Înger păzitor

Capitolul IX

A doua zi dimineaţa sosi medicul, Sir Harwick, s-o examineze pe Jade. Era un om vârstnic, cu păr cărunt şi ochi albaştri, care scânteiau ca oceanul într-o zi însorită.

Jade îl găsea asemănător cu un raton capricios, căci favoriţii îi erau pieptănaţi arcuit, cu capetele la un deget de marginile nasului ascuţit. Caine stătea, la picioarele patului, cu mâinile la spate, ca un străjer păzindu-şi comoara. Când termină examenul medical, doctorul decretă că odihna era cea mai indicată terapie pentru starea ei.

Întrucât Jade nu considera că se afla într-o stare neobişnuită, îi ignoră toate sugestiile. Caine părea să memoreze fiecare ordin. Părea hotărât să facă din ea o invalidă.

Când Harwick propuse o compresă rece pe cucuiul de la tâmplă, Caine plecă imediat s-o aducă.

Jade fu recunoscătoare că rămăsese singură cu medicul.

— Înţeleg că aţi fost chemat să-l examinaţi pe tatăl lui Caine, începu ea. Cu părere de rău am auzit că nu se simţea prea bine. Acum şi-a mai revenit?

Doctorul clătină din cap.

— Nu se poate face mare lucru pentru el. Mare păcat. A renunţat la dorinţa de viaţă, de când l-a pierdut pe Colin. Era fiul lui favorit, înţelegi, iar dispariţia lui l-a distrus.

— De ce spuneţi că era favoritul lui?

— A fost întâiul născut al celei de-a doua soţii, îi explică Harwick. Mama lui Caine a murit când el era mic. Abia dacă avea cinci, şase ani.

Se vedea clar că lui Sir Harwick îi plăcea să stea la taclale.

Trase un scaun lângă pat, se instală pe îndelete, apoi şopti cu entuziasm:

— Prima căsătorie a fost silită, înţelegi, şi din câte-am auzit, foarte nefericită. Cu siguranţă, Henry şi-a dat toată silinţa.

— Henry?

— Tatăl lui Caine. Henry încă nu devenise Duce de Williamshire, căci tatăl lui mai era în viaţă. Din acest motiv, a avut mai mult timp să-şi dedice căsniciei. Totuşi, n-a ţinut. Mama lui Caine era o scorpie. Le-a făcut viaţa un iad, şi soţului, şi fiului ei. Păi, pe Caine a încercat să-l instige împotriva propriului lui tată, dacă-ţi vine să crezi o asemenea blasfemie. Când a murit, nimeni n-a plâns-o prea multă vreme.

— Aţi cunoscut-o?

- Da. Era atrăgătoare, dar frumuseţea ei ascundea o inimă veninoasă.

— Iar a doua căsnicie a Ducelui e fericită?

— O, Doamne, sigur că da, răspunse Harwick, făcând un gest elocvent cu mâna. Gweneth e o femeie minunată. Elita îi urmează exemplele la fel ca îmbrăcămintea şi manierele lui Brummel. Trebuie să spun că Gweneth a fost o soţie şi o mamă bună. Toţi copiii sunt foarte apropiaţi între ei - dovadă, după cum vezi, că şia făcut bine datoria.

— Sir Harwick, când vorbiţi despre copii, vă referiţi şi la Caine?

— Da. Ceilalţi îl privesc cu respect, căci e cel mai mare, dar el cam tinde să se îndepărteze de familie. Doar dacă nu cumva încearcă cineva să le facă vreun rău fraţilor sau surorilor lui, desigur. Atunci, intervine.

Făcu o pauză, aplecându-se înainte în scaun, după care şopti pe un ton conspirativ, mişcînd din sprîncene ca să-şi accentueze cuvintele:

— Cu înverşunare, spun unii.

— De ce cu înverşunare? Mă faceţi foarte curioasă, domnule.

Harwick părea încântat de interesul ei.