More than that

5. Moment

Razele soarelui reușiseră cumva sa-și facă loc in cameră deși eu am tras aseară draperiile tocmai pentru a împiedica asta. Degeaba, eram trează acum.

Îmi întind oasele care trosnesc mai ceva ca la o babă iar durerea de cap mă lovește instant ca un cuțit. Trebuia să mă aștept la asta...
Trag un ochi la telefon și văd că e aproape ora 13. Oh wow, dormisem ceva. De obicei mă trezeam devreme fără să vreau, chiar și in weekend. Apropo de asta, faptul că e weekend mă face să zâmbesc instant, îmi dă puțin chef de viața pentru azi.

Mi-am prins pletele blonde intr-un coc dezordonat, m-am spălat pe dinți după care am luat ceva lejer pe mine și am coborât in bucătărie. Sper să nu fie nimeni acolo.

In weekend era parcă mai liniște decât de obicei deși casa era in continuare păzită, însă băieții se făceau nevazuti de vineri până luni dimineața.
Când trec pe lângă biroul lui Sergio văd ușa deschisă iar curiozitatea prinde rădăcini înăuntrul meu însă o stăpânesc și-mi continui drumul.
Până acum nicio urmă de cei doi îndrăgostiți.

De la durerea de cap mi se părea că mă duc tot înapoi însă s-a calmat instantaneu după ce am înghițit două pastile, cu suc de portocale. Zici ca a fost magie...
Îmi era o foame de lup așa că am optat rapid pentru un sandwich, mai târziu plănuind să comand ceva nesănătos.

Decid pe moment să ies puțin la aer însă mi se taie pofta pe moment când ii văd pe cei doi porumbei aproape trăgându-și-o pe șezlongul de lângă piscină. Ew. Nivelul de greață trece peste normal așa că mă dau înapoi încet și închid ușa de sticla, întorcându-mă rapid cu spatele.

- La naiba, ce priveliște de dimineața. Ugh...
Mănânc restul de sandwich după care ma plimb prin sufragerie, dau drumul la muzica...și ce sa vezi, ușa biroului lui Sergio era tot intre deschisă. Iar el era ocupat.

Proasta idee, Lin.

Buna idee.
Mă mai uit o dată in spate ca să fiu sigura că nu e nimeni prin preajma după care intru rapid in birou și las ușa la fel, să nu trezesc suspiciuni in orice eventualitate.

Nu o să mint, biroul lui era superb. Clasic dar modern...plin de cărți, tablouri scumpe și iubitul său dulap cu băuturi vechi și scumpe. Poate intr-o zi o să dau iama in el. Sau mai bine nu, îmi place să fiu in viața până pot.
Pe masa biroului nu avea multe, sertarele erau închise cu cheia, avea o poză cu mama ceea ce era dubios și mi-a făcut greață oricum. Mirosea a mosc și a vanilie. Ma mir că nu era plin de arme, ori avea un loc secret...
Profit de ocazie și mă așez pe scaunul lui masiv din piele. Aș putea să mă obișnuiesc cu el. Privesc in jur, chiar mă așteptam să găsesc cadavre pe aici însă era doar un birou. Laptopul ii era deschis însă avea oricum parola și nu voiam să merg chiar atât de departe.
Primesc un sms. Zara era la intrare și nu deschidea nimeni.

-Ai găsit ce căutai?
O rahat...
Cum intrase atât de silențios?

Ca teleghidata, mă ridic atât de repede de pe scaun încât se învârte camera cu mine.

- Nu chiar, mă așteptam la arme și ...chestii.

- N-ar fi foarte inteligent să țin armele la vedere, nu?
Era la bustul gol iar asta mă făcea sa-mi pierd concentrarea.

- Ai terminat să ți-o tragi cu mama? Exista și alți oameni in casa asta.
Îmi dau ochii peste cap.

- Nu e ceva ce n-ai văzut înainte.
Spune el pe un ton calm exact când ajung in dreptul lui. Simțeam că o să mă pierd cu firea in curând.

- Ok, dar e mama nu e ceva film porno extraordinar. E scârbos.

- Îmi place când ești atât de defensivă.

- Să nu îți placă.
Am menționat că mirosea atât de bine, la naiba, concentrează-te.

- Adios, Sergio.
Spaniola mea era minunata, apropo... .
Însă nu mă lasă sa plec, mă prinde de mână și mă lipește de ușa, care se închide.
Iar vrea să mă hipnotizeze cu ochii lui verzi...

- Sper că ai observat că nu i-am spus nimic mamei tale despre seara trecută.

- Mi-e tot una. Spune-i.
Încep să respir mai greu asta și pentru ca el era atât de aproape de mine iar aceea a fost clipa in care mi-am dat seama pentru prima data...tânjeam să îl sărut. Înghit in sec și mă uit in altă parte decât la el.

- Ești amuzantă...și dramatică. De ce mă urăști atât de tare?

- Pentru că exiști.

- Mersi.
Îmi răspunde ironic, știind că acela nu e răspunsul corect. Însă mă prinde cu garda la pământ și ii ofer un moment de sinceritate. Ceva ce așteptam să ii spun de mult.

- Aylin?
Îmi șoptește numele, așteptând răspunsul meu. Vocea lui trimite o serie de fiori pe durea spinării mele...

- Te urăsc pentru că ai fost acolo să o salvezi. Mereu a salvat-o cineva.
Și îmi dă drumul. Se indeparteaza, ba chiar îmi deschide el ușa după care ii suna telefonul și închide ușa după mine.

Asta a fost intens. Sper că acum să înțeleagă 1% de ce urăsc să mă joc de-a familia perfectă.

- Fata!!!! Unde foc ai fost, te sun de 20 de minute.

- Ăăă...scuze...

- E-n regulă. Mama ta mi-a deschis.

- E proaspăt fu-
Mă opresc când Sergio trece pe lângă noi val vârtej și urca in dormitor strigând după mama.

- Alte drame?

- N-ai idee...