Amurgul zeilor

CAPITOLUL IV

        Printr-un simplu gest al degetelor îl chemai pe Steve şi îi şoptii la ureche să aducă nişte vin roşu. Începusem să înghit în sec din ce în ce mai nervos, până când am rămas cu un gust uşor sărat – ca al sângelui - şi fără pic de salivă. Karl părea mult prea fascinat de fumul ţigării şi mult prea preocupat de puţina cafea pe care o mai avea. Bătuse neîncetat, în podea, cu piciorul drept de când se aşezase pe fotoliu, lăsând la iveală un tic nervos. Devenisem imun la acel zgomot, nu mă mai deranja atât de tare, cel puţin nu ca în prima zi. Degetele sale, lungi şi subţiri, se jucau acum cu şuviţe din părul său. Stăteam şi priveam toate obiceiurile lui Karl, încercând să le desluşesc înţelesul. Poate că era mai presus de înţelegerea mea, poate că trebuia să fiu la fel de nebun şi de extravagant ca persoana lui, însă numai acest gând – de a deveni el - îmi dădea fiori pe şira spinării. Contemplarea mea nu mă făcea decât să constat cât de banal şi fără de personalitate mă simţeam. Când eram în preajma lui Karl îmi părea că văd, în minte, literele din cuvintele sale în diferite culori şi forme: propoziţii comice, dar de efect. 

        Steve puse, cu cea mai mare discreţie, sticla de vin pe masă, împreună cu două pahare. O desfăcu, turnând câte puţin din lichidul roşu. Culoarea îmi aducea aminte de buzele Minei şi de faptul că aveam să-i dau o explicaţie lui Karl. Dar nu încă, răspunsul mai putea aştepta, vinul nu. Cu cât duceam paharul la gură să gust, cu atât setea creştea.

-Karl, îl trezii din visare, serveşte-te, îl îndemnai, ştiind cu siguranţă cât de fericit aveam să-l fac.

        Acesta zâmbi ca un parşiv şi se întinse să ia paharul.

-Pentru ce anume bem?

-Tocmai tu întrebi?, ridicai dintr-o sprânceană, pentru simplul fapt că el nu avea nevoie de vreun motiv ca să bea.

-Reformulez: pentru ce anume bei?

        Privi lichidul, apoi începu să mişte paharul, balansându-l şi jucându-se cu el. Combinaţia culorii vinului cu cea a ochilor săi îmi sugera demenţă. Poate că mai avea mult până acolo sau din contră.

-Cam asta este problema cu băutura, zisei, turnându-mi un alt pahar de vin. Dacă ceva rău se întâmplă, bei în încercarea de a uita; dacă ceva bun se întâmplă, bei ca să sărbătoreşti; şi dacă nu se întâmplă absolut nimic, bei ca să faci să se întâmple.

        Acesta râse, dând peste cap tot vinul rămas.

-Iar tu bei pentru ca să faci să se întâmple ceva, un zâmbet îi apăru în colţul gurii. Începe să-mi placă mai mult de tine, dar – mă fixă cu privirea – eu nu te voi invita în oraş.

-Karl!, strigai dezgustat. Chiar credeai că...

-Normalen! Eu nu mi-aş cheltuii banii cu tine, poate tu cu mine...

        Mă încruntai, enervat de faptul că iar căzusem în plasă într-o glumă proastă de a lui. Îmi înecai nervii în ultimul pahar de băutură.

        Nu ameţisem, chiar dacă nu mâncasem nimic, ci reuşisem să-mi fac durerea de cap să dispară. Fie că i-aş fi spus, acum sau nu, lui Karl de Mina, acesta avea eventual să afle de unul singur, ceea ce probabil ar fi fost mai dureros, dar poate că aş fi reuşit să-i mai ţin în frâu din amintiri. Indiferent de când aveam să iau decizia, timpul nu ar fi făcut-o cu nimic mai puţin dureroasă. Dar acesta eram eu, un iubitor al complicaţiilor.

-Ai văzut că a început ploaia?

-De când eşti tu un aşa bun observator?, întrebai, uimit.

-Nu sunt orb, Daniel. Ştiu că, uneori, ai impresia că nu mă interesează aceste detalii, mărunte de altfel, însă cum crezi tu că-mi hrănesc inspiraţia, dacă nu cu ajutorul acestora?

        Uitam că, mai presus de toate, Karl era scriitor. Intrasem în detaliile din viaţa lui mult prea mult şi mă abătusem de la cine era el cu adevărat. Acum mă simţeam ruşinat de toate ipotezele şi concluziile mele despre el.

-Ţi-am vorbit ieri despre faptul că am început să scriu o nouă carte.

-Ah, ja, zisei, uitându-mă într-o direcţie opusă, urmărind cum picăturile se izbeau de geam.

-Götterdämmerung*, zise, oftând. 

-Götterdämmerung?

Nu înţelesesem la ce anume se referea mai exact.

-Titlul noii mele creaţii. Vreau să fie cu totul şi cu totul specială. Nu ai idee cât de ataşat mă simt faţă de ea..., îşi aplecă privirea.

-Despre ce ai de gând sa scrii? Despre tăcere, cum ai spus?

-Se prea poate. Dar este mai mult de atât. Va fi o carte cu încărcătură emoţională în proporţie de 90%. Ştiu, nu-mi stă în fire să scriu despre aşa ceva, dar este mai mult o provocare cu mine însumi.

        Rămăsesem înmărmurit. Karl părea destul de melancolic şi acum doream cu atât mai puţin să fiu eu cel care îl aducea în pragul depresiei, deşi niciodată nu mi se păruse că lui i s-ar putea întâmpla aşa ceva.

-Am zis să fac şi eu conversaţie între timp, reveni la starea de la început de când ajunsese, dar atât de beat ai fost încât i-ai uitat şi numele?

-Ce tot vorbeşti?, încercai să-i ocolesc întrebarea.

- Trebuie să fii foarte curajos să te porţi prosteşte şi să nu-ţi pese că faci asta, se uită  suspicios la mine.

-Nu, nu este asta. Bine, zisei, strângând din ochi. O cheamă Mina, răspunsei, deschizându-i încet.

        Karl râse destul de zgomotos, încât mă făcu să mă întreb dacă nu o luase razna complet.

-Ce este aşa de amuzant?

-Tu – încercă să vorbească, abţinându-se să nu râdă – tu credeai că doar spunându-mi numele ei mă vei deprima? Prietene, ai nevoie de mai mult de atât! Ai nevoie să mi-o aduci pe Mina însăşi!, îşi trecu mâna de-a lungul frunţii. De ce crezi că nu am mai vorbit despre ea de atunci? Nu ar fi vrut ca eu să-mi amintesc de ea cu tristeţe, ci dimpotrivă! Acum eu doar mă conformez...

-Îmi pare rău, Karl. Poate că ar fi fost mult mai simplu ca să te întreb, mă simţii vinovat.

-Te rog, sper că nu te vei apuca să plângi!, mă ironiză.

-Cred că mergem mult prea departe. Nu voi plânge, boşorogule. În legătură cu Mina, nu ştiu exact ce simt pentru ea. Însă, mă atrage, fără nicio îndoială.

-De ce mă mai întrebi atunci? Ştii care este răspunsul meu, spuse, plictisit.

-Nien!, mă răstii la el. Nu îi voi face aşa ceva. Are o personalitate puternică, nu este tipul acela de femeie care s-ar supune altora. Este misterioasă, într-adevăr, însă cred că asta o face specială.

-Şi mai ştii doar că nimic nu defineşte mai bine caracterul unui bărbat ca atracţia sa către inteligenţă, îmi zâmbi.

Karl îmi ridică automat moralul.

-Îţi prevăd un viitor măreţ, adăugă, dar putui să constat, văzând expresia sa, că ceva îl măcina încet-încet.

_________

*Amurgul Zeilor