Capitolul 29 🖤 (BONUS)

606 35 4
                                    

♤◇Peste câțiva ani◇♤

Ma uit dupa un loc de parcare undeva in apropriere cafenelei unde cred că e Yoongi.
În câteva ore, în jur de 2, plec spre America pentru câteva luni și vreau doar sa ii spun la revedere lui Yoongi. El nu stie ca vin aici, dar nu l-am gasit in studio si nici altundeva in companie. Mi-a spus că e ocupat și daca nu as pleca nu as veni sa il vad. Dar chiar vreau sa imi iau la revedere.
Acum circa jumatate de ora am aflat că mi s-a mutat zborul cu câteva ore mai înainte decât era programat inițial, asa ca acesta e singurul moment când mi-aș mai putea lua la revedere de la el.
Parchez masina fix langa cafenea și mă uit spre peretele din sticlă al cafenelei pentru a vedea dacă Yoongi e acolo.
Il observ imediat la o masă, cea mai apropiată de suprafața de sticlă care tine loc de perete, stand cu o fată. Partea care mă scoate din minți e că ea are mâinile peste ale lui, iar el avea nici o reacție contradictorie. Imi iau telefonul si fac câteva poze, asa de amintire.
Simt o durere surda in piept, parca tocmai ce am fost străpunsă de o sabie în inimă. Ma doare sa vad ca face asa ceva. Strâng volanul până degetele mi se fac albe când văd că se sărută cu fata aia. Asta da ocupație. Noroc că mi s-a mutat zborul mai devreme, altfel nu as fi aflat. Imi vine sa ii strang pe amândoi de gat, dar mai mult pe Yoongi.
Vreau sa ma cobor, sa ma duc sa cer explicații, dar telefonul imi vibrează considerant.. Ma uit repede la notificări si observ ca sunt niște mesaje de la managerul meu.

"În maxim 45 de minute sa fii in aeroport.
Trebuie sa semnezi actele pentru transportul mașinii."

Scriu un răspuns aprobator, apoi mai fac niste poze situației ce se desfășoară în cafenea și plec repede din loc..
Vreau sa stiu de ce. Vreau sa imi spuna de ce. Vreau sa ma duc sa ii cer explicații, dar un scandal nu ar rezolva nimic, ba din contra, ar complica totul, asta doar pentru ca eu si Yoongi nu ne-am facut publica relația până acum.
Ajung la casa băieților si opresc pe loc, dar las motorul pornit.
Imi șterg repede lacrimile și trag aer în piept, apoi ies din mașină plecând spre intrare.
Intru si mă duc direct spre camera lui Yoongi, de unde imi iau troller-ul, pe care l-am pregătit dimineață, si geanta de mână..
Mai am un troller, mai mic, dar acela e deja în portbagaj, alături de laptop si rucsac.
- Unde pleci atât de grabită? Aud vocea lui Tae pe hol, în spatele meu.
- Mi s-a mutat zborul mai devreme, asa ca in circa jumatate de ora trebuie sa fiu in aeroport. Spun coborând bagajele pe scări.
- Deja pleci? Spune Jimin.
- Mhm.
- Lui Yoongi i-ai spus? Spune Nam-joon
- Am vrut să îi zic, dar era ocupat si nu l-am deranjat. Spun cu un zâmbet fals.
- Ocupat? Ummm.... Yoongi nu e niciodată ocupat când e vorba de tine. Zice Jin.
- Uite ca de data asta este. Oricum, eu plec, am de facut niste acte.
- O sa imi fie dor de tine, dar nu și de farsele tale. Zice Jimin.
- Mie o să îmi lipsească războiul farselor pe care îl ai cu Tae. Noona, sa anunți când ajungi. Spune Jungkook si mă ia in brate.
- Da, sigur.
Imi iau la revedere de la băieți și le transmit salutări si fetelor, apoi imi pun bagajele în mașină și plec.
Ajung suficient de repede la aeroport si rezolv cu actele pentru transportul mașinii.
Fiindcă mai am 15 minute până la îmbarcare, mă duc și imi iau o cafea, apoi imi verific telefonul. Trebuie să mă întâlnesc cu Adam imediat ce ajung in oraș, pentru ca trebuie sa mergem sa ne vedem cu tata. Vrea sa avem o cină în familie pentru că nu ne-am văzut de mult, cel puțin în cazul meu.

" Sa ma anunți când ajungi."

" Da, bine."

Ii raspund lui Adam, apoi imi închid telefonul, plasându-l în buzunar. Imi termin cafeaua apoi plec spre linia de îmbarcare..
Fiindcă sunt vedetă, asa ca am avion privat, bine, e al companiei, dar imi pot transporta si masina in acelasi timp, asta pentru ca am nevoie de ea.
Urc in avion, salut pilotul si stewardesele, apoi mă așez, așteptând decolarea.
Managerul meu o să vină peste câteva zile. Mai are de rezolvat ceva prin Coreea.
Imi pun căștile în urechi și pornesc muzica, îndreptându-mi privirea spre geam.
Vad cum orizontul incepe sa se miste si simt turbulențele provocate de decolare.
Imi deschid telefonul si intru in galerie uitându-mă la pozele făcute. Simt cum mă înțeapa ochii, iar privirea mi se încețioșează. Clipesc des eliminând lacrimile, apoi închid ecranul privind norii.
Sunt curioasă ce o să îmi zică Yoongi despre asta. Vreau sa ii aud explicație are. Si cel mai important, vreau sa stiu cine e fata aia si ce legătură are cu el. Chiar dacă nu vreau sa o fac, o să mă joc de-a hacker-ul si o sa aflu tot despre ea. Sper macar ca doar sa nu mă mintă Yoongi.
Doar gândul că mă înșeală imi îngheață sufletul si imi sparge inima.
Trag adânc aer în piept și îmi închid ochii încercând să mă liniștesc și sa uit scena care s-a desfășurat în fața ochilor mei..
Singura vinovată de aici sunt eu. Mi-aș fi băgat mâna în foc pentru el. Cine știe de câte ori m-a mințit, iar eu l-am crezut si am avut încredere în el. M-am certat si cu Adam pentru el. Ca nu, nu mă minte, ca mă iubește, ca nu m-ar înșela. Uneori sunt atât de idioată. Si în cazul ăsta oarbă.
Am nevoie de aer. Si de niste droguri daca se poate. Si țigări. Si alcool, sau ceva tare..
Ma doare capul.
Aș bea, dar la naiba, am masina si trebuie sa conduc. Iar când o sa ma vad cu tata nu vreau sa isi dea seama sau sa ma vada amețită, nu că nu m-a mai văzut beată.
Imi opresc muzica si mă ridic, apoi merge spre mini-bucătărie unde sunt stewardesele.
- Doriți ceva? Spune una dintre ele imediat ce mă vede.
- Un iced americano, vă rog. Spun zâmbind slab.
- Imediat.
Astept câteva minute, apoi imi iau paharul cu cafea si plec spre locul meu.
Pornesc iar muzica si imi las capul pe spate, apoi închid ochii, lăsându-mă purtată de muzică.
Ma trezesc la realitate din cauza unor turbulente. Deschid ochii și clipesc des. Imi scot din ghiozdan caietul de desene si penarul in care am culori si creioane. Încep să fac o schiță a ceva sinistru. Nu stiu exact ce, dar o să îmi transcriu starea pe foi.

O adiere de iubireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum