More than that

11.

Realizez ca stau de prea multe momente in brațele lui așa că mă trag in spate. I-am șifonat cămașa neagră impecabilă.

- Ce cauți aici?

- Ai prefera să fie mama ta aici?

- Aș prefera să nu fiți niciunul.

- Iartă-mă, te rog. Nu se va mai întâmpla.

- Încetează să-ți mai ceri scuze. Nu schimbă nimic și nu trebuie să-mi dai mie socoteală oricum.
Devin din victimă o nesuferită in doar câteva minute. Observ cum i se întunecă puțin ochii însă este in continuare calm.
In schimb eu ard pur și simplu. Mă cuprinse o caldură și știam că trebuia să-l dau afară cumva...altfel nu se va sfârși bine.

- Lasă-mă să-ți verific rana măcar...

- Sunt bine, Marquina.

- Doar lasă-mă să văd, femeie încăpățânată!
Mă prinde de barbă obligându-mă să ii permit să mă inspecteze. Ne despărțeau doar câțiva milimetri, n-am putut decât să înghit in sec in timp ce el mi-a atins ușor rana. Nu era grav, însă aveam totuși o tăietura.

- O sa se vindece ok, nu te îngrijora.

- Aia e ultima mea grija...

- Poți sa-mi explici și mie de ce ești atât de imposibila? Cu mine. Tocmai cu mine.

- Adică? Cine ești tu? De nu pot fi imposibila cu tine?
Râde ușor și e extrem de frumos. La naiba, concentrează-te.

- Sunt eu. Nu ți-am greșit cu-

- Nu vreau sa port conversatia asta acum.

- Niciodată nu vrei. Nu înțeleg de ce nu ma vrei in viața ta.
Nu era vorba despre asta și voiam sa țip la el sa-i spun ca greșește însă nu puteam.

- Sergio...

- Este in regula. Nu te oblig sa vorbești cu mine. In plus, dacă vrei sa scapi de noi îți iau un apartament.

- Poftim?
Da, eram puțin socata de propunerea lui. Îl privesc confuza, încercând sa ii transmit telepatic ca nu îmi doresc așa ceva. Vreau sa-l văd mereu, chiar.
Iar in acel moment, la cum ma privea, nu mai îmi pasa deloc ca tocmai a ucis un om in fata mea. Însă, trebuia sa-mi dau doua palme mintale, sa-mi revin naibii.

- Te las sa te odihnești... Îmi pare rău, Aylin.
Nu m-a lăsat sa răspund ca a ieșit din camera precum o furtuna. A fost un moment de slăbiciune, am văzut asta in ochii lui. Și nu știu de ce dar mi s-a părut ca îl văd pe adevăratul Sergio. Nu traficantul de arme cel mai de temut.
Voiam sa ies după el, sincer... .
Și fără sa vreau măcar, îmi vine sa plâng. Dar ma stăpânesc. Pana la urma, as plânge dintr-o prostie. Îmi fac rău singura când ma gândesc la Sergio in felul ăla. E bărbatul mamei mele ce naiba.... Iar eu sunt doar o tânăra nehotărâtă și dezechilibrata mintal.

Mi-am petrecut toată ziua in camera, nu am avut chef nici măcar de Zara, de nimeni. Acum era noapte și bănuiam ca toată lumea din casa dormea așa ca am ieșit tiptil. Ma durea încă puțin capul însă aveam nevoie de aer.

Îmi pun un cardigan pe umeri după care cobor in sufragerie. Eram intr-o stare dubioasa care îmi spunea sa beau un Shot de vodka sa-mi revin naibii sau doar un pahar de apa sa-mi limpezesc creierul, s-a cam pus ceata peste el. 

Cred ca momentul la care am luat parte m-a făcut sa conștientizez cu adevărat cu cine îmi împărțeam viața zilnic. Sergio chiar era un om de temut. Obișnuia sa-mi placa asta la el, pericolul, misterul, puterea însă in același timp simțeam ca încep sa țin la el intr-un mod greșit așa ca trebuia sa vin cu o strategie care sa împiedice ca eu sa ma îndrăgostesc de el.

Dar voiam sa împiedic acest lucru?
Era o parte din mine care voia sa știe cum se simte sa fiu cu așa bărbat. Dar asta însemna sa fac ceva oribil și sa o trădez pe mama. Nu ca n-ar merita dar eram eu prea buna pentru a face asta.
Poate doar o singura data. As putea sa-l am. Dacă as fi capabilă sa nu ma atașez de el. Dar cum? Deja sunt atașata. Sincer dacă nu, nicio varianta nu e buna.

- Ugh, ești proasta serios...
E ok, vorbesc singura prin bucătărie.
Conștient, inconștient, ajung sa-mi torn puțin whiskey in pahar. Asta avea sa ma facă sa ma simt mai bine...probabil.
Mă uit la telefon, era ora 2...perfect pentru a ma ameți puțin având in vedere ca nu aveam nimic important de făcut dimineața.

Umplu paharul pentru a doua oară după care înjur in gând și iau toată sticla cu mine.
Mă așez pe canapeaua moale și îmi înfășor bluza in jurul corpului. Eram cam dezbracata in sensul ca purtam doar o bustiera și pantalonii scurți iar in casa era cam răcoare. Afara ploua încet și liniștit.
Iubeam ploaia, mă calma. Mereu visasem sa fiu sărutată in ploaie, dar nu de oricine...in fine. A girl can dream. Sigur Sergio n-avea sa ma sărute in ploaie, poate in ceva camera roșie eventual. Aia era mai pe stilul lui, gândesc eu.

Cred ca eram la al treilea pahar, stând cuminte in liniște și uitându-mă cum ploua. Aș vrea să fie mereu o asemenea liniște in casa. Dar cu ăștia doi prin preajma, șansele mele erau zero.
Durerea de cap începe sa se intensifice iar ăsta probabil e un semnal ca nu ar mai trebui să beau...

- Nu cred ca e indicat să consumi alcool acum.

La naiba! Nu l-am auzit venind. Tresar pe canapea și ma întorc către el. De ce Doamne era pe jumătate dezbrăcat in fața mea??

- Iar tu ai venit să-mi reamintești? Întreb ironica iar el zâmbește. Nu...nu zâmbetul ăla...prea frumos.
Se așează lângă mine iar eu încerc să mă trag de lângă el însă corpul meu nu prea ma ascultă. Așa că nu mișc deloc.

- Nu-mi place cum am lăsat ultima conversație.
Îmi spune pe un ton complet drăguț și calm.
Dar pot eu sală nu comentez?

- Mie nu îmi place nicio conversație cu tine.

- Aș vrea să te cred.
Îmi ia paharul din mână, îl pune pe masă și ma ia complet prin surprindere când mă trage de picioare, astfel încât să fiu mai aproape de el.

- Ce te face să crezi că-

- Poți să nu mai comentezi și să avem o discuție precum doi adulți?
Un moment din puținele in care nu știam ce replică să ii dau. Tac.
Tresar din nou când pielea noastră se atinge și înghit in sec. Well...asta nu e prea bine.

- Perfect.
Tot el răspunde la întrebarea pe care a pus-o...eu doar ma holbez la el. Îl sorbesc din priviri sincer...și cred că sunt foarte evidentă.
Îmi dă părul la o parte, încerc sa ma împotrivesc însă mă prinde, zâmbind.

- Încetează.

- De ce faci asta?
Ii pun o întrebare perfect normală, dar uit ca el nu e normal si nu poate răspunde la ceva simplu.

- Ce fac?
Ii simt respirația și jur că l-aș opri însă nu vreau...

- Spune-mi că nu simți nimic pentru mine și mă opresc.

La naiba, asta e cam greu, sinceră să fiu cu voi. Aș spune, dacă mi-ar ieși cuvintele pe gură.
Poți să nu mai fi idioată și să-l refuzi o data?

- Simți ceva pentru mine?

- Nu.