HADES

Capitolul 7

Karlie

Deschizând gura, am încercat să ţip, iar de data asta, cineva mi-a acoperit gura, înainte să am ocazia s-o fac.

— Dă-i tranchilizantul, a ordonat bărbatul.

Am clătinat din cap frenetic, dar ceva mi-a înţepat cotul şi mi-a străpuns pielea. Mușchii mi-au devenit grei, dar nu am amorţit de tot. Bărbatul şi-a strecurat  mâinile sub mine, îndreptându-se cu mine pe braţe. Membrele mele atârnau moi în lateral, cu respiraţia zdrenţuită.

— Măi, dar ce bucăţică frumuşică, a zis celălalt bărbat.

Bărbatul de lângă mine şi-a înteţit strânsoarea asupra mea şi i-a răspuns într-o altă limbă, pe care nu o cunoșteam, dar cu siguranţă nu era ceva liniştitor, având în vedere că amândoi au izbucnit în râs. O furtună de teroare a ars prin mine.

Apoi am leşinat. M-am trezit tot în maşină, încolăcită, pe jumătate încurcată în rochie.
Apoi am constatat că nu mai aveam pânza pe cap. Bărbatul brunet, masiv, cu o tăietură la sprânceană, era pe bancheta din spate lângă mine, dar nu mă privea.               

În schimb, el privea prin luneta mașinii. Celălalt bărbat stătea în faţă la volan. Nu eram sigură dacă mi-au mai făcut vreun tranchilizant, sau dacă corpul meu avea probleme cu combatarea efectelor primei injecţii. Un geamăt scăzut mi-a alunecat pe lângă buze înainte de a-l opri. Amândoi s-au uitat la mine.

Ochii întunecați ai bărbatului de lângă mine mi-au trimis un fior de teamă pe coloana vertebrală.              Am închis din nou ochii, urând cât de vulnerabilă mă simțeam. Nu eram sigură cât timp trecuse şi m-am căznit să-mi menţin echilibrul în şezut. Trebuia să fac eforturi să pot gândi lucid. Mă simțeam lipicioasă, leneşă şi epuizată. Şi sub toate acestea, o groază  pe care n-am mai simţit-o niciodată. Am fost împinsă într-o altă maşină, observând că în tot acest schimb, numerele de la maşină erau înlocuite.

— Tre..trebuie să merg la baie, să mă spăl pe faţă. Nu mă simt bine, am spus eu.

Bărbatul de lângă mine m-a privit câteva clipe, de parcă îmi punea în cumpănă spusele, apoi mi-a deschis portiera maşinii şi m-a urmat pe uşa laterală a unei toalete dintr-o benzinărie. Am trecut pe lângă unul din angajaţii benzinăriei, iar bărbatul mi-a sesizat privirea pe care i-am aruncat-o acestuia şi m-a făcut atentă asupra armei pe care o adăpostea sub jacheta lui. Am respirat gâfâit, încercând să-mi ascund emoțiile. Am intrat în toaletă şi am urât că nu puteam folosi nimic ca armă, iar chiar dacă ar fi existat, cum m-ar fi putut ajuta angajaţii? Eram o străină.

— Karlie, se auzi vocea plină de avertizare a bărbatului. Nu mă face să te scot de acolo.

Îndreptându-mi umerii, am ieşit din cabină, simţindu-mă tremurândă de la deshidratare.
M-am aplecat peste chiuvetă, apoi am băut câteva înghiţituri de apă. Înainte de a spune ceva, m-a apucat de braţ şi m-a târât afară.

Mă dureau picioarele de la pantofi. În clipa următoare, m-a lăsat pe bancheta din spate a maşinii, ca pe o bucată de carne care trebuia inspectată. Frica şi-a făcut loc din nou în oasele mele, pentru că poate exact asta eram pentru ei. Carne. Aproape mi-am pierdut echilibrul, când am fost împinsă mai încolo pe bancheta din spate a maşinii, făcându-i loc bărbatului.

— Ce aveți de gând..? Uite, familia mea are bani..

Bărbatul a clătinat din cap.

— Știm, Karlie Kind.

Am îngheţat. Mă cunoşteau bine şi totuși continuau cu această răpire?

— Tata vă va răsplăti dacă mă duceți acasă.              Voi vorbi eu cu el. Vă rog.