soțul ei in același timp. Se uitau la el, bucuroși de prezența lui.
Băiatul s-a așezat la singurul loc liber, cel de lângă mine.

         — Ea este Eveline, nepoata mea, cea despre care ți-a vorbit Sara foarte mult!

         A adăugat Tessa.

          — Eveline, eu sunt Dalton, încântat.

          A zis uitându-se la mine. Mi-a întins o mână. Iar privirea aia, fiori, iar.

          — Eveline, îmi pare bine.

         Am zis, simțeam un nod în gât, abia am reușit să scot acele cuvinte pe gură. Ne-am strâns ușor mâinile, când am depărtat mână mi s-a făcut pielea de găină, norocul meu că nu a fost prea vizibilă.

         — Hmm, simt multă agitație din partea ta.

         Mi-a șoptit iar Sara și a râs ușor.

          — Nu este frumos să vorbiți în șoaptă când mai sunt persoane cu voi la masă.

          A spus mama Sarei.

          — Ai dreptate, scuzați-mă.

         — Haideți să comandăm mâncarea.

         M-am uitat prin meniu, nu aveam deloc poftă de mâncare, dar până la urmă am hotărât să comand paste quattro formaggi iar la dessert cheesecake cu căpșuni. Doi chelerni s-au ocupat să ne toarne niște vin in pahare.

         — Eveline, nu ai emoții pentru săptămâna viitoare?

         M-a întrebat Dalton din senin. M-am blocat, aveam emoții? Nu, însă prezența lui mă face să mă simt ciudat, nu puteam să stăpânesc emoțiile. Săptămâna viitoare începe școala, sunt pregătită oare?

          — Nu, cred.

         Am răspuns, voiam să merg acasă. Chiar îmi doream asta. Senzațiile ciudate care m-au cuprins nu îmi plăceau.

          — Dacă vei vorbi mai mult, cu siguranță te vei acomoda mult mai ușor.

         Mi-a șoptit Dalton, era prea aproape de urechea mea. Asta m-a blocat iar. De ce s-a apropiat de mine? M-a cunoscut doar acum câteva minute.

         — M-a învățat mama să nu vorbesc cu necunoscuții.

         Am șoptit iar râzând. Te-am blocat băiete! Urăsc când cineva mă blochează și nu știu ce să spun. Mă panichez foarte repede, iar agitația își face simțită prezența prea des.

         — Eu cred că îți place acest străin.

          A zis el, tot mai aproape de mine. Doar așa am putut să observ pistruii de pe nas și pomeți, avea un rânjet provocant, buzele perfecte, mă analiza de aproape. Ochii lui atât de atrăgători, nu reușeam să privesc în altă parte, să-i evit privirea, avea un efect atât de ciudat asupra mea.