Slăbiciunea mea. (PAUZĂ).

Capitolul 16

        Dalton mi-a întins buchetul care era atăt de frumos, doar când l-am văzut de aproape am observat un trandafir alb la mijloc, cred că erau aproximativ douăzeci și ceva de trandafiri fără frunze, o panglică roșie îi ținea împreună, erau atât de frumoși.

        — Cred că ai ajuns cam târziu, petrecerea e gata.

        — Nu pentru petrecere am venit.

A luat un scaun de la măsuță exterioară, l-a pus lângă mine și s-a așezat, simțeam privirea lui concentrată asupra mea.

Abia după ce am întors privirea spre elan observat că a plâns. Dalton a plâns.

— Dal...

— Te rog nu mă întreba.

I-am respectat decizia și nu am pus nicio întrebare, știam cum este să fii obligat să ai anumite discuții chiar dacă nu vrei din propria mea experiență. Când părinții mei au murit bunica m-a dus la psiholog de două ori, nu voiam să fac asta însă nu voiam să o supăr, a treia oară am refuzat să merg nu mai puteam face asta.

        Sunt o fire destul de retrasă, cu greu mă deschid în fața cuiva, trebuie să cunosc foarte bine o persoană ca să pot vorbi cu ea despre problemele mele.

        — Cum te simți?

        Dalton a rupt tăcerea.

        — Mi-am revenit puțin datorită surprizei. Tu cum ești?

        Nu mi-a răspuns la întrebare însă privirea îi era îndreptată spre leagănul din curte, brusc s-a ridicat, mi-a luat buchetul din brațe și l-a pus pe scaunul unde a stat, a pus mână stângă sub spatele meu și cea drapată sub picioarele mele și m-a luat in brațe. Ce voia să facă?

        — Ce faci?

        — Leagănul este mai comod.

        Mirosul lui a parfum bărbătesc și țigară mi-a lăsat o senzație atât de plăcută încât dacă aș fi putut as fi rămas acolo in brațele lui ca să-l pot mirosi tot timpul.

        S-a așezat pe leagăn cu mine încă în brațe, fețele noastre erau atât de apropiate încât îi simțeam respirația fierbinte, lumina apusului îi punea în evidență acei ochi verzi pe care îi adoram extrem de mult.

        — Ai slăbit.

        A spus luând mână de sub picioarele mele și pișcând ușor pielea de pe burta prin bluză. A luat pătura și mi-a învelit picioarele.

        — Era și cazul, am pus câteva kilograme de când am venit aici.

        — Fetele și slăbitul, nu sunteți mulțumite niciodată de cum arătați.

        A spus amuzat.

        — În condiția în care mă aflu nu am cum să fiu mulțumită.

        — Eu nu voiam să...

        — Știu, stai liniștit.

        Așezat o mână pe obrazul meu și l-a mângâiat ușor cu palma, fluturașii din stomacelul meu se făceau simțiți.

        — Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat ieri.

        Și a lipit obrazul de fruntea mea, a făcut o mică pauză și a continuat să vorbească.

        — Când spun că acel băiat nu este cum pare nu glumesc. Trebuie să stai departe de el sau cel puțin să nu fiți prea apropiați.