Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capitolul 3

Capitolul 3

Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Allison

După o oră reușim să plecăm din spital. Atât biletul de externare, cât și certificatul de concediu medical nu erau gata, așa că a trebuit să așteptăm. Eu una nu îmi voi lua nicio zi liberă, dar nu trebuie să știe acest mic amănunt medicul meu. Dacă nu muncesc eu, cum voi putea gestiona toate cheltuielile dintr-o lună?
Tyler nu s-a dezlipit de mine nici măcar când am fost la baie. Mi-a fost alături non-stop, chiar dacă erau minute când mă simțeam sufocat cu îngrijorarea de care dădea dovadă.
Ieșim din spital, urmărindu-l. Cred că și-a închiriat o mașină. Sincer, nu-l văd pe acesta plimbându-se cu taxiul. Încă nu sunt sigură, dar pare să se adeverească atunci când ne oprim în fața unui SUV negru mat, cu geamuri fumurii.
Cât ai clipi, ușa îmi este deschisă, permițând accesul. Interiorul mașinii este doar din piele, de culoarea caramelului, cu un bord imens prin care îți poți coordona autoturismul. Mirosul de brad resimțit în interiorul acesteia îmi amintește de vechile ieșiri cu mașina tatei. Amintirile încă mă bântuie. De ce există dor?
Motorul este turat la maxim, un fum negru zărindu-se după plecarea noastră.
— Ce dracu' e în capul tău? Vrei să mă omori?
— Allison, chiar m-ai crede în stare de așa ceva? Încă sunt fratele tău.
— Fratele meu nu mă abandona în urmă cu trei ani. Ai fi putut să-mi rămâi alături. Un telefon pe lună ar fi fost de ajuns. De ce Tyler?
Lacrimile trădătoare nu încetează să apară. Le înlătur de îndată, fără a-l mai lăsa să mi le vadă.
— Vreau să știu de ce ai venit!
— Vom discuta când vom ajunge acasă.
— Acasă? Vrei să spui că vei sta la mine?
— Doar pentru câteva ore. Mâine am avion înapoi. Dacă te deranjează, pot să mă duc la hotel. Acum, te rog, lasă-mă să mă concentrez la drum. Încă nu îi pot înțelege pe englezi cum conduc în așa mod. Bagă-mi-aș pula! Tu nu vezi pe unde mergi!
Pentru prima dată în viață, îl văd pe Tyler, înjurând la volan.
Liniștea se lasă în mașină, doar zgomotul produs de celelalte autoturisme înscrise în trafic, o mai tulbură din când în când.
Îmi simt ochii grei, dar încerc să mă mențin trează. O cafea de la Da'Mask ar fi cea mai bună soluție în aceste momente.
Cred că am ațipit, fiind trezită de frânarea bruscă a autovehiculul.
— Scuze, surioară! Am intrat pe aleea greșită. Am sperat că ai, la fel ca în copilărie, un somn profund, dar m-am înșelat.
— Nu dormeam, fraiere! Meditam.
— Dacă prin meditație se înțelege sforăit, înseamnă ca asta fac și eu în fiecare seară, meditez.
— Dacă tot am ajuns acasă, aș prefera să discutăm înăuntru. Sper ca motivul sosirii tale să fie unul al dracu de bun.Nu am chef să mă enervez pe tine, din nou.

***
După ce verific că micuța mea este bine, mă așez pe canapeaua din livingul casei alături de Tyler.
— Ceai!
Acesta îmi indică recipientul cu ceai. O ridic între două degete, bând cu delicatețe  din ea. Agrișe! Exclam surprinsă.
— Cum de ți-ai amintit?
Acesta ridică nepăsător din umeri, fără a articula vreun cuvânt.
— Acum că am rămas singuri, cred că a sosit momentul să știu motivul vizitei tale.
— Mama!
Atât reușește să rostească înainte de a izbucni în plâns. Îl cuprind de mână și îl trag în brațele mele, înainte de a se ridica de pe canapea. Tyler nu este genul de persoană care se lasă afectat ușor, dar din câte pot observa acesta suferă.
— Ty-Ty, dacă nu îmi spui ce e în neregulă cu mama, nu am cum să te ajut.
— Moare! Moare, Allison! Știu că ți-au greșit ambii noștri părinți, cât și eu, dar orice om greșește. Vrea să te vadă ca să-ți ceară iertare.
— Să vin acasă? Când?
— Mâine dimineața cu mine. Am în plus două bilete atât pentru tine, cât și pentru nepoțica mea.
— Nu știu ce să zic.
— E mama, Alli. Ești și tu la rândul tău mamă. Poate cu timpul o vei înțelege.
— Ascultă bine, Tyler! Eu niciodată nu îmi voi obliga fiica să facă doar ce vreau eu. Aceasta are propria ei viață pe care și-o va construi în așa fel încât să-i fie ei și doar ei bine. Voi fi alături de ea, mereu. Nu o voi lăsa niciodată să cadă, dar nici nu mă voi pune în drumul ei. Chiar dacă va greși, o voi ajuta să se ridice, tot privind înainte.
— Allison, dacă nu vrei să o faci pentru ea, fă-o pentru tine. Poate, văzând-o, te vei reconcilia cu trecutul tău.
Analizez fiecare cuvânt rostit de acesta, dându-mi seama câtă dreptate are.
— Bine. Voi merge cu tine. Voi rămâne în Manhattan pentru totdeauna. Poate e cel mai bine să plec de aici. Singura persoană care m-a legat de acest loc zace acum sub pământ. Prietenii mei mă vor înțelege, povestea mea fiind cunoscută de ei. Singurul lucru care îmi mai rămâne  e să-i trimit, prin e-mail, lui Christian demisia mea. Sigur se va supăra pe mine, dar mă va înțelege când îi voi explica motivul acestei hotărâri pripite.
Sper să nu regret decizia luată.