Moartea Asasinilor

Capitolul 12

I

     La o zi după ce se întoarse acasă, Warren primi informații de la inspectorul Hall în privința anchetei. Află de la acesta că doamna Lockwood își recunoscuse vina și confirmase faptul că tatăl fiului ei de opt ani era nimeni altul decât James Bauer. Soțul ei fusese șocat la aflarea adevărului, însă rămase alături de ea și angajase un avocat.

     După alte două zile, Warren fu sunat din nou de inspector, exact după ce ajunse acasă de la serviciu.

     — Alo? răspunse el, ținând telefonul între umăr și ureche, pentru a avea mâinile libere să caute cheia de la casă și să descuie ușa.

     — Inspectore Fowler? Am nevoie de dumneata.

     — Da, spuneți, zise el curios, intrând în casă.

     — Doamna Lockwood vrea să vorbească cu tine.

     — În regulă.

     — Față în față.

     — Oh... despre ce este vorba? făcu el surprins.

     — Nu știu. Insistă să vorbească cu cel care a rezolvat cazul. Pare destul de agitată.

     De ce voia doamna Lockwood să vorbească numai cu el? Nu se întâlniseră niciodată, iar ea probabil că nici nu știa cine era el. Oare voia doar să îl vadă pe cel care îi ajutase pe polițiștii locali să o aresteze? Era poate cuprinsă de remușcări? Sau voia pur și simplu să afle cum reușise să își dea seama de vinovăția ei?

     — Și spune că e ceva foarte important, adăugă inspectorul. Cred că ar fi bine să vii aici.

     — Bine, pornesc imediat într-acolo, zise Warren hotărât.

II

     Elora era singură în apartament într-o zi senină de joi. Era puțin trecut de ora prânzului și copiii vecinilor din apartamentul de deasupra chiuiau de bucurie că o singură zi îi despărțea de vacanța de vară.

     Elora nu fusese niciodată la școală, nici măcar la grădiniță. Bunica ei fusese cea care o învățase să scrie și să citească și tot ea fusese cea care avusese grijă de ea până la vârsta de treisprezece ani, când aceasta murise, iar Elora rămase în grija tatălui ei. La început, acesta o ignorase complet, dar mai târziu, văzând că știa să spele, să gătească și să coasă, începuse să o folosească pentru aceste treburi, pentru ca mai târziu să ajungă să își verse frustrările asupra ei.

     Câteodată, se întreba cum ar fi fost viața ei dacă ar fi mers la școală. Deși multor copii părea că nu le plăcea la școală, pentru Elora acel loc ar fi fost un paradis. Nu își făcuse niciodată prieteni și nici nu cunoscuse persoane de vârsta ei. Singurul băiat pe care îl întâlnise, care părea de treabă și care era cel mai apropiat de vârstă cu ea era Drake. Ea avusese cincisprezece ani când îl văzuse prima dată și deși fusese obișnuită să nu bage în seamă diverșii bărbați care intrau la ea în casă, pe el îl considerase drăguț. Ulterior, aflase că sentimentul era reciproc și că Drake gândise același lucru despre ea atunci când o văzuse pentru prima dată. Așa se făcea că el îi zâmbise scurt atunci, iar ea, neștiind cum să reacționeze, fugise din cadrul ușii și se ascunsese în camera ei. Evident, se temuse de el. Putea fi drăguț și zâmbitor, dar cine știe ce monstru se putea ascunde în spatele aparențelor fizice?

     Aproape că nu își vorbiseră niciodată, însă ochii lor comunicaseră mai mult decât își dăduseră seama. În timp, înțelese că Drake era diferit și că avea suflet bun și începuse să nu se mai teamă de el. De fiecare dată când tatăl ei aștepta pe cineva, ea stătea cu urechile ciulite, sperând să audă vocea lui Drake sau să îl vadă. Acesta nu venea foarte des, iar când o făcea, era mereu însoțit de prietenul lui, pe care Elora nu îl plăcuse niciodată și care se uita mereu la ea cu o expresie perversă ce o scârbea.