Moartea Asasinilor

Capitolul 6

I

     În dimineața zilei de luni, Mason și Jessica eliberară camera și achitară suma datorată pentru șederea lor în acea stațiune montană. Inițial, își propuseseră să se mai plimbe prin zonă câteva ore și să se întoarcă în oraș abia către seară, dar Mason era nerăbdător să stea de vorbă cu Ryan, așa că porniră spre casă în jurul orei nouă dimineața.

     O lăsă mai întâi pe Jessica acasă, care nu voia să îl vadă pe Ryan și pe care oricum Mason nu ar fi lăsat-o să îl însoțească, apoi se opri la el acasă cât să își lase bagajul și să își schimbe hainele, după care se îndreptă către penitenciar.

     Solicită o întrevedere privată cu Hughes, care îi fu aprobată imediat, iar câteva minute mai târziu, subcomisarul intra într-o încăpere unde Ryan Hughes deja îl aștepta așezat pe un scaun și cu cătușele la mâini.

     Clark își trase și el un scaun și își sprijini un cot pe masă, adoptând o poziție și o privire serioasă.

     — O să fiu direct cu tine, zise Mason. Fii sincer și o să terminăm cât mai repede. 

     Hughes îl privea rece, fără să schițeze vreun gest. Subcomisarul îl privi în ochi atunci când îi adresă următoarea întrebare:

     — Ai vreo legătură cu uciderea lui William Jones?

     Preț de câteva clipe, chipul deținutului rămase inexpresiv, apoi deschise gura pentru a spune ceva, se mai gândi două secunde, iar în final zise cu o ușoară sclipire în ochi:

     — Vrei să spui că cineva l-a omorât pe ordinaru' ăla?

     Subcomisarul își dădu ochii peste cap și pufni deja plictisit. Avea să fie o discuție lungă și foarte probabil inutilă.

     — Pari să te bucuri, observă el.

     — Cum a murit? L-au împușcat?

     — Nu, a fost înecat.

     Hughes oftă și se rezemă de spătar, scuipând în lateral.

     — Merita ceva mai dur, mormăi el.

     — Ca de exemplu? întrebă Mason.

     — Ceva pe măsura lui de șantajist nesăbuit.

     — Nu mi-ai răspuns concret la întrebare.

     — Adică ce i-aș fi făcut eu?

     Subcomisarul aprobă cu o mișcare a capului.

     — I-aș fi dat o mamă de bătaie, apoi l-aș fi dat la câini, asta aș fi făcut!

     — Ascultă, Hughes, știu că ai socoteli neîncheiate cu unele persoane. Dacă aflu că ești în vreun fel implicat în...

     — Nu sunt! zise el ridicând tonul. Nu vezi că-s deja băgat în rahat?!

     — La cine te-ai referit când m-ai întrebat dacă l-au împușcat? Cine să îl împuște?

     — Ăia care l-au omorât, de unde să știu?!

     — Nu ți-am spus câți oameni au fost.

     — Nu? Așa mi-a venit să spun.

     Mason înghiți în sec, își sprijini și cel de-al doilea cot pe masă și se uită pătrunzător în ochii lui Ryan, care zâmbea batjocoritor.

     — Știi ceva și nu vrei să spui, zise Clark printre dinți. Câți ani mai vrei să stai aici? Doi? Cinci?

     — Mai sunt șapte luni și ies din văgăuna asta.