Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capitolul 10

Capitolul 10
Manhattan

Luc

Nu am mai avut starea necesară de a rămâne la petrecere.
Chiar dacă ceasul îmi arăta trecut peste miezul nopții, nu am simțit când a trecut timpul. Conduc de ore bune și habar n-am care va fi destinația. Mi-am setat telefonul pe modul silențios. Nu vreau să fiu deranjat cu mesaje. Știu că toți se vor întreba unde am dispărut, mai ales că lipsește și Allison.
Dacă aud ceva mâine în firmă îi concediez pe toți. Chiar dacă m-a rănit, nu merită să fie luată în derâdere. Inimii nu-i poți comanda, iar inima mea a simțit atunci că trebuie să o sărut. Încă îi simt dulceața buzelor, mari și cărnoase, perfecte. Dacă aș avea șansa să o am din nou lângă mine aș face același lucru.
Oare îmi face mai bine să mă gândesc că ea a ales să plece cu el constrânsă de situație? Dacă îi era teamă să nu izbucnească vreun scandal. Mâine trebuie să aflu. Incertitudinea mă omoară. Ce mi-ai făcut, Allison?
Eu am avut curaj să fac primul pas. Tu vei continua sau te vei, retrage făcând un pas în spate?
Frânez brusc, știind că aici îmi voi găsi liniștea. Cum de nu m-am gândit până acum? Cine să mă asculte dacă nu mama? Opresc motorul, luându-mi de pe scaunul pasagerului sacoul și bobocul de trandafir, luat de pe masă.
Să nu îmi uit telefonul. Am nevoie de lanternă ca să-mi luminez drumul.
Drumul e unul scurt, dar înfricoșător. Da, îmi este frică! Nu sunt eu cel mai curajos bărbat, mai ales când vine vorba de cimitire. Chiar și pe timp de zi sunt însoțit de tata ori de Mark. Când o să le povestesc mai mult ca sigur nu o să le vină să creadă.
Cimitirul este gol în această noapte, ca în restul zilelor. Piatra funerară ascundea cea mai iubită dintre ființe. Numai o mamă poate știi ce e dorul, ce înseamnă nopți nedormite sau durerea. Mama e doar una! E un dar divin, ce nu are asemănare!
Mă așez în genunchi, fiind unul cu pământul. Îmi scot din buzunarul sacoului trandafirul, așezându-l pe mormântul ei.
— Mami, îmi este atât de dor de tine! Îmi este dor de îmbrățișările tale, de parfumul tău, de tot ceea ce ține de tine!
Observ buchetul adus de tata în urmă cu câteva zile. Cât de mult a iubit-o și o iubește în continuare ! Nu a vrut să se recăsătorească, nici nu știu dacă a avut o altă femeie în viața lui. Povestea de dragoste dintre părinții mei este una cu totul și cu totul specială.
Chipul îmi este brăzdat de lacrimi, reușind să-i șoptesc doar un simplu Te iubesc!
Și bărbații plâng câteodată!
— Cât de multă nevoie am acum de tine, mamă! S-au întâmplat atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. M-am îndrăgostit fără să vreau de o femeie care îmi este interzisă și am aflat că sunt tată. Mamă, ești bunică! Dar parcă tot răul s-a abătut asupra mea. Tot ce fac este greșit. O să-i declar iubirea mea lui Allison. Dacă mă va respinge, pentru binele copilului meu îmi voi reface viața cu femeia ce i-a dat viață. Fiul sau fiica mea nu are nicio vină. Poate dacă ambii am fi fost mult mai responsabili, toate astea nu s-ar fi întâmplat. Sper să-l găsească London cât mai repede o pistă. Parcă i-a înghițit pământul.
Se luminează de ziuă și eu tot nu am plecat. Nu vreau să mă mai găsesc la Ally, dar imaginea lor îmbrățișați mă tulbură. Iar nu îmi va mai vorbi mâine? Dacă are interdicție de la el? Gelozia și posesivitatea îl caracterizează. L-am privit o singură dată și am văzut ce e de capul lui. Bărbații din această categorie nu se pot numii bărbați. Nu accept ca un bărbat să lovească o femeie. Doar să aud...
Gândul că ea este abuzată fizic și eu stau aici, plângându-mi de milă este cea mai mare pedeapsă.
Primul lucru când o voi vedea la birou va fi acela să-i vorbesc. Lucrurile nu mai pot continua așa. Suntem oameni!
E timpul să las totul în urmă și să mă concentrez pe prezent, să fac totul pentru mine. Pentru noi.
Îmi iau rămas bun de la mama, știind unde va fi următoarea oprire.
***
Mă urc la volan, pironind de îndată căldura. După atât de multe ore de stat în frig, simt nevoia de a-mi regla temperatura corpului. Să răcesc îmi mai trebuie. Toate lucrurile rele mie mi se întâmplă.
Gândesc negativist, dar asta îmi este felul.
Conduc cu viteză, eliberându-mă de tot ceea ce simt în aceste momente.
Frustrare.
Regăsire.
Împăcare.
Trăim vremuri în care am uitat să ne valorăm pe noi ca oameni. Privim prea des la vecinul de lângă noi, copiindu-i de la gesturi până la îmbrăcăminte. Frumusețea cuvântul "autenticitate" s-a pierdut în timp. Ne-am conformat mult prea ușor la regulile nescrise ale societății.
Ne-am pierdut pe noi.
Cine suntem, când nici noi nu ne recunoaștem ?
Eu sunt cine vreau eu să fiu. Voi fi pentru Allison un bărbat demn de ea și un tată pentru copilul ei. Am trăit atâția ani singur. Nu a fost viață ce am trăit. Iubirea ne schimbă nu doar pe noi ca oameni, ci de fapt întreaga noastră viață.
Eliberare.
Asta am simțit azi.
Dacă va trebui să las totul în urmă doar pentru iubirea ei o voi face!
Doamne! Chiar o iubesc!
Ambii am merita o a doua șansă.
Inima nu mă minte. Și ea simte ceva pentru mine.
Ce naiba se întâmplă și cu muzica de la radio?
Încerc să o schimb și nimic. Numai pe Mark Anthony nu aș fi vrut să-l ascult în aceste momente.
Depresie totală.
Singurătatea mă macină pe dinăuntru. Nu am avut curaj să recunosc în fața fostului meu psiholog, dar acum o fac doar pentru mine.
Anxietate.
Ani de zile am suferit de ea, dar am refuzat, știind să cred că stările mele erau cauza orelor multe de muncă.
Deja i-am lăsat mesaj lui Antonio ca voi ajunge cât de curând la el. Nu mi-a pus alte întrebări, dar mai mult ca sigur a așteptat să ne vedem față în față. Dacă mai este și Mark, pe scaunul de judecată mă voi afla.
E atât de liber drumul, că nici nu îmi dau dau seama când sunt anunțată de GPS că am ajuns. Parchez mașina pe unul dintre locuri libere, verificând încă odată mesajul de la amicul meu.
Portarul deja mă cunoaște, venind în fiecare săptămână aici. Trebuie să aibă grijă și cineva de florile din apartament. Nu de alta, dar au costat mai mult decât orice alt obiect din casă.
Liftul oprește chiar la ultimul etaj. Penthouse-ul acestuia ocupă atât de mult spațiu că s-ar putea juca o partidă de fotbal pe terasa acestuia.
Îmi scot propria cartelă, deschizându-mi ușa. De ce să mai aștept când o pot face și singur?
Nu fac un pas în apartament, că din spatele ușii sare Antonio cu o sticlă de whisky în mână.
— Seara fetelor, bitch!
— Să te fut, dobitocule!
— Ai vrea tu! Pleacă de lângă mine, făcându-mi mai întâi cu ochiul.
— Ai tras ceva pe nas?
— Du-te dracu'! Doar mă cunoști!
— Calm, armăsare! Am glumit! Hai să ne așezăm pe canapea, dar înainte fă-mi o cafea.
— Nu vrei cam multe?
Nu îmi oferă niciun răspuns, dar eu îl cunosc mai bine. Ceva îl neliniștete. Sau cineva.
— Mark mai lipsea, îi spun amuzat.
— Ironia sorții, bunul meu prieten. Chiar te așteptai să nu vină după sperietura pe care ne-ai tras-o?
— Deci, frățioare, îți este puțin teamă de mine?
Îl văd cu intră pe ușă, aceasta trântindu-se din cauza vântului puternic ce suflă afară. Nu vreau să ploua, știind cât mă deprimă aceea vreme.
— Tu de unde ai mai apărut, Michiduță? Din cate pot vedea nici unul dintre voi nu a avut cu cine se distra la petrecere.
— Ba pe dracu'! Întreabă-l încă o dată pe italian. L-am prins mozolindu-se cu violonista.
— Așa faci tu, Antonio?
— Nu am făcut nimic! Jur pe degetul mic!
— Mincinosule!
Strigăm în cor.
— V-ați aliat împotriva mea? Acum nu este vorba de mine. Luc, ce mai zici că faci?
— Sunt curios de noua ta cucerire.
— Amuzant, frate. Nu pleci de aici până nu ne spui ce s-a întâmplat.
— Nu știu cu ce să încep prima dată.
— Cu începutul. Că doar sfârșitul încă nu-l cunoști? Sau mai nou acum ești vrac.
— Aveți în program glume, din câte văd. Mai întâi vreau ceva de băut.
— Tu să bei? Mă întreabă șocat Antonio.
— Sau schimbat multe de când ne-am văzut ultima oară.
— Santo cielo!  Maledizione! (it. Doamne ferește!)
— Stai calm omule, că nu am căzut în patima alcoolului!
— Tu râzi Luc, dar noi n-am uitat ce s-a întâmplat acum trei ani. Am suferit odată cu tine, simțindu-ne neputincioșii, când nu puteam să te ajutăm în niciun mod posibil.
— Orice, dat nu vreau să-mi mai amintesc aceea perioadă.
— Atunci ne spui de ce suntem aici?
— Ești unchi. De fapt ambii sunteți.
Mark izbucnește în râs. La un astfel de răspuns nu se aștepta.
— Ba pe dracu'! Altă minciună nu ai găsit?
Mă privește în ochi, citind adevărul doar din privirea mea.
— Tu nu minți ? Nu-i așa ?
— Nu! Jur că nu vă mint!
— Vai de tine, frățioare ! Acum  chiar nu te pot ajuta. Ce să-ți urez: Baftă la schimbat scutece ! Vorbim mai târziu că am treabă.
— Împielițatul! Sunt la un metru distanță de lângă tine și vorbești cu mine parcă aș fi la kilometrii distanță.
— Luc, când ați avut timp să faceți și un copil?
— Stați puțin! Voi vă gândiți la mine și Allison?
Ambii bărbați dau din cap și nu știu dacă să plâng sau să râd. Dau peste cap paharul de whisky, tresărind la contactul alcoolului cu saliva mea. A trecut ceva timp de când nu am mai băut pe nerăsuflate.
— Nu e vorba de Allison, nu-i așa?
— Bingo!
— Dacă mai bei, nu mai termini povestea.
Antonio îmi ia paharul din mână, trântindu-l de podea.
— Faci mizerie degeaba. Pot bea și cu sticla.
— Doar peste cadavrul meu. Nu îți face bine! Mai bine plângi!
— Tu ești, Antonio? Ce s-a întâmplat cu tine? Mai nou ești psihologul meu personaj?
— Nu vreau să-ți faci rău. Ești fratele meu, chiar dacă prin venele noastre nu curge același sânge. Am văzut cum ți-ai făcut rău singur, iar de această dată nu te mai las.
— Copilul...
— Copilul...
— E cu aceeași femeie ce mi-a distrus sufletul acum trei ani.
— Ne mai dai vreo veste? Măcar să știm să ne pregătim.
— Eu, sincer, nu știu să mai vorbesc. Cine mai știe?
— Doar London. El a aflat, dar încă nu sunt îndeajuns informațiile pentru a le găsi.
— E fetiță?
Dau din umeri, negând.
— Asta am simțit din prima dată când am aflat de existența copilul.
— O să te ajutăm să-l găsim. Am oameni prin toate colțurile lumii, doar numele să mi-l spui și te rezolv.
— Nu îl știu. Nu știu nimic. Nici imaginea ei nu mi-o amintesc.
— Și de unde știi că e al tău?
— Simt. Dar se poate rezolva cu un test ADN.
— Te-ai gândit la tot, bag de seamă. Mâine începem căutarea nepoatei mele.
— Chiar mă veți ajuta? Îi întreb uimit.
— Frați până la moarte!
— Frați până la moarte!
— Frați până la moarte!
— Închin pentru voi! Acum înțeleg cât de important este sprijinul primit din partea familiei. Știu că v-am greșit în nenumărate rânduri, dar și așa voi ați văzut dincolo de tot ce v-am făcut. Nu v-am cerut niciodată iertare, crezând că ar arăta lașitatea mea. Din contra am fost un laș că nu am recunoscut cât de bine mi-a făcut prezența voastră în viața mea. 
Nici nu îmi termin discursul emoționant că sunt întrerupt se sforăitul celor doi. Se vede că nu le am cu vorba, dacă i-am adormit. Restul le voi spune mâine dimineața sau le voi ține doar pentru mine.