❝Vrei răspunsuri, dar oare pui întrebările corecte?❞
Se spune că bucuriile aduc oamenii împreună, dar nu și pentru Aurora, care după moartea surorii ei, se întoarce în orășelul natal, pentru funerarii. Dar totul se schimbă, când accidentul în care...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
• Aurora •
O melodie care îmi face pielea să se înfioare, începe să răsune în difuzoarele de pe coridorul obscur, luminat orbitor cu luminile de violet.
Johnny, don't leave me You said you'd love me forever Honey, believe me I'll have your heart on a platter
— Te conduc in siguranță până la vestiare? Sau ai uitat incidentul cu tipul ăla, de acum două luni?
— A... da. Tipul ăla, îmi fluture mâna de parcă tocmai ce mi-am amintit, dar de fapt eu habar n-aveam de niciun incident, sau tip.
— Ce ai fumat? Parcă ești de pe altă lume.
Dacă ai știi...
— Nimic, Kazz, îi citesc numele de pe ecuson, într-un mod familiar. Am probleme cu somnul. Răceala asta îmi dă bătăi de cap. Nu vezi ce voce am?!
— Fie. Grăbește-te. Oamenii te așteaptă.
— Desigur, clatin din cap și apăs pe clanță.
— Desigur? Ai fost la vreo școală elevată cât ai lipsit? Unde au dispărut apelativele de genul: ,,Da, grasule", sau „Taci dracu, nu-mi spui tu mie ce să fac", ori ce a mai bună dintre ele: „Dispari, o ai mică".
— Am realizat cât de important ești în viața mea, și vreau să mă port drăguț cu tine, mâna mea urcă pe brațul lui, spre umăr.
Nu mă purtasem lingușitor în viața mea cu vreun străin.
— Atunci lasă-mă să-ți trag una scurtă.
— Suge-te singur, îl plesnesc peste braț și deschid ușa.
— Vezi că șefii au o întâlnire importantă, și fetele se temeau ca n-ai să apari.
— Acum sunt aici. Relax, grasule, zâmbesc și-l bat pe umăr.
— Mă exciți de fiecare dată când îmi spui așa, își linge buzele iar eu îmi dau ochii peste cap și îi trântesc ușa în față.
Răsuflu ușurată și îmi fac cruce. Tremuram din temelii și ăsta era doar începutul.
Eram capabilă să-i iau locul Amandei?
Încalț o pereche de tocuri criminale pe care abia puteam să merg și îmi dau jos hanoracul lung până la pulpe, privindu-mă în oglindă. Aveam să fiu descoperită dacă mă expuneam atât. Mă întorc spre masa din sticlă și văd urme de linii pe suprafața lucioasă. Înting cu degetul în praful albicios rămas și ating cu vârful limbii. Mă strâmb când simt gustul neplăcut, dar privesc la tavanul încărcat de luminile proiectorului care făcea garderoba animatoarelor să arate ca pasiunea.
