Seria ,,Destin sau coincidență" - Predestinați vol.1

Capitolul 14

Capitolul 14
Manhattan

Luc

E ora patru dimineața, iar eu nu am pus geană pe geană. Chiar dacă oboseala se simte, nu îmi găsesc locul pe această canapea rece și foarte inconfortabilă.
Stomacul meu țipă de foame, astăzi nu prea am apucat să mănânc știe ce. Aș părea băgăcios dacă aș cotrobăi prin frigider? Până se va trezi ea, voi arăta mai ceva ca varul pe care îl folosim în construcții. Fac haz, dar dacă nu mănânc curând voi începe să vorbesc singur. Când vine vorba de mâncare nici eu nu mă recunosc. Nu se vede că am făcut sport, dar dacă nu aș fi făcut mă asemăn cu Piggley Winks, un purceluș. Am ascuns pozele din aceea perioadă. Nu vreau să-mi amintesc cum eram pus la colț de vorbele colegilor mei care râdeau asupra greutăți mele.
A trecut, îmi spun în gând.
Mă ridic de pe canapea, mergând direct la frigider. Dacă nu găsesc nimic, voi căuta și prin dulapuri. Nemâncat nu rămân. Măcar un amărât de biscuite să-mi alunge gândurile rele.
Drăguț apartamentul și destul de spațios. Nu se compară cu casa mea, dar găsești strictul necesar. Mobila din bucătărie este pe gustul meu, griul devenind culoarea mea preferată în ultimi ani. Caut cu privirea frigiderul, dar nu-l văd. Mai mult ca sigur este încorporat în aceasta, folosindu-se tot mai des această tehnică. Caut cu mâna, neavând deloc lumină. Nu se pune blițul de la telefon, că nu mă ajută cam deloc. Aș fi putut aprinde becul, dar ar fi observat lumina și nu o vreau pe capul meu. Mi-a ajuns pe ziua de azi! De mult nu m-am mai certat atât! Și cu o femeie? Asta a fost cea mai gravă problemă pentru mine.
L-am găsit.
Deschid ușa încet-încet, fără a face cel mai mic zgomot. Lumina lui mă orbește, așa că îl închid repede. Îl deschid din nou, dar nu atât de mult. Pot observa în el multe caserole cu mâncare, și nu cutii de la restaurantele ei favorite. Oare gătește domnișoara Allison sau cineva gătește pentru ea?
Nu e frumos, dar nu mă pot abține. Iau două caserole aleatoriu și mă așez cu fundul direct pe blatul mobilei. Sper să mă țină, că dacă îi mai și distrug ceva în cadă, mă gonește cu coada de la mătură afară.
Deschid primul capac, dând peste o adevărată comoară: pui Shanghai. Deci m-a nimeni! Aceasta e mâncarea mea favorită. Dacă mai ar fi lângă aceste bucăți de pui și cartofi prăjiți, aș putea muri împăcat.
Scot o bucată, pe cea mai mare, mușcând cu poftă.
Dacă le-a gătit Allison, o iau de soție.
— Măi, măi, măi nu știam că am în bucătărie șoricei?
Încep să tușesc, înecându-mă cu o bucată de carne. Allison vine lângă mine, lovindu-mă cu palma între omoplați. Dă atât de tare, că mi-e frică de loviturile ei, nu de ceea ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi reușit să înghit bucata aceea.
— Femeie, mai încet! Mă omori!
— Nu mori tu din atâta lucru! Știi că nu e frumos să umbli prin lucrurile care nu îți aparțin?
Mă dau bătut! Femeia asta e o adevărată viperă. Deja nu mă mai stresez. Poate vorbi singură, că nu-i dau ascultare.
— Nu vrei și tu o bucățică?
Cum a sunat asta. Îmi dă o palmă peste cap de văd stele verzi.
— Asta pentru ce a mai fost? O întreb, râzând, uitând de durere.
— Pentru că...Ai lasă! A trecut! Mă duc la somn. Tu mănâncă liniștit.
Desfac și a doua cutie unde humusul îmi face cu ochiul. De ce să folosesc o furculiță când am cinci degete care îmi sunt de mare ajutor. Introduc degetul mijlociu, ochii meu fiind asupra redacției ei. Ling cu nerușinare compoziția, imaginându-mi că sunt buzele ei.
— Scârbos...Nu ai RUȘINE!
— Da ce am făcut rău? Am mâncat și eu puțin humus. Mă pisicesc, îndreptându-mă spre locul unde se află ea.
— Pot să dorm și eu cu voi?
— Ce? Nu ți-a ajuns că te-am lăsat să dormi pe canapea? Acum vrei să dormi cu mine în pat?
— Femeie! Accentuez cuvântul femeie, nevrând să mai țip. Nu vreau să o trezim pe Evelyn cu gălăgia noastră. Nu vreau să dorm în pat cu tine. Vreau să dorm alături de fiica mea. Ce îți e greu să înțelegi că sunt lucruri pe care le experiment pentru prima dată în viață. E și fiica mea! Dar tu uiți! Crezi că nu sufăr că am pierdut atâta timp pe care nici toți banii din lume nu mă vor ajuta să-l recuperez? Dar tu nu și nu!
— Bine, Luc! Ai câștigat! Poți dormi cu noi. Dar dacă mă atingi îți rup degetele.
— Acum câteva ore nu gândeai așa.
— Nu mă face să regret că am acceptat. Și dimineață dacă te trezește înaintea noastră te-aș ruga să cobori până la magazinul din colț să cumperi niște lapte. Am rămas fără și Eve bea în fiecare dimineață.
— Bine. Acum putem merge la somn.
Nu-i mai spun că nu am dormit deloc, gândindu-mă că trebuie să fac pe dracu' să mă trezesc înaintea lor.
Intrăm în cea mai mică liniște în dormitor. Micuța mea doarme pe burtă, în brațe ținând un iepuraș. Trebuia să-mi dau seama că are un pluș, majoritatea copiilor, având. Allison se așează pe partea dreaptă, eu trebuind să ocup ce a mai rămas, mijlocul fiind doar pentru prințesă.
— Mulțumesc, Allie!
— Noapte bună, Luc!
Mânuță celei mici se așează pe a mea, sentimentul acesta făcându-mă să lăcrimez.
Acum voi putea dormi liniștit.
***
Chiar dacă am crezut că voi dormi mult mai bine lângă ele nu s-a întâmplat asta,
Am dormit cel mai bine după mulți ani.
Mă trezesc cu grijă, privindu-le încă odată înainte de a pleca din cameră.
Mă schimb de haine, că doar nu pot merge pe stradă îmbrăcat în haine de gravidă. Cred că Allison a vrut să mă simt ca un clovn de la circ. Sigur s-a amuzat pe această situație.
Astăzi vreau să-mi petrec întreaga zi cu fiica mea. Am atâtea planuri făcute că nu știu de unde să încep. Știu de unde voi începe. Domnul John trebuie să își cunoască nepoata. Atât pentru el, cât și pentru nana va fi un șoc. Oare Steven a știut că eu sunt tatăl nepoatei lui?
Dacă aș fi căutat de la bun început mai multe detalii despre viața acesteia, nu cred că nu mi-aș fi dat seama mult mai repede că fiica ei este fiica mea.
Nu mai stau, că timpul se scurge atât de repede încât nu realizez ca a trecut mai mult de un sfert de oră de când stau pe gânduri.
Astăzi va trebui să beau peste limita de cofeină impusă de medic, ca altfel nu rezist. Mi se închid ochii din cauza oboselii. Chiar dacă am dormit, orele acelea nu au fost de ajuns. Când îmi dau peste cap programul sunt un alt om.
Cobor scările, făcând totodată și puțină mișcare de dimineață. Mi-am propus că voi începe din nou să alerg în Central Park, dar nici până acum nu m-am ținut de cuvânt.
Magazinul din colț îl găsesc repede, fiind singurul în zonă. Trebuia să-mi dau seama că este un non-stop, că nu toată lumea e matinală ca nebuna mea.
— Bună dimineața, domnule! Vă putem ajuta cu ceva?
Vocea pițigăiată a vânzătoarei mă deranjează fonic. Mult mai tânără decât Allison, dar mult mai botoxată și siliconată de cât aceasta. Niciodată nu mi-au plăcut acest gen de femei, și aș fi putut avea pe bandă rulantă, dar nu mă atrag. Naturalețea m-a atras dintotdeauna. Mama era una dintre acele femei, care folosească pe post de machiaj zâmbetul ei. Dacă odată într-un an o vedeai cum multe obișnuiesc să se aranjeze zilnic, trebuia să aibă ori vreo cină importantă sau un dineu. Ambii mei părinții erau atât de naturali, valorând și cel mai neînsemnat lucru. Așa ne-au crescut și pe noi. Acum la rândul meu îi voi insufla fiicei mele toate lucrurile culese în toți acești ani, făcând din ea o persoană cu coloană vertebrală.
Întorcându-mă la domnisoara ce se holbează fără nerușinare la mine, încerc să nu-i dau interes.
— Mă descurc! Mulțumesc!
Chiar dacă din afară pare un magazin mic tip boutique, găsești de toate aici. Raionul cu lactate este chiar la intrare, dar trec atât de repede și prin celelalte, crezând că voi găsi ceva care mă va ajuta să pregătesc un mic dejun delicios.
Plătesc repede cele două sticle de lapte cumpărate, alegând înspre bloc. Am un presentiment. Ceva se întâmplă acolo sus, rar înșelându-mă inima.
Nici nu îmi dau seama când ajung în dreptul ușii. Nu mai sun la sonerie, că poate nu s-au trezit. Drept cei nici eu nu m-aș fi trezit atât de devreme.
Mirosul imbietor de bacon și aroma boabelor de cafea mă face să mă simt acasă.
Evelyn vine înaintea mea de îndată ce aude zgomotul produs de pantofi.
— Tataaaaaa
E aici. Fiica mea este acum lângă mine. Nu visez! De fericire, lacrimile trădătoare nu încetează să apară.  Brațele mele mari și puternice îi cuprind corpul micuț, bucurându-mă de mirosul ei de bebeluș. Chiar dacă nu mai este unul, eu așa o văd. Am pierdut prea mulți ani din viața ei. M-am pierdut pe mine.
— Tata este aici, micuțo! Te voi ține strâns în brațele mele pentru o veșnicie!
Îi aplic un sărut pe frunte și încerc să mă obișnuiesc cu fiecare sentiment ce mă încearcă de fiecare dată când o văd că îmi zâmbește.
Vocile ce se aud din bucatarie mă pune pe gânduri. Cine să vină atât de devreme în vizită?
Îmi iau fetița în brațe, ținând-o pe ea cu o mână, cealaltă fiind ocupat de sticlele de lapte.
— Bună dimineața! Îi salut politicos pe cei doi. Viermele de Christian nu putea să stea bine unde a stat și până acum? Nu e destul că trebuie să mă lupt cu Allison. Acum sunt doi împotriva mea.
— Am cumpărat lapte. Arăt cutiile, parcă ar fi cele mai valoroase obiecte din această cameră.
— A adus și Chris. Nu este nicio problemă. La noi în familie se mănâncă destul de mult.
— Allison eu nu vreau să te rețin. Văd că ești ocupată. Vreau să-mi petrec întreaga zi cu Eve. Te-ar deranja?
— Nu. Normal că nu. Așa o să am și eu timp să pun cap la cap ultimele pregătiri.
— Allison? O să mă lupt pentru custodia ei! Îi spun direct. Copilul meu merită tot ce este mai bun și chiar dacă crezi că am ceva împotriva ta, greșești. Mă gândesc doar la binele fiicei noastre.
— Ești nebun dacă crezi că îmi voi pierde fiica! Niciun judecător nu ți-o va da. Un copil are nevoie de mama ei.
— De tată nu?! Nu eu am fost cel care a înlocuit tații.
— O să-mi reproșezi de fiecare dată când ne vom întâlni acest lucru? Nu uita că tu ai cea mai mare parte din vină. Nici grămada ta de avocați nu va avea cum să mă învingă. Eu am fost cu ea de la naștere, așa că i-ați gândul că mi-o vei lua, Luc Johson.
— Mai vedem. Noi plecăm. O să mâncăm acasă.
— Casa ei este aici!
După tonul ei îmi dau seama că s-a enervat, dar asta e viața. Totul se plătește odată si odată!
— Casa noastră poate fi în orice loc unde inima râde de fericire!
— Dacă tu zici asta...
Da, știu! Nu e corect cum acționez, dar nu vreau să le pierd. Îmi vând sufletul Diavolului în aceste clipe. Nu îmi doresc să fiu lângă ea când va afla. E singura soluție de a împiedica  aceea nuntă.
E atât de fricoasă, încât nu poate să admită că mă iubește. Dacă ea crede că va putea scăpa de mine, se înșală amarnic.
— Atunci ne vedem la tribunal, Allison Smith! Nu mai are rost să stau aici. Știi unde locuiesc. Poți veni la orice oră să o iei sau îmi dai un mesaj și o aduc eu.
— Iubito, hai la mami în brațe?
— Niu! Niu! Tata... Pa-pa.
1-0 Luc
Îmi pare rău că o las în această stare. Chiar dacă nu vrea să arate, se simte rănită. Dacă ea nu vrea să lupte pentru noi, nici eu nu o voi face. Acum tot ceea ce contează este să ajung acasă și să mă descopăr în postura de tată.
— Prințesă astăzi vom fi doar noi doi! Să înceapă distracția!
Evelyn începe să bată din palme, semn că a înțeles ce vreau să-i spun. E isteață! Doar seamănă cu mine.
O pun lângă mine pe bancheta din față, neavând scaunul special pentru ea. Prima oprire va fi la primul magazin pentru copii. Știu că ar trebui să fie unul prin apropiere.
Îi pun centura,îmbinând capetele în așa fel încât să fie protejată dacă s-ar întâmpla ceva. Nu gândesc negativ, dar nimeni nu știe ce ne rezervă fiecare minunat din viață.
— Pornim la drum, micuțo?
Îmi surâde, lăsând la iveală dințișorii. Dacă am aprobarea ei, pornesc fiind mult mai atent decât de-obicei.
***
Opresc în dreptul magazinului, găsind singurul loc liber chiar în fața lui. Mă simt norocos astăzi. Sper să fiu la fel până la finalul zilei.
Îi deschid centura cu greu, mâinile ei jucându-se cu brățara mea norocoasă. Într-o vacanță la muntele Athos am primit-o în dar de la un călugăr de acolo.
— Puiule, lasă-ll pe tati să te dea jos din scaun și apoi ne putem juca cât vrei tu. Dar mai întâi hai să cumpăram toate lucrurile de care avem nevoie. Sigur vor fi multe. Am văzut cât am stat la ele că majoritatea produselor aparțin micuței Evelyn, deci mă încumet la un maraton al cumpărăturilor. Nu sunt fan cumpărături, dar însoțit de o așa domnișoară, nu am cum să dau înapoi. Noi doi, tată și fiică, începând de astăzi vom crea cele mai frumoase amintiri.
Sper norocul meu nu este atât de aglomerat, putând mă desfășor în largul meu.
— Bună ziua, domnule!
O femeie de vârsta a doua mă salută politicos, privirea ei îndreptându-se către fiica mea, ce stă în brațele mele.
— Bună ziua!
— Nu vreau să par indiscretă, dar din privirea dumneavoastră îmi pot da seama că sunteți puțin debusolat. Dacă vrei eu vă pot oferi ajutorul meu.
Nu stau pe gânduri și accept.
— Mulțumesc... Citesc pe ecusonul ei numele Lia Benet. Deci mai există oameni care nu sunt indiferenții la nevoile celorlalte persoane.
— De ce ați avea nevoie? Trebuie să știu pentru a putea mă orienta, având în magazin produse de la toate brandurile existente.
— Tot.
— Nu vă înțeleg! Îmi cer scuze, dar cum tot? Puteri fi mai explicit.
Chiar a băgat-o în ceață răspunsul meu.
— Am nevoie de tot ce-i trebuie unei fetițe de doi ani. Hăinuțe, jucării, scutece, pătuț, mobilă pentru propria cameră...
— Deci tot? Știți că asta înseamnă...
— Nu contează prețul dacă aceasta este problema.
Barba asta nerasă îmi dă un aspect neîngrijit, dar asta seară o voi da jos.
— Vrei să vă uitați în catalog sau vom vizita fiecare raion, alegând produsele pe care le avem deja în magazin?
— Vom vizita fiecare raion. Am nevoie de ele astăzi.
— Mă duc să aduc întăriri.
Îmi spune, râzând.
— Evelyn, mama ta este super eroul meu favorit! Nu cred că mă voi descurca niciodată singur. Cât aș zice eu avem nevoie de mama ta.