Capitolul 6

1.7K 141 7
                                    


Capitolul 6
Manhattan

Luc

Încă o dimineață în care îmi pierd jumătate de oră,  discutând cu Mark despre noul meu proiect pe care vreau să-l inițiez cu un vechi prieten din Italia, un Don Juan al acestor vremuri. Sunt atât de multe de făcut, dar luna aceasta este compromisă. Are loc a douăzeci și cincea aniversare a firmei noastre, iar cu acest prilej va fi organizată o petrecere, sărbătorind încă un an în care am reușit să ne menținem pe prima poziție în topul celor mai bune firme de arhitectură.
Dacă tot veni vorba de petrecere, ar trebui să-l invit și pe Lombardi. A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut.
Antonio mi-a devenit prieten cu mulți ani în urmă, pe vremea când majoritatea timpului îl petreceam în cluburile lui din Torino și Milano.
Ziarele vuiesc, că după moartea tatălui său el va moșteni statutul de Il Capo, fratele său Vicenzo, renunțând în favoarea lui. Încă nu îmi pot crede că marele Domenico Lombardi a putut muri într-un simplu accident de mașină. Cred că explicația este alta, dar voi afla întreg adevărul, când ne vom revedea cu toți. Luc, Mark și Antonio un trio perfect se va reuni, chiar dacă este pentru puțin timp.
Afară plouă de ore bune, vremea schimbându-se pe zi ce trece. Astăzi trebuie să o iau în primire pe noua angajată. I-am aflat numele ușor, angajații mei, iubind bârfa.
Allison
Allison
Allison
Numele ei este pe buzele tuturor.
De când m-am trezit am observat că starea mea de spirit nu este una atât de bună, mai ales că nu am reușit să mă odihnesc îndeajuns.
Asta noapte n-am dormit gândul, zburând doar la ea.
Femeia aceasta ascunde ceva și să fiu al dracu' dacă nu îi voi descoperi și cel mai mic secret. Nu degeaba mă numesc Luc Johson! Aș putea pune un detectiv să-i cerceteze trecutul, dar niciodată nu am făcut cu niciun angajat.
Iar sar peste micul dejun, știind că Ana este plecată la fiica ei în cealaltă parte a orașului pentru aș vizita nepoții. De fiecare dată când vine de la ei, ne bate la cap atât pe mine, cât și pe Mark să ne așezăm odată la casele noastre, având propriile noastre familii. Până acum nu m-am văzut niciodată în rolul de tată. Marea majoritate a prietenilor mei sunt burlaci, așa că îmi este greu să renunț și eu la acest statut, știind că după ce devii un om însurat cu greu mai poți scăpa din "ghearele monstrului", scuze soției.
***

Allison

Cafeaua într-o mână, geanta laptopului în cealaltă, iar teancul cu dosare la subraț, așa îmi fac intrarea triumfală în birou. Bine că mi-am luat tocuri astăzi! Gândesc ironic. Cum doamne să nu mă dezechilibrez de fiecare dată când fac un pas, când pantofii din picioare mă fac să mă simt pe picioroange.Nu mă așez bine pe scaun, că telefonul a început să sune.
— Alo! Domnul Luc vă așteaptă în biroul său.
— Imediat mă duc, Molly!
Am aruncat întreg bagajul pe canapeaua tapițată ce se află chiar în dreptul ușii, reușind să-mi eliberez mâinile.
Doamne! Omul acesta nu ajunge bine la muncă, că deja își intră în rolul de șef. Mi-aș fi dorit să nu-l întâlnesc atât de repede, dar lucrând împreună nu-l pot evita pentru tot restul vieții. Poate acum pot pune în aplicare planul lui Tyler. O să joc ultima carte, înainte de a elucida misterul dispariției lui din aceea seară.

Luc

O bătaie, două bătăi, trei bătăi sunt de ajuns ca să-i permit a intra.  
— Bună dimineața!
Îmi trag o palmă mintal peste față. În ce dracu' este îmbrăcată? Dacă aș purta ochelari mai mult ca sigur aș folosi de aceea cum am văzut că poartă tata, de apropiere. Chiar dacă nu ne despart mai mult de doi metrii, o vreau tot mai aproape de mine. Sângele îmi pulsează în vene cu rapiditate, iar femeia aceasta știe cum să mă facă să cad la picioarele ei. Mersul de felină nu o caracterizează, dar îi stă al dracu' de bine îi această postură. Chiar dacă hainele pe care le poartă nu par de firmă, îi îmbracă perfect corpul. Fusta neagră tip creion, cu crăpătură pe picior, i se mulează pe coapse. Talia îi este micșorată cu ajutorul curelei de aceeași culoarea. Cămașa albă deschisă la primii nasturi se îmbracă pe sânii generoșii. E atât de naturală, iar acest lucru o face și mai frumoasă! Ceea ce îmi stârnește interesul este perechea de dresuri negre cu model.
— Bună dimineața! Te rog să iei loc! Avem de discutat!
Am observat cum își dă ochii peste cap, iar acest lucru mă indignează. Dacă ea crede că îi va fi ușor să lucreze cu mine, se înșală amarnic. Bine, bine! Nici eu nu sunt vreun sfânt, și abia aștept să-mi cadă în plasă, mai ales că simpla ei prezență umple întreaga încăpere de o aură divină. Poate în această ecuație nu vom fi doar cuplul acela șef-angajat, ci eu prizonierul inimii ei, iar ea doamna sufletului meu. Eu mă aud ce zic? Două minute în preajma ei și gândesc ca unul dintre acei bărbați loviți tare de Săgeata lui Cupidon. Încep să nu mă recunosc. Cred că bătrânul a știut că femeia din fața mea va reuși foarte ușor să mă joace pe degete, de aceea a adus-o în firma noastră. Nu degeaba mi-a promis că dacă nu reușesc să-mi găsesc singur soție, o va face el. Am crezut că a glumit, dar din câte pot observa se îngroașe treaba.
— Domnule Johson nu știu de ce m-ați chemat în biroul dumneavoastră, dar vă rog să-mi spune-ți odată! Am și alte lucruri mult mai importante de făcut. Nu cred că am fost angajată de a sta pe post de bibelou în dreptul dumneavoastră.
— Pardon! În primul rând domnul Johson e tata! În al doilea rând nu îmi place tonul tău! Ai grijă cum îmi vorbești! Nu cred că suntem de aceeași...
— Vârstă?
Urăsc când sunt întrerup. Împielițata asta mă face și bătrân acum? Hai să vedem ce-i poate capul. Dacă tot a fost o zi de rahat de la bun început, poate discuția cu doamna Smith, articulez doamnă fără a-mi da seama dacă îngerașul acesta cu cornițe poate să fie al altui bărbat.
— Domnișoară Smith! Sau doamnă? Cum preferi?
O văd cum stă pe gânduri, jucându-se cu diamantul ce îi tronează pe inelar.
— Doamnă aș prefera, dacă nici pentru tine nu este nicio problemă să-ți spun domnule.
— Ești măritată, logodită sau poate concubinaj?
Dacă până acum nici măcar nu m-a interesat nici cel mai mic detaliu despre viața amoroasă a angajatelor mele, cu ea nu pot proceda la fel. Poate greșesc, dar o fac pentru binele mele. Mă cunosc prea bine și știu că atunci când îmi doresc ceva, nu mă las până nu obțin. Dar acum, situația este diferită. Dacă s-ar ajunge la ceva ce l-ar răni pe tata, nu mi-aș ierta-o niciodată. I-am făcut o promisiune.
— Chiar are importanță?
Își trece mâna prin păr, deranjându-l într-un mod obraznic. Ce îmi face femeia aceasta!
— Eu cred că are.
— Da sunt logodită, urmează nunta cât mai curând. Am avut o problemă, dar s-a rezolvat. E mai greu când este și un copil la mijloc.
— Nu știam că ai un copil!
Se înroșește la față, afirmându-mi dând din cap.
— Câți ani are?
Nu știu de ce m-ar interesa. Doar nu este copilul meu.
— Doi ani.
Îmi simt inima cum se strânge din cauza dureri pe care o resimt. După luni bune, o să am din nou un atac de panică.
— Pleacă! Pleacă din biroul meu!
Știu că nu îmi va înțelege reacția, dar o fac pentru binele ei. Când zgomotul produs de ușa închisă mă anunță că a plecat, pot respira liniștit.
Mâinile îmi cuprind primul obiect ce îmi iese în față. Îl privesc cu atenție. Fac un pas în spate, negând că eram pe punctul de-a distruge ultima amintire cu mama. Poate pentru unele persoane o bucată de hârtie, ar însemna un gunoi, pe care fără a sta pe gânduri ar face-o bilă și ar arunca-o într-un coș. În schimb, pentru mine reprezintă iubirea unei mame pentru fiul ei. Ce a fost în capul meu când am decis să întrerup tratamentul? Mai mult ca sigur dacă nu eram atât de încăpățânat, aș fi depășit mult mai ușor această situație. Singurul mod în care mă pot calma acum este, cântând Un elefant. Nu sunt nebun! Nu sunt nebun! Nu sunt nebun! Trebuie să mă vindec cumva! Trimite-mi un semn, mamă!

Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați  vol.1Donde viven las historias. Descúbrelo ahora