𝕭𝖑𝖊𝖘𝖙𝖊𝖒𝖚𝖑 𝖈𝖆𝖗𝖙𝖎𝖑𝖔𝖗

𝕮𝖆𝖕𝖎𝖙𝖔𝖑𝖚𝖑 𝖘𝖆𝖕𝖙𝖊

      Te retragi brusc și mă privești de parcă noi nu ne-am fi cunoscut vreodată. Încerci să pari autoritară prin prisma privirii acide pe care mi-o adresezi atunci când cuvintele îți rămân nerostite. Mă împingi și te ridici cu repeziciune de pe pământ în timp ce eu rămân blocat. Nu înțeleg nimic din ce se mai întâmplă și-mi dau seama că și tu ești la fel de confuză când ochii tăi se lărgesc automat.

      — Vreau adevărul, Shai, și-l vreau acum, rostești încet, de parcă ai fi nesigură de ceea ce-ți dorești cu adevărat, și faci doi pași în spate temătoare.

      Te las să te îndepărtezi încă doi pași precum un animal rănit și speriat înainte de a face prima mișcare. Îmi plasez mâinile în spatele corpului și mă împing în ele pentru a mă ridica. Îmi așez talpa pe pământ, apoi și pe cealaltă și îmi îndoi genunchii, astfel încât ajung în doar câteva secunde să stau în picioare în fața ta. Păstrez totuși distanța pentru că pot să citesc din expresia ta facială că îți e frică. Nu știu ce-ți trezește o astfel de emoție, dar sunt convins că sunt pregătit să-ți ofer minimul de explicații de care știu că ai atâta nevoie.

      — Ce vrei să știi? rostesc calm și îți regăsesc privirea, încercând să te asigur că ești în siguranță lângă mine.

      — Dacă lucrezi pentru Don, atunci de ce încerci să mă salvezi? îți ridici o sprânceană în încercarea de a părea în control, deși bărbia îți tremură incontrolabil.

      — Nu lucrez pentru Don, Cynthia, răspunsul meu prompt pare a te debusola și mai mult. De fapt, nu am lucrat niciodată pentru el, continui, încercând să evit motivul pentru care încerc să te salvez.

      În fond și până la urmă, cum aș putea să-ți explic vreodată că tu deții toate răspunsurile la întrebările mele fără a te îndepărta și mai mult? Cum aș putea oare să-ți admit că nu sunt nicidecum un om, ci o entitate Cerească ce a pierdut controlul asupra propriilor puteri? Am încercat să-ți sugerez astfel de declarație, dar ultima dată m-ai trimis fără să te gândești de două ori la ospiciu.

      — Atunci cine dracu ești? întrebi răspicat și nu-mi pot stăpâni zâmbetul ce-mi curbează imediat buzele. Ori îmi spui, ori mă lași în pace, spui hotărâtă și încep să recunosc persoana din fața mea.

      — Ce ai spune dacă am găsi un motel la care să stăm înainte să continuăm această discuție? răspund în timp ce mă îndrept înspre tine și îți ating cotul.

      În schimbul unei primiri călduroase sau neacide, îți smucești brațul și mai faci doi pași în spate.

      — În primul rând, stai departe de mine, te încrunți vizibil, căci sprâncenele tale se apropie vertiginos, iar ochii ți se micșorează. Apoi, nu merg nicăieri până nu-mi spui cine dracu ești, repeți și îți încrucișezi brațele la piept.

      Oftez profund în semn de retragere și îți analizez pentru câteva secunde chipul. Mă gândesc că am două opțiuni, fie îți spun cine sunt, fie te iau pe sus și ne îndreptăm rapid înspre primul loc unde ne-am putea odihni. Totuși, cum a doua variantă nu este nicidecum înțeleaptă când vine vorba de tine, căci m-aș băga singur în probleme și mai grave și aș risca cel mai probabil să fiu iarăși închis, aleg într-un final să-ți explic pe scurt anumite lucruri.

      — Sunt Shai și am lucrat sub acoperire pentru FBI pe întreaga durată cât am fost lângă Don, aleg să te mint, căci câteodată o minciună este mai benefică decât adevărul.

      Râsul tău puternic sparge liniștea ce se afla împrejurul nostru, iar corpul ți se îndoaie de la brâu în jos în timp ce îți așezi mâna pe abdomen. Simt cum nervozitatea pune stăpânire asupra mea, căci pari a nu te mai opri cât de curând. Îți închizi ochii, aplecându-ți capul, în timp ce starea de amuzament ți se amplifică.