❝Vrei răspunsuri, dar oare pui întrebările corecte?❞
Se spune că bucuriile aduc oamenii împreună, dar nu și pentru Aurora, care după moartea surorii ei, se întoarce în orășelul natal, pentru funerarii. Dar totul se schimbă, când accidentul în care...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
• Amanda •
Împietresc când realizez că tot ce mi se întâmplă nu putea fi o coincidență. Au venit după mine la hotel, m-au urmărit când am plecat din club? Savio i-a spus lui Hawk că m-am dat drept Midnight? Numai aveam scăpare, îmi trebuia un aliat și cine putea fi mai potrivit decât omul care m-a ajutat să scap de o crimă?
— Deci?! Spune-mi, Aurora! Cine a mai fost acolo?
— Hawks, le pronunț numele și simt cum un fior îmi furnică pielea din cap până în picioare.
— Dracu' să îi ia, Art explodează și lovește cu pumnul în mașină.
Îmi îmi acopăr fața și suspin.
— Spune-mi că nu te-ai încurcat cu ei. Spune-mi adevărul, Aurora. Încetează să te mai ascunzi după deget. Nu înțelegi că îți vreau binele? Art ridică tonul dar la final realizează că exagerase și privește în jur să nu fi atras curioși.
— Ba da, încep să plâng și mă simt pierdută.
— Am să-mi spui tot când mă întorc. Gândește-te bine, să nu omiți vreun detaliu și fă ce te-am rugat. Ocupă-te de camere. E spre binele tău să reușești.
— Bine, îmi șterg lacrimile, dar degeaba, pentru că altele îmi inundau ochii.
— Și numai plange, aud în urma mea înainte să închid ieșirea de urgență. Lacrimile nu curg din ochii celor puternici.
— Bine, rostesc pe un ton subțire și schimbat, încercand să-mi reprim emoțiile care mă sufocau.
Merg la recepție cu grijă, să nu mă vadă nimeni și vizualizez toate înregistrările din momentul în care am ajuns în hotel. Înainte să le șterg, fac o copie în telefonul meu și analizez fiecare mișcare pe care au făcut-o și care mă putea incrimina. În timp ce vizualizam înregistrarea, mă opream pe la fiecare colțisor din hotel pe care l-au atins. Ușa rotativă, lift, butonul liftului, bara de susținere din inox, clanța apartamentului, tocul ușii, pahar din cristal, sticla de tărie, geamul balconului, absolut orice colțisor pe care îl atinseseră cei doi.
Dimineața, când ies din tură, Art ma aștepta în parcarea hotelului, în Amarokul lui gri. O iau intenționat pe unde noaptea trecută pierdusem masca, dar nu mai era nici urmă de ea. Trebuia să mă astept. Până acum poate era deja într-un amanet, sau vândută.
Mi se pusese pe inimă că am pierdut-o, dar încă nu-mi revenisem după noaptea trecută.
— Urcă, te duc eu acasă.
— Mulțumesc, mormăi și privesc în jur, suspicioasă.
— Cafea? îmi face semn către suportul de băuturi, unde stăteau două pahare aburinde.
— Da... apuc de un pahar și îmi înec toată jena în el.
Art întoarce mașina și pornește către casa mea. Și astăzi purta geaca lui din piele, ca în Top Gun, chiar dacă afară începea să se încălzească serios. Îl privesc pe ascuns și observ că era negru sub ochi, cu ditamai cearcănele.
