Moartea Asasinilor

Capitolul 10

I

     – Am ceva care te-ar putea interesa! zise Warren, năvălind în biroul Jessicăi fără să mai bată la ușă. Ah... Am picat prost? întrebă el stânjenit, văzând că aceasta se întoarse brusc cu spatele la vederea lui și își duse mâinile la ochi.

     Urmară câteva secunde de tăcere apăsătoare, în care Warren nu știu dacă să plece sau să rămână acolo și să spună ceva. Numără până la treizeci și când fu pe punctul de a ieși subtil din încăpere, Jessica se întoarse către el, încercând să ascundă faptul că tocmai plânsese.

     – Despre ce e vorba?

     – Pot veni mai târziu, nu e ceva urgent, zise el. Și scuze, trebuia să bat la ușă.

     Jessica zări ziarul din mâna colegului său și se apropie, luându-i-l din mână și începând să îl răsfoiască. Nu era nevoie ca el să îi spună că informația pe care o aflase provenea din ziar, deoarece îl cunoștea suficient de bine cât să știe că Warren nu citea ziarul niciodată.

     – A treia pagină, zise el scurt, iar Jessica așeză ziarul pe masă și se sprijini cu palmele de-o parte și de alta a acestuia, aplecându-se ușor asupra biroului și începând să citească articolul indicat.

     Era vorba de un incendiu ce avusese loc la marginea unui oraș aflat la trei sute de kilometri depărtare și cu care pompierii se luptaseră timp de o jumătate de zi. Flăcările cuprinseseră magazia de lemne aflată lângă ferma unui anume Joe Lockwood, care fusese plecat din oraș întreaga zi. Incendiul fusese provocat intenționat, deoarece polițiștii găsiseră o canistră de benzină goală în apropiere, însă partea înfiorătoare era faptul că pompierii scoseseră de acolo trupul carbonizat al unui bărbat.

     Jess își aminti de un caz din urmă cu zece ani la care lucrase alături de Mason și în cadrul căruia cei doi fuseseră nevoiți să vadă în realitate o astfel de scenă îngrozitoare. Se înfioră atunci când citi articolul și nu reuși să îl ducă la final. Își ridică privirea și îl privi pe Fowler, care stătea în prag și aștepta să îi vadă reacția.

     – Și ce e cu asta? întrebă ea nedumerită.

     – Ai citit numele victimei?

     Inspectoarea își reîndreptă privirea asupra articolului, căutând numele bărbatului care fusese ucis de flăcări. Îl găsi exact în clipa în care Warren decise să îi dea o mână de ajutor și să i-l spună:

     – James Bauer.

     Ecoul vocii sale răsună prelung în mintea inspectoarei, care își aminti imediat de acel bărbat. Înalt, bine făcut, cu o expresie dură și cu o privire ucigătoare, Bauer fusese unul dintre cei mai răi oameni cu care se înhăitase Ryan. Fusese destul de tânăr când intrase la închisoare, iar cei șapte ani petrecuți acolo îl schimbaseră atât de mult, încât la eliberarea sa toată lumea se temuse că tipul avea să se răzbune.

     Din fericire, nu se întâmplase nimic de acest gen. Nu mai auzise absolut nimic de el până să vadă acel articol din ziar, dar nu simți nicio urmă de regret la aflarea veștii că murise. Era femeie, era sensibilă și de multe ori empatiza cu oricine, indiferent cât de mult rău făcuse acea persoană la viața sa, dar când venea vorba de acest om... Bauer era unul dintre puținii oameni pe care Jessica și-ar fi dorit să îi poată omorî cu mâinile ei.

     – Ce căuta acolo?

     – Nu știu, răspunse Warren. Știam că îți va atrage atenția numele lui, dar mie mi-a atras-o altceva.