❝Vrei răspunsuri, dar oare pui întrebările corecte?❞
Se spune că bucuriile aduc oamenii împreună, dar nu și pentru Aurora, care după moartea surorii ei, se întoarce în orășelul natal, pentru funerarii. Dar totul se schimbă, când accidentul în care...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
• Aurora •
Din bolidul negru mat, îl văd pe pe japonezul care mă bruscase în club, de data asta, cu o mină schimbată, înfiorătoare.
Înainte să am reacție, și înjurând reflexele lente de parcă aveam retard mintal, șoferul lui mă apucă de braț cu putere, ridicându-mă ușor pe vârfuri și scăpând masca din mână.
— Issei, bag-o în mașină, japonezul ordonă și sunt bruscată și băgată cu forța în bolidul care mirosea a bețișoare parfumate și a fum de țigară, timp în care încercam să ajung la mască, dar fară rezultat.
— Lasă-mă, sau o să-ți pară rău, mă smucesc din mâna bărbatului dar portiera se închide zgomotos înăuntrul meu și încremenesc când mă simt încolțită.
— Nu poți să ai un regret, dacă motivele regretului nu mai există, îmi spune zâmbitor. Credeai că poți să te porți așa cu mine și să scapi basma curată? Nicio femeie nu m-a înjosit, niciodată!
— Îmi cer scuze, mormăi total distrată.
Cu atitudinea asta nu puteam păcăli nici măcar un copil. Singur era de la prafuri, sau de la Savio, pentru că nu aveam capacitatea de a conștientiza în ce pericol mă aflam în acest moment, iar mintea îmi era la masca din diamante care îmi căzuse pe jos, în parcare.
— Scuzele n-au să mă facă mai bărbat în fața asociaților mei. Vreau să te aud sus cum îți ceri scuze, când am să-ți rup mufa că m-ai ofensat, oprim în fața hotelului și încep să privesc în jur după camerele de supraveghere, ținând morțiș să nu ratez una.
În caz că pățeam ceva, jigodia asta trebuia să iasă răspunzătoare.
— E cineva la recepția asta de rahat? plescăie deranjat și pare că își pierde răbdarea, apăsând repetitiv pe clopoțel.
— Eu... lucrez aici, îi spun în speranța că renunță la orice fel de răzbunare tâmpită avea în minte.
— Minunat. Ia o cheie și hai sus, îi face semn bărbatului care ne însoțea, și mă silește să apuc un rând de chei și să mergem sus, la apartamentul rezidențial.
Când intrăm, japonezul îngâmfat îi face semn bărbatului care mă ținuse de braț până sus, să plece, și rămânem singuri în penthouse.
— Și acum... își oferă câteva clipe să admire peisajul de pe geam, căci apartamentul avea vedere la faleză, și când se întoarce îmi trage o palmă de mă aruncă pe jos.
Obrazul îmi ia foc și simt în gură un gust metalic. Îmi palpez buza și văd sânge pe buricele degetelor.
Simțeam că numai am scăpare, mai ales când îl văd cum își dă jos de la pantaloni și o face precum o cingă în mână. Deja îmi venea să vomit.
