More than that

6. Drame

Ne făcusem comode la piscină, Zara făcea niște cocktailuri geniale și deja băusem mult prea multe, însă era weekend și tocmai trecusem prin scene dramatice.

- Deci ce s-a întâmplat aseară?
Ma întreabă ea, dându-și ochelarii de soare jos pentru a mă inspecta mai de aproape.

- Nimic...mi-a ținut morală că de m-am drogat, ca o dezamăgesc pe mama.
Zara izbucnește la propriu in râs când aude și cască ochii de parcă așteaptă să ii spun că e o glumă.

- Serios? Aylin...nu e ca și cum te știe de o zi. Sunt convinsă ca știe toată istoria...despre ce vorbim?

- Știe...dar ignoră. E mai ușor.

- Și când am venit eu? Ce făceai in biroul lui?
Interogatoriul a început.

- Am inspectat și m-a prins.

- Ugh, credeam că v-ați tras-o!!!

- Zara!!!
O lovesc ușor peste mâna și îmi dau ochii peste cap.

- Ceee? Nu sunt singura care a văzut cum arată...e un zeu, Aylin.

- Zeul mafiei?

- Ce contează? Trăiești intr-un palat, nu te-a împușcat nimeni încă. Spune-mi că nu te-ai gândit niciodată la el in felul ăla și am să tac.

Dar nu pot. Nu-mi ies cuvintele nici dacă mă chinui. Asta pentru că tânjesc după el...

- E tatăl meu vitreg, Zara...

- Pe naiba!!! E Sergio Marquina, cel mai mare traficant de arme din jumate de lume iar mama ta se întâmpla să și-o tragă cu el.

- Tocmai. E scârbos și greșit.

- Bine. Dar să nu mă cauți când o să fi excitată după el.

- Ești dusa jur.
Era nebuna 100% dar in același timp mă cunoștea cel mai bine...mai bine decât oricine pe lumea asta. Era rușinos să recunosc ca mama mea știa zero lucruri despre mine. Zero lucruri importante... .

Am stat destul de mult timp cu Zara la piscină, am mâncat o grămadă de prostii, am băut și nimeni nu ne-a stricat cheful.

*

- Fetelor?
Mama ne strigă din bucatarie și deja mă irită pe creier. Zara îmi face semn să nu fiu rea iar eu ii promit. Nu voiam să fiu mereu răutăcioasă cu mama însă îmi venea fără să vreau.

- Ce e?

- Fac cina, dacă vrea și Zara sa stea.
O privesc și preț de o clipă mi se umezesc ochii pentru că îmi amintesc de nenumăratele dați in care mi-am dorit ca ea să fie cu mine la cină, să-mi facă de mâncare, să nu mănânc macaroane pre-gătite sau așa ceva.
Ea se uita la mine și-mi zâmbește, după care pune cuțitul jos și vine mai aproape.

- Aylin, ești bine?

- Sunt bine, mama...o să merg să ii spun Zarei...

- In regula, fac paste. Preferatele tale!

- Ok.

- Oh, poți te rog sa îmi aduci telefonul de sus?
Mă întreabă pe cel mai drăguț ton in timp ce îmi și arată ca e murdară pe mâini.

- Sigur...
Oftez însă mă conformez și o ajut. Urc scările și simt că trebuie sa lovesc ceva ca să mă descarc. Aproape trântesc ușa dormitorului lor după care încep să ii caut telefonul.

- La naiba!!
Mă prăbușesc pe pat și urlu intr-o perna care mirosea mult prea tare a Sergio.
Acum mă simt mai bine, am avut doar o clipa de rătăcire in care îmi imaginasem cum ar fi fost să fie mama așa in fiecare zi, in copilăria și-n existența mea. Răspuns: imposibil.

- Mai bine?
Oh, la naiba. Credeam că Sergio era plecat.
Nope, era chiar in fața mea, mai serios ca niciodată. Își închidea nasturii de la cămașa neagră, ca un robot, in timp ce mă privea pe mine.
Îmi dreg glasul și norocul meu că venisem cu un scop. Telefonul era pe noptiera, îl infasc rapid apoi mă ridic.

- Scuze...am avut un moment.

- Ok.
El continua să își aranjeze outfitul și bănuiam că pleca undeva altfel de ce ar fi așa țiplă pentru pastele mamei.

- Nu stai la cina minunată a mamei?

- Ba da. Am ceva de rezolvat după.
Ceva crime probabil...vreau să spun, dar decid să îmi țin gura.

- Mhm, Zara e aici. Sper că e ok.

- Sigur, poate să stea cât vrea ea.

- Cât de marinimos...
Îmi scapă, ce gură slobodă pot avea.

- Nu te-ai abținut.
Îmi spune, însă zâmbește ștrengar și-mi dau seama că nu l-am enervat.

- Nu pot să mă abțin niciodată cu tine.
Și trec pe lângă el ca și cum n-aș fi fost foarte evidentă că aș vrea să mi-o tragă.

- Vom vedea.
Musai să aibă el ultimul cuvânt mereu.