Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capititolul 9

Capitolul 9
Manhattan

O săptămâna mai târziu

Luc

Ding-Dong. Ding-Dong.
Iar am uitat să-mi anulez alarma? Și în weekend trebuie să mă trezesc dis-de-dimineață? Din câte îmi amintesc nu am nimic mai bun de făcut, de aceea mă gândisem să mai dorm câteva ore în plus.Toate lucrurile le-am pus la punct pentru petrecerea din această seară. M-am autodepășit. Dacă în ceilalți ani am cerut ajutor, de această dată m-am ocupat în totalitate. Abia aștept să le văd reacțiile, mai ales pe a tatei. Va avea o surpriză de proporție. Nici fratelui meu nu i-am spus, știind că nu poate să țină un secret. Încă din copilărie ne-am certat pe acest subiect, acesta fiind principalul vinovat pentru pedepsele pe care le primeam. Mă enerva la culme că eu îi țineam spatele mereu, în timp ce Mark mă dădea în gât cu fiecare ocazie. Din această cauză, chiar dacă au trecut ani buni, nu pot oferi încrederea mea tuturor persoanelor din viața mea. Acum când a crescut a înțeles și frățiorul meu că e foarte important să-ți ții cuvântul față de o persoană. Trei prieteni pot spune cu mâna pe inimă că am în sensul adevărat al cuvântului: Mark, Toni și London.
Am căscat învins de somnul care mă cuprinde. Deja este trecut de 8 a.m Să verific puțin rețelele de socializare. Mai nou acestea au devenit principalele vinovate pentru lipsa noastră de libertate. Era tehnologiei pe mine uneori mă depășește. Înainte am preferat să scriu în diferite agende ideile mele, umplând teancuri de foi. Acum doar ce deschid fereastra de pe desktop și îmi apar toate în ordine fără a pierde mult timp.
Constat că toată lumea este în vacanță.
Simt că am nevoie de una, dar încă nu am persoana pe care mi-o doresc alături. Aș putea pleca cu Mark și Antonio în Monaco, ca în tinerețe. Nu că acum am fi bătrâni, dar să spun că nu mai suntem așa ușor de manipulat.
Ce voi face eu în seara asta când va trebui să stau la masă cu Allison? Numai o minte ,,ingenioasă" ca a tatei putea lua această hotărâre.
Gândul că o să-l cunosc pe cel care i-a furat inima, îmi provoacă o stare de disconfort. Nici pe ea nu o mai înțeleg, o zi îmi zâmbește și vorbește cu mine, ca mai apoi timp de șapte zile să nu mai scoată niciun cuvânt.
A trecut o săptămână de la acel incident. Îmi place tot mai mult ceea ce fac. Postul pe care îl ocup în firmă nu îmi oferă doar un simplu statut, ci și controlul în totalitate al angajaților, cu toți am avut întâlniri și am discutat asupra evenimentelor ce vor avea loc lunile următoare. Toți au participat, singura care a lipsit fost Allison, aceasta, evitându-mă în fiecare zi.
Azi nu va mai putea să scape așa ușor. Vreau să-i cer iertare pentru acțiunile mele. Poate și eu sunt vinovat de distanțarea ce a avut loc.
Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă tatei nu i-ar fi venit ideea de a angaja un nou arhitect în firma noastră. Nu că nu am fi avut destui! Cu melancolie îmi amintesc prima noastră întâlnire. Nu a trecut atât de mult timp, dar simt că o cunosc de dinainte pe Allison. Chiar vorbeam zilele trecute cu Mark în timp ce își făcea bagajul că a observat același lucru ca și mine. Tata i-a arătat o poză cu aceasta, încercând să ne-o bage pe gât. Păcat că planul bătrânului va eșua, când o va vedea la braț cu un alt bărbat. Eu cred că sufăr de bipolaritate, gândesc înfrânt.
Mă ridic cu greu din pat îndreptându-mă direct către baie. Simt nevoia unui duș rece, revigorat. Timpul se scurge odată cu picăturile de apă. Aș vrea să dau timpul înapoi, să fiu din nou băiatul mamei. Cât de prost am fost în acest timp! În loc să-mi caut copilul, eu ce-am făcut? Am plâns de milă că sunt respins de femeia altuia. Neapărat trebuie să vorbesc cu London în seara asta. Trebuie să cunosc întreg adevărul înainte ca viața să mă pună să aleg. 
Am ajuns să nu mă mai înțeleg. Echilibrul din viața mea s-a dus dracu' odată cu apariția lui Allison. Nu am crezut niciodată, și când spun niciodată o zi cu toată sinceritatea. Acum trei ani într-o vacanță în Spania, după o noapte mai tumultuoasă, auzind că o anume gitana îți ghicește viitorul, eu, Mark și Antonio, că de anii buni suntem de nedespărțit, am decis să mergem să vedem dacă spusele celor care am mai fost la ea sunt adevărate. Atunci nu am crezut că poate ce vedea ea în palma mea se va adeveri în viitor. Oare femeia de care mi-a spus la aceea vreme e chiar Allison? Numele îi începe cu litera A, dar oare ea este cea care mă va face să cunosc flăcările Iadului, căutând izbăvirea? Dacă aș putea da timpul înapoi fiecare alegere greșită aș evita-o. M-am pierdut pe drum din cauza fricii de a nu deveni un nimeni. Am uitat să prețuiesc frumusețile vieții, îmbrăcându-mi sufletul în ură și suferință. Nu m-am apreciat la adevărata valoare, căutând defecte până la cel mai adânc substrat. Nu am știut să iubesc și să fiu iubit. Acum oare cer prea mult de la viață? Sunt oare pedepsit pentru greșelile din trecut?
Îmi alung gândurile când simt corpul un sloi de gheață. Deja au trecut minute bune de când sunt în duș. Mirosul gelului de duș îmi amintește de ea. Poate este identic, că doar și al meu este ales de o femeie, care mai uită uneori că bărbații nu preferă întotdeauna mirosurile dulci, ci din contra, pe cele puternice, esențe lemnoase.
Mă retrag din duș, înfășurându-mi trupul într-un prosop. Picăturile de apă se preling din păr, alunecând pe trupul meu.
Mirosul de cafea se resimte în dormitor, semn că nana a fost mai devreme aici. Așa mă răsfață în fiecare weekend, cunoscându-mă cel mai bine.
Mă așez pe fotoliul amplasat în mini-terasa creată de mine, ce are ieșire la întreg orașul. Abia aștept să văd ce a mai scris presa și de această dată, gândesc ironic. M-am saturat de ei, pur și simplu. Am angajat în seara aceasta peste cincisprezece bodyguarzi să păzească locul unde va avea loc evenimentul nostru. Sper să nu reușească să se infiltreze, că scandal mai mare nu a văzut întreg Manhattanul.
Liniștea de afară se resimte chiar și în acțiunile mele. Mă întreb oare de ce până acum acest anotimp mă deprima? Răspunsul e unul atât de simplu.
Diminețile de toamnă au devenit mult mai frumoase, de când ea a pășit cu grația unei balerine, în firma noastră. Allison, prin simpla ei prezență, a adus fericirea și pe chipului unui morocănos ca mine. Nu e minut să nu mă gândesc la ea. A devenit obsesia mea.
— Luc!
Glasul tatei mă aduce cu picioarele meu, lăsând suspendată pledoaria mea. Când vine vorba de Allison mă simt ca în sala de judecată. Eu un simplu bărbat care a încercat să fure inima judecătorului ce îl condamna pentru fiecare greșeală făcută.
Cred că de această dată tata a fost cel care s-a trezit cu noaptea în cap. Costumul format din trei piese, cel caracterizează și pe care le folosește ori de câte ori este nevoie, nu este unul banal. Este făcut după desenul mamei. Întotdeauna m-am gândit că aceasta și-a prezis moartea. Fiecăruia dintre noi ne-a lăsat câteva obiecte pe care le-am putut folosi, și o vom face în continuare. De exemplu, tatăl meu, iubind costumele mama a decis să-i deseneze schițe pentru următorii douăzeci de ani, pentru fiecare gală în care ne sărbătorim firma. Mark și eu încă nu am deschis seiful, niciunul dintre noi, nefiind căsătorit. Cred că și mama se aștepta să nu facem acest pas atât de devreme, iar prin lucrurile lăsate a văzut o presiune asupra deciziei noastre. Dar uite-ne! Singuri și neliniștită.
— Băiete, vorbesc singur?
— Hmmm... L-am privesc confuz, încercând să citesc în ochii lui ce vrea să-mi spună.
— Te-ai îndrăgostit!
— Da.
Bate din palme fericit și nu-i înțeleg reacția.
— Eram sigur! Allison ți-a pus capac.
— Tată, nu înțeleg de ce o aduci pe Allison în discuția noastră. Am pierdut...
— Ce-ai mai pierdut, nătărăule?
Mă uit nedumerit la el, rememorând fiecare cuvânt spus în minutele ce-au trecut.
— Ce-ai zis tu?
— Că te-ai îndrăgostit și tu mi-ai zis da. Și acum nu o lua la întors, că a fost un da zis din toți plămânii.
— Nu am înțeles ce ai vrut să-mi zici. Cred că mi-a intrat apă în urechi când am făcut duș. O dau repede la întors, constrâns de situație.
— Asta să i-o spui cui vrei, da nu mie! Nu am timp să lungesc această discuție. Avem o mică problemă.
— Ce s-a mai întâmplat?
— Orchestra care trebuia să cânte nu poate veni, solistul având seara trecută un accident. Trebuie să găsim o soluție. De urgență!
— Nu mai punem muzică! Chiar m-am saturat de gălăgie.
— Unde ai mai văzut tu petrecere fără muzică. Te duci și rezolvi, altfel te dezmoștenesc.
— Da, să trăiți!
După ce pleacă bătrânul din dormitorul meu, știu ce am de făcut.
Am numărul de telefon al lui Antonio, știind că deja a ajuns în oraș. Nu a mai avut răbdare să-l aștept și pe Mark, din cauze doar de el știute.
Am dat telefonul pe speaker în timp ce răscolesc în întreg dressingul după o pereche de blugi. Când ai nevoie nu găsești. Așa mi se întâmplă de fiecare dată.
Vocea somnoroasă a prietenului meu se aude din difuzor, semn că eu sunt vinovat că s-a trezit atât de devreme.
— Ce vrei, Johson? Dorm.
Știu că e pe punctul de a-mi Închide, fiind un lucru obișnuit pentru el. Ăsta niciodată nu se va obișnui cu diferența de fus orar.
— Nu închide că te ia dracu'! Am nevoie urgent de ajutorul tău! Dacă mă refuzi să nu uiți că bătrânul John
te va extermina ca pe un gândac.
— Zi odată! Cum îmi strici tu mie cheful de viață.
Îmi reproșează, dar nu-l bag în seamă. Până deseară îi va trece supărarea pe mine.
— Am nevoie de o trupă de muzică, orchestră, chiar și acrobați, orice ar fi doar să-i închid gura moșului.
— Ce s-a întâmplat cu cea pe care ai angajat-o?
— A avut loc un accident în care a fost implicat și solistul ei. Așa că uite-mă,, căutând ca nebunul.
— Lasă-mă să dau câteva telefoane. Mai dorm și eu măcar o oră, iar apoi te rezolv.
— Îți rămân dator, prietene!
— Ne vedem diseară!
Nici nu apuc să-i răspund că îmi închide în nas.
Acum Luc, la treabă! Ai o petrecere de coordonat în această seară.
***