Înger păzitor

Capitolul II

— Maică Precistă...! şopti Monk. Nu poţi vorbi serios, duduie dragă!

Fata nu-şi luă privirea de la Caine când îi răspunse cârciumarului:

— Vorbesc foarte serios, om bun. Crezi că m-aş fi aventurat până-n această parte a oraşului, în toiul nopţii, dacă nu aveam gânduri serioase?

— Cred că ţi-ai pierdut minţile, declară Caine.

— Nu, răspunse ea, din păcate. Dacă mi le pierdeam, mi-ar fi fost mult mai uşor.

— Înţeleg...

Încerca să-şi ţină cumpătul, dar îi venea atât de tare să strige la ea, încît îl durea gâtul. O întrebă:

— Şi când ai dori să se facă această... această...

— Sarcină?

— Da, această sarcină. Când o doreşti?

— Acum.

— Acum?

— Dacă-ţi vine la socoteală, mi'lord.

— Dacă-mi vine la socoteală?!

— Vai de mine, ce rău îmi pare! şopti fata. N-am vrut să te supăr.

— De ce crezi că m-ai supărat?

— Fiindcă strigi la mine.

Caine îşi dădu seama că aşa era. Începuse să strige.

Oftă prelung. Pentru prima oară, după atâta vreme, îşi pierduse complet calmul.

— Îmi dau seama cât de tare te-am necăjit, spuse ea. Te rog din tot sufletul să mă ierţi, Pagan. N-ai mai ucis niciodată o femeie? îl întrebă, pe un ton plin de compasiune. Acum părea să-i fie milă de el.

— Nu, n-am omorât nici o femeie, scrâşni Caine. Dar toate au un, început, nu-i aşa?

Nu voise să fie sarcastic, dar fata îi luă cuvintele în serios.

— Aşa ziceam şi eu, se repezi ea, zâmbind chiar. N-ar trebui să-ţi fie greu. Am să te ajut şi eu, desigur.

Lui Caine îi venea să se dea cu capul de masă.

— Vrei să mă ajuţi...? bâigui el gâtuit.

— Bineînţeles.

— Nu eşti întreagă la minte.

— Ba sunt, replică ea, dar mai sunt şi în culmea disperării. Treaba trebuie să se facă repede, cât mai repede cu putinţă. Nu crezi c-ai putea să te grăbeşti să-ţi bei paharul?

— Şi de ce trebuie să se facă atât de repede?

— Fiindcă vor veni după mine curând, poate chiar în noaptea asta. Tot voi muri, Pagan, de mâna lor sau de a dumitale, şi aş prefera să-mi hotărăsc eu singură sfârşitul. Sunt sigură că poţi înţelege asta.

— Atunci, de ce nu te sinucizi? se amestecă Monk. N-ar fi mult mai uşor?

— Pentru numele lui Dumnezeu, Monk, n-o încuraja!

— Nu încerc s-o încurajez. Vreau doar să înţeleg de ce vrea o drăgălaşă ca ea să moară.

— O, n-aş putea să mă sinucid, explică fata. Ar fi un păcat. Trebuie s-o facă altcineva, nu înţelegeţi? Caine nu mai suporta. Sări în picioare, răsturnându-şi scaunul, apoi îşi propti palmele pe tăblia mesei.

— Nu, nu înţeleg, dar îţi dau cuvântul meu că am să înţeleg până nu trece noaptea! Vom începe cu începutul. Mai întâi, spune-mi cum te cheamă.