Moartea Asasinilor

Capitolul 7

I

     Jessica observase că Mason se purtase ciudat în ultima săptămână. La început, crezuse că asta se datora cazului la care lucra, dar odată cu închiderea acestuia, colegul ei nu își revenise. Începea să își facă griji pentru el, căci era tot mai solitar și mai tăcut și extrem de absorbit de muncă.

     – Ai vrea să facem ceva azi împreună? îl întrebă ea în dimineața zilei de luni, întâlnindu-se la intrarea în clădire.

     – Îmi pare rău, azi sunt ocupat.

     – Atunci mâine? insistă ea.

     – Hmm... nu cred. De ce nu îl întrebi pe Fowler? Sunt sigur că el e liber.

     Era gelos, așadar... Câtă lipsă de maturitate din partea lui! Warren era doar un coleg și nimic mai mult!

     – Bine, așa voi face, zise ea deranjată și intră în clădire fără să îl lase pe Mason să îi deschidă ușa.

     Warren Fowler lucra în cealaltă tură, așadar șansele de a se întâlni cu el în acea săptămână erau mici, unde se mai adăuga și faptul că acesta lucra la un caz care îi ocupa până și timpul liber. Pe de o parte, Jessica nu înțelegea din ce cauză se îndepărtase Mason de toată lumea și redevenise ursuz, dar pe de alta, știa că așa era firea lui și începea să creadă că Mason cel sociabil din ultima lună dispăruse. Probabil uitase deja de ziua în care se băgase în fața lui pentru a-l proteja de glonț, eveniment pe care ea îl considerase începutul reapropierii dintre ei doi.

     – Ce cauți aici?

     Jessica tresări la auzul vocii unuia dintre subalternii săi și își ridică privirea către acesta, încruntându-se. Ce fel de întrebare era asta?! Dacă avea chef de glume nesărate, chiar nu era momentul!

     – Poftim? făcu ea indignată. Lucrez aici de mai mulți ani decât tine!

     – Deci n-ai primit mesajul...

     – Ce mesaj? Ce se întâmplă? întrebă ea confuză.

     – De azi ești în tură cu Fowler, avem o colegă nouă.

     – O... ce? Și de ce nu poate să lucreze ea în tura cealaltă?

     – Habar n-am, zise bărbatul dând din umeri. Așa a zis șefu'.

     „Bine că sunt inspector principal de poliție degeaba!" gândi ea.

     – Bine, mulțumesc. Presupun că voi pleca acasă, atunci.

     Se întoarse și făcu un pas către biroul ei, dar se opri și întrebă din pură curiozitate:

     – Cum o cheamă?

     – Inspectoarea Sanders.

     Nu auzise până acum de nicio inspectoare cu acest nume.

II

     Poate că o repezise pe Jessica... Poate că totuși ar fi trebuit să accepte invitația ei, dar era prea târziu. Acum avea să stea ca ultimul fraier acasă, în timp ce ea probabil avea să se distreze cu Warren.

     Subcomisarul era atât de tensionat, încât nici nu era în stare să citească două rapoarte. Era cald și nu avea niciun chef de muncă, dar în același timp să lucreze era singurul lucru de care se simțea în stare.

     Era întors cu spatele către intrare și aranja niște dosare, când auzi ușa deschizându-se.

     – Jess, nu am timp acum, vino te rog mai târziu dacă nu e ceva urgent, zise el.