❝Vrei răspunsuri, dar oare pui întrebările corecte?❞
Se spune că bucuriile aduc oamenii împreună, dar nu și pentru Aurora, care după moartea surorii ei, se întoarce în orășelul natal, pentru funerarii. Dar totul se schimbă, când accidentul în care...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
• Aurora •
Știam că sunt împiedicată de fel, dar chiar nu-mi ardea de asta, și fix când voiam să îmi descarc frustrările pe bietul amărât care avusese ghinionul să-mi iasă în care, vorbește înainte să o fac eu.
— E în regulă, zâmbește cald și își ridică ochelarii și mai bine pe nas.
— Adică eu sunt vinovată? îl privesc ostil dar el ridică palmele în dreptul pieptului, destul de pacifist.
— Cred că eu sunt, dacă nu amândoi suntem.
— Mă rog, oftez și realizez că eram o durere de cap. Mă grăbeam și am făcut-o de oaie.
— Nu văd nicio oaie prin jur, dar fie cum zici tu.
Zâmbesc și apoi îl privesc pentru prima dată mai atent. Purta un trening alb de la Versace și ochelari pătrățoși, care la o privire mai atentă observ că nu erau de vedere. Unghiile lui erau îngrijite cu atenție, iar colonia mirosea fresh, ca o adiere de primăvară, curată și proaspătă, și puteam să jur că nu fuma.
— Se anunță vremuri grele, mă strâmb și privesc sugestiv către baxurile de hârtie igienică, revenind lângă coșul meu cu câteva produse.
— Nu sunt pentru mine, gesticulează stânjenit.
— Presupun că vine apocalipsa, și tu îți faci stocuri de hârtie igienică din timp. La naiba, iar eu aflu ultima, strâmb din nas și mă țin bățoasă, iar băiatul începe să râdă.
— Atunci, în caz că vine apocalipsa, și rămâi fără hârtie igienică, știi unde găsești, îmi întinde o carte de vizită și o apuc sceptică.
— Jeffrey Saints, Administrator Hotel All Saints, și o adresă, ridic dintr-o sprânceană și îmi ling buzele impresionată.
Mă încrunt și brusc, starea mea se schimbă. Creierașul meu aiurit începe să facă legăturile. Amanda îmi povestise despre tipul ăsta, dar nu era chiar atât de patetic precum mă făcuse să-mi imaginez. Știu că sora mea avea tendința să exagereze uneori, dar totuși, prima mea impresie era diferită față de preconcepțiile pe care mi le formasem înainte. Colac peste pupăză, era administratorul hotelului la care tocmai m-am angajat.
— Aurora, noua ta recepționistă, îl privesc circumspectă, iar el îmi întinde mâna și mă aplec să-l salut.
— Serios? Ce mică e lumea!
— Chiar așa, schițez un zâmbet forțat și privesc în jur. Acum trebuie să te las. În 4 ore încep tura de noapte.
— Atunci poate ne vedem acolo, băiatul zâmbește și pare entuziasmat.
— Poate, îmi iau căruciorul și plec spre casă. Mai vorbim, Micule Jeffy, îmi duc două degete la tâmplă și îl salut.
Băiatul pare că se îngălbenește la față și împietrește.
