Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capitolul 11

Capitolul 11
Manhattan

Luc

Privesc ceasul de la mână, un Rolex primit cadou de la tata. Ar trebui să fie la birou la această oră. Intrând în clădire, observ că mulți dintre angajații mei mă privesc ciudat. Da, pentru ei acum sunt un ciudat! Venind zilnic în costum, în comparație cu blugi mei rupți, puloverul  negru, iar "bomboana de pe colivă" haina mea din piele, acum mă asemăn cu un motociclist. Chiar și eu mă minunez. Sunt ani buni de când nu am mai abordat acest stil.  Hmmm.... Mi-am neglijat și părul, iar barba mi-a crescut excesiv. Eu eram perfecțiunea întruchipată! Zeu, zeilor. 
Modest mai sunt! Ca de fiecare dată.
Orele acestea care au trecut au reprezentat iadul pentru mine. Nu am mai avut timp să mă duc acasă pentru a mă schimba, preferând ca timpul pe care îl pierd pe drum du-te-vino, să-l folosesc în scopuri mai bune. Noroc că am avut prin mașină niște haine aruncate, găsind cea mai bună ocazia de a mă schimba în apartamentul lui Antonio. Deja știu ce am de făcut.
Văd că liftul acesta nu mai vine. Bat nervos din picioare, răbdarea mea lipsindu-mi astăzi. Fiecare minut acum e prețios. Baga-mi-aș! Ce dracu' să mai fac! Scările sunt singura mea soluție! Noroc că am condiție fizică, chiar dacă am cam neglijat sala de sport în ultimul timp. Înainta îmi respectăm cu sfințenie programul, acum îmi fac observație angajații.
Acum i-acum, draga mea Allison. Să văd dacă mai ai curaj să te ascunzi de mine.
Intru în biroul ei, nervos. Nu vreau să-i arăt cât de slab pot fi în fața ei, de aceea adopt o postură relaxată,
Poartă ochelari?! Rama lor mă duce cu gândul la o profesoară sexi, care este pe punctul de a da ochii cu elevul chiulangiu al clasei. Da ce mai profesoară! Mi-aș fi dorit și eu una așa măcar în ultimul an de liceu. Buzele acelea roșii mă cheamă la păcat. Conturate cu un ton mult mai aprins mă duc cu gândul la flăcările Iadului, Își dă ochii peste cap de îndată ce îmi simte prezența. Trag repede jaluzelele la geamuri să nu ne vadă nimeni, și cu o singură mișcare blochez ușa.
O văd.
O simt.
O venerez.
O iubesc! Recunosc doar pentru mine.
Ochii ei, asemeni unei căprioare în bătaia farurilor  nu mă mint. Îi e teamă! Ori are remușcări. O privesc fix în aceștia, analizând-o din cap până-n picioare. Femeia asta are încontinuu o putere asupra mea, ce-mi poate trezi membrul la viață doar cu o privire. O doresc atât de mult, și martor îmi este Dumnezeu și cine m-a văzut în compania ei, cât de mult mă abțin să nu o pun pe birou, făcând-o a mea pentru totdeauna. 
— Bună, iubito !
— Luccc...
Tremurul din glas nu mă face să dau un pas înapoi. Dimpotrivă, mă năpustesc asupra ei, cuprinzându-i obrajii în palmele mele.
— Acum este timpul să dăm cărțile pe față.
— Luc, te rog...
— Nu mă ruga nimic! Vreau să nu mă mai minți! Vreau întreg adevărul. Vreau să simți și tu durerea ce îmi chinuiește sufletu. Allison, ce mi-ai făcut?
Năpustesc asupra buzelor ei, răcind cu fiecare sărut focul ce mocnește în interiorul meu. Mâinile mele se strecoară sub cămașa ei, atingându-i prin materialul textil bulbul.
Se desprinde din sărut, privindu-mă cu teamă.
Tremură.

Allison

După trei ani în care am uitat de trecutul meu, rana aceasta a trebuit să se deschidă, văzându-l. Ochii lui ca două picături de rouă, se plimbau pe corpul meu, transformat de anii ce-au trecut. Trăgea dintr-o țigară, lăsând în aer o dâră de fum. Anii aceștia petrecuți unul departe de celălalt l-au schimbat, dar nu am uitat tot ce s-a întâmplat. Sau poate nu am vrut să uit...
I-aș spune că mi-a lipsit.
Dar a fost și va rămâne un necunoscut.
Pentru amândouă.
I-aș spune că dorul m-a secătuit de puteri, că inima nu a mai căutat înlocuitor, că sufletul mi-e gol, dar nu am vrut să mă las călcată în picioare. El m-a părăsit, iar acum, cel care va suferi, va fii chiar el! Dacă el nu își amintește de mine ce rost mai are să-i fiu aproape, încercând sa-l fac să-și dea seama că nu sunt o străină pentru el.
Imagini din noaptea trecută nu îmi dau pace. Nu mă pot concentra, iar mai mult ca sigur nu-i va păsa că am fost obosită și nu am putut termina actele. Uneori, ce uneori, secundă de secundă descopăr în el un perfecționist.
Astăzi deschid o nouă pagină în jurnalul vieții mele, în care Luc Johson nu va mai exista! Mâine dimineața va avea parte de o surpriză de proporții. Voi pleca din nou, fără a lăsa vreo urmă. Aștept să-i văd reacția îngâmfatului acestuia, Molly fiind cea care îi va da scrisoarea lăsată pentru el. Niciodată nu va știi că avem un copil împreună.
Niciodată!
Evelyn este doar a mea.
Dar dacă timpul, cel mai mare dușman al meu, mi-l va scoate mereu în cale, voi putea ieși triumfătoare din această bătălie sau voi cădea pradă lui?
Glasul lui îmi trimite pe șira spinări mii și mii de furnicături. Cu mâna în dreptul inimii, încercând să-mi potolesc bătăile după sperietura trasă, îmi fac curaj și mă întorc să-l privesc.
— Ally, de ce îmi ascunzi adevărul?
Încerc să-mi reglez respirația, starea de panică accentuându-se cu ultima lui propoziție.
Dacă ziua aceasta a început prost trebuia să se termine la fel? Nu! Nu are cum! Dacă el nu mă recunoaște, cum ar fi putut afla? Singura soluție care îmi vine în acest moment este aceea de ai răspunde la întrebare cu o altă întrebare. 
— Despre ce adevăr vorbești?
— Îți este atât de frică să te îndrăgostești de mine, încât am ajuns să fiu văzut ca o simplă umbră ce se ascunde de fapt într-o lume a umbrelor. Așa suntem noi, oamenii, călători pe acest pământ, uneori lipsiți de iubire, crezând că dacă ne pierdem cu firea în fața ei ne vom rătăci de tot. Poate că nu sunt fratele meu și chiar nu îmi doresc să mă compar cu Mark, dar un lucru am învățat de la «puștanul» de douăzeci și opt de ani: iubirea nu te întreabă dacă ești pregătit să o accepți, și de fapt ea te pregătește cu mult timp înainte, prin obstacole, pe care l-a o anumită vreme le-ai văzut interminabile.
Îl las să-și termine discursul, în timp ce degetele mele se joacă stinghere pe lemnul tare al biroului. Nu-l privesc în ochii, știind ce efect are asupra mea. Dacă o voi face, mă voi pierde cu siguranță în abisul irișilor lui.
— Știi că ești o lașă? Vocea lui puternică îmi dă de înțeles că s-a enervat.
Am pierdut ceva? Singur, m-am cam pierdut pe la a doua propoziție. Nu e vina mea că mi-a fost pusă în față o ditamai cutie cu bomboane belgiene. Cum dragostea trece mai întâi prin stomac, le-am ales pe ele. Dacă i-aș cere și un Latte Macchiato, aș părea puțin, puțin mai mult arogantă? Cred că el a pus-o pe Molly să mi le cumpere, cerându-și scuze într-un mod cât mai plăcut.
— Poți repeta? Acum eu sunt cea care țipă la el. Nu mă pot lăsa mai prejos, râd drăcește în sinea mea.
— De ce țipi? Crezi că nu te aud? Aaaa. Vasăzică, domnișoară Smith cât timp eu mi-am pus inima pe tavă, implorând iertare, tu ce ai făcut?
— Nimic! Spun rușinată.
— Bomboanele acestea nu s-au mâncat singure. Sau poate te-a ajutat spiridușul ce se află ascuns sub biroul tău.
— Acum mă cerți că le-am mâncat? Afurisit bărbat! Tot tu mi le dai, tot tu îmi scoți ochii! Vrei să ți le dau înapoi? Ups, nu se poate! Sunt în burta mea, toate! Ai auzit ? Toate!
Chiar a scos toți dracii din mine. Vede el!
— Iubito!
— Nicio "iubito"! I-o tai, înainte de a mai zice ceva.
— Bomboanele nu sunt de la mine! Strigă cât îl țin plămânii.
— Atunci de la cine sunt? Întreb surprinsă.
Ochii lui devin dintr-o dată triști, parcă fiecare cuvânt rostit de mine, fiind ca o lovitură de pumnal pentru inima lui. Cu fiecare zi ce trece descopăr un Luc sensibil, care este măcinat de demonii trecutului.
Ca mine.
— Revenind la ce ai zis mult mai devreme, te rog să încetezi prin a-mi mai spune iubito. Nu vreau să fiu noua bârfă în această firmă. Deja, după seara trecută se speculează că sunt noua ta cucerire.
— Și nu ești?
— Nu!
— Și nu ai vrea să fi?
Nu mă simt în stare să-i ofer un răspuns credibil, știind că orice aș zice nu l-ar răni doar pe el, dar și pe mine.
Suntem pierduți fără iubire...
— Chiar mi-aș dori să-mi răspunzi! Știi ceva Allison Smith? Fie că vrei, fie că nu vrei, inima ta e doar a mea. Doar auzind-o cum bate în preajma mea îmi pot da seama. Recunoaște odată!
Cuvintele nu au însemnătate când inima îmi bubuie în piept de emoție.
Îi sar în brațe, fără a-mi păsa de consecințe.
Vreau să trăiesc!
Iar astăzi trăiesc doar pentru iubire.
Luc mă rotește în brațe, asemănându-ne cu un cuplu îndrăgostit ce se reunește după un amar de vreme.
Buzele noastre se ating senzual. Doar o secundă mai durează de a transforma tot ce simțim într-un sărut pasional.
Doar al nostru.
Îmi înfășor brațele în jurul gâtului lui, găsind pentru prima dată în viață siguranța de care aveam nevoie.
— Hai să fugim! Nu mă privi așa. Vreau să te am doar pentru mine.
— Dar, Luc... Eu...
— Rupi logodna. Mare brânză! Și dacă erai căsătorită tot nu îmi păsa.
— Sunt prea multe lucruri care ne despart. Chris e doar unul dintre acestea.
— Nu-i mai rosti numele în fața mea!
Observ cum vena de pe gât se accentuează, sângele pulsând cu rapiditate. S-a enervat și doar eu sunt vinovată. Mai bine îi spun adevărul odată.
— Mă voi ocupa de copilul tău și îl voi iubi ca pe al meu. Îți jur! Niciodată nu voi face diferență între ea și copiii noștri.
— Copiii noștri? Tu deja te vezi căsătorit cu mine?
— M-am gândit la tot, iubito. Aștept doar răspunsul tău. Îți cam place să mă fierbi. Dar nu-i nimic. O să te fac eu să plătești înzecit pentru chinul oferit.
— Să plătesc? Nu îmi spune că mă vei lega de mâine și de picioare? Doar nu ești Christian Grey.
Încerc să-mi înăbușesc râsul, dar în zadar. Râd atât de tare de mi se pare că întreaga încăpere se zguduie din temeli.
— Deci ce să vezi? Pisicuța mea zgârie.
— Luc, trebuie să-ți spun ceva.
Încerc să disimulez ce vreau să-i spun, dar ca de fiecare dată nu reușesc.
— Și eu trebuie să-ți spun, Ally.
Acum eu sunt cea care începe să se îngrijoreze, mai ales când îi văd broboane de transpirație de pe față. Doamne, numai în căsătorie să nu mă ceară!
— Începe tu, Luc!
— Nu, nu, mai întâi doamnele.
— Dacă tot nu vrea nici unul dintre voi să înceapă ce ați zice să o fac eu?
Glasul morocănos al bunului meu prieten ne trezește la viață, spărgând globul de cristal în care ne-am poziționat, creând o lume doar o noastră, uitând de realitate.
— Christian?
— Bună, iubito!
Pe chipul lui Luc pot citi furie. Exact ca un animal ce își păzește prada, așa se comportă cu mine.
— Dacă aveți de discutat vă pot lăsa, șoptește doar pentru el Chris. Eu mă duc acasă. Am venit cu gândul să te iau mai devreme, ca să petrecem o zi în familie.
— Domnule Johson pot pleca mai devreme azi?
Și pentru totdeauna. Îmi spun în gând. Astăzi e ultima zi când îl voi mai vedea. De ce trebuie să plec acum când știu că și el simte ceva pentru mine?
Prostul de Chris izbucnește în râs când mă aude cum îl numește. Mai mult ca sigur a auzit întreaga noastră conversație.
— Ce ți se pare amuzant?
Țipă atât de tare, că de frică fac un pas înapoi. Știam eu că nu fac bine să-i aduc față în față, dar m-am luat după prostul de fratimiu.
— Te omor cu mâinile mele!
Luc se năpustește asupra lui, lovindu-l cu pumnul direct în maxilar. Nici Chris nu se lasă mai prejos, dar Luc reușește să pareze lovitura, oprindu-i pumnul.
— Văd că îți place să umblii cu femeia altuia? Dar știi ceva Johson? E doar a mea! Și dacă s-ar culca cu tine pentru o noapte, ziua următoare ar veni tot la mine.
— O să fie a mea! Să-ți intre bine în căpșorul asta al tău.
— Să o văd și pe asta!
— Cred că tu vrei să-ți împrospătez machiajul din nou!
Reține un lucru: Niciodată să nu te pui cu un Johson.
Ridic mâinile în semn de apărare, reușind în acest mod să-i opresc.
— Prin acest mod vreți să vă arătați bărbăția? Sunteți niște animale! Nu vreau să vă mai văd niciodată în viața mea!
Plec din birou mai mult, alergând. Toți colegii mă privesc nepăsători, parcă acest gen de lucruri, fiind la ordinea zilei în firmă.
De această dată Chris a întrecut măsura. O fi el cel mai bun prieten al meu și aliatul meu în acest plan, dar reacția lui m-a făcut să mă gândesc dacă într-adevăr el este gay.
— Allison! Allison! Așteaptă-mă!
Ca de nicăieri, Christian apare, mai șifonat decât venise în urmă cu circa douăzeci de minute. După calculele mele, care de cele mai multe ori nu dau greș. Am învăț cu trecerea timpului să mă las ghidată de intuiție, un lucru pe care l-am refuzat în perioada adolescenței. Când mă gândesc cât de naivă am fost și am văzut în orice om un prieten, mă bucur că m-am maturizat prin greșelile făcute. Poate acum aș fi suferit la fel de mult și n-aș mai avea puterea să depășesc cum am făcut-o atunci.
— Așteaptă-mă, nebuno! Ai prins viteză? Stai calmă că nu te urmărește nimeni! L-am pus eu la zid pe nemernicul acela.
După tonul lui, mai mult ca sigur Luc a fost cel care i-a făcut felul.
— Nota 10 pentru actorie Christian Wales! A meritat toți banii show-ul tău! Nici că se putea mai bine!
— Atunci de ce te-ai supărat pe mine? Și nu mă lua pe mine cu nu am nimic că nu sunt naiv, să-ți dau crezare.
— Nu mă mai înțeleg! Nu-mi mai înțeleg inima! Nu știu dacă procedez bine ascunzându-i adevărul. Pe de o parte îmi este teama că dacă ar afla mai mult ca sigur mi-ar lua-o pe Evelyn...
— De ce pui răul înainte?
— De ce îți place să mă întrerupi mereu?
— Sunt prietenul tău și îți vreau binele. Și vreau să scap de această situație odată.
— Nu îmi spune că a apărut cineva în viața ta?
— Vorbim mai multe acasă. Haide să plecăm de aici înainte ca masculul acela în călduri să vină după noi.
— Nu-i așa ca e frumos?
— Fato, ce pot să-ți mai zic? Tu știi mai multe. Dar treaba nu este roz deloc. Nu îl vad să se oprească aici. Nu poți fugi toată viața, Allison Smith!
— Bine Einstein!