Slăbiciunea mea. (PAUZĂ).

Capitolul 12

         Situația în care ne aflam era ciudată, voiam să-l resping să stea departe de mine, dar în același timp să-mi dea acel nenorocit de sărut.

Dar nu! Nu trebuia să se mai întâmple! Eu nu voi săruta iubitul altei fete, cum nici el nu va săruta altă fată în afară de iubita lui.

M-am îndepărtat. Nu trebuia să se întâmple nimic, trebuia doar să plec acasă și să scap de acest idiot.

— Unde crezi că fugi?

—Departe de tine.

Eram iar la geam și cu puțin efort am reușit să ies. Eram surprinsă fiindcă reușisem să ies fără ca Dalton să mă împiedice iar.

— Știi că putem avea această discuție oricând?

— Sau poți să-mi spui toată treaba cu prietenii tăi ciudați iar după îți voi spune și eu motivele mele.

— Eu nu așa negociez.

— În cazul acesta susțin că nu mai are rost această discuție.

Cu pași grăbiți am ieșit din curtea lui și am mers către casă. Dalton n-avea să-mi spună niciodată adevărul iar curiozitatea era tot mai mare. O mașină roșie s-a oprit lângă mine.

— Urcă sus, te duc eu acasă.

Dalton. Am încetinit puțin pasul și am privit cu indiferență spre el câteva secunde, pe urmă am continuat să merg fără să scot vreun cuvânt.

         —Atunci vom folosi metoda mea.

        M-am enervat. S-a dat jos din mașină și a venit spre mine, m-am întors către el hotărâtă și am așteptat să fie exact în fața mea.

         — Ce mai vrei?

         — Să recunoști că ești geloasă iar eu sunt sexy.

A glumit, sper.

         — Ești un măgar.

        — Ce ai spus?

        — Ar trebui să faci un control la urechi. Pa!

        Am dat să mă întorc cu spatele dar cu o mișcare rapidă a ajuns iar înaintea mea și m-a luat peste umărul lui.

        — Oho! Te sfătuiesc să mă lași jos!

        — Iar eu te sfătuiesc să nu mai depui efort degeaba.

        M-am lăsat jos pe scaunul din dreapta iar după mi-a pus centura. Mă simțeam ca și un copil mic.

        Dalton a urcat la volan și s-a îndreptat cine știe unde. Nu eram obișnuit atât de bine cu acest oraș imens, știam să ies fără să mă pierd, dar nu cunoșteam încă fiecare colț.

— Tot nu o să-mi spui de ce îl urmăreai?

— Pe cine?

— Știi bine despre ce vorbesc.

— Nu, nu știu.