Capitolul 20 🖤

947 43 10
                                    

Ies din sala de antrenamente cu rucsacul în spate. Sunt de la 7 în sală, iar acum e ora 9. Practic, daca m-as duce la liceu, as ajunge la spectacolul ăla. Cred ca, totuși voi trece, macar sa vad ce e de capul lui..
Urc pe motocicleta, imi pun casca si pornesc din loc.
În ultima vreme, am inceput sa circul cat mai mult cu motocicleta, e mai amuzant decât cu masina.
Mi-am redus numărul mașinilor la 1 din 3, cate aveam la început si a motoarelor la 2 din 5.
Ador sa trec printre mașini, ma simt libera, ma bine dispune...
În scurt timp parchez în fața liceului, primul lucru care imi intra in ochi e masina lui Sun-Ya. Chiar ma bucur ca a venit, dar imi pare rau ca la mine nu mai are cine veni...
Imi dau casca jos și mă îndrept spre intrarea în liceu.
Nu e nici o persoana de râs pe afara, adică cred și eu.. Probabil toți sunt in amfiteatru...
Pășesc pe holurile liceului, destul de nesigură. Nici nu stiu ce naiba caut eu aici.... De fapt, ce tot zic eu aici. Habar nu am nici macar cine sunt....
Trag adânc aer în piept și deschid usor usa, intrând în liniște în amfiteatru.
Ma uit spre scena, loc de unde ar trebui să răsune muzica, dar se pare ca nu a început încă spectacolul... O zăresc pe Sun-Ya undeva in fața, dar nu îndrăznesc să mă apropii. Prefer să privesc un timp din spate, în liniște, apoi sa plec, ca si cand nici nu am fost acolo.
O vad pe Kara, din culise, cum imi face semn sa merg spre ea. Chiar dacă nu vreau, ma voi duce, e prietena mea, singura adevarata de pe aici.
Ma strecor în culise, unde se aflau multi elevi din clasa a 12-a, a 11-a, a 10-a, chiar și boboci.
- Ai venit. Chiar nu ma asteptam. Zice Kara.
- Nici eu. Habar n-am ce naiba caut aici. Zic eu.
- Știu eu. Ai venit să mă vezi si sa iti ceri scuze de la mine. Zice Yoongi apărând din spatele meu.
- Ai vrea tu. Nu eu trebuie sa imi cer scuze, ci tu. Eram in trecere si am venit sa ii urez bafta Karei.
- Da, sigur.
- Iriis. Ai venit? Doamne asta e super.. Zice J-hope.
- De ce e super?
- Am emoții pentru că e si mama in public. Si ma panichez cand am emotii. Iar Tae si Jimin fac glume pe seama mea, si chiar n-am chef de glume acum. Zice el repede.
- Nu ai de ce sa ai emotii. Esti foarte talentat, iar eu sunt mai mult ca sigura o să iasă totul super bine. Iar mama ta sigur se va bucura sa te vada pe scena. Cât despre Tae si Jimin, iti propun sa ii ignori....
- Bine ca mie nu mi-ai putut zice asta. Zice Yoongi "deranjat"..
- Tu n-ai zis ca ai emotii, plus ca nu merti sa iti spun nimic.
- Am emotii. Am zis-o. Acum astept încurajarea.. Zice el.
- Lume nouăăă... Zice Jimin, venind cu Jungkook si Tae spre noi.
- Participi? Zice Tae.
- Nici spânzurată. Sunt doar in trecere. Eram nespus de curioasă sa vad cum te faci tu de râs pe aici.
- Eu nu mă fac niciodată de râs.
- Da, da, sigur. Spun și îmi dau ochii peste cap.
- Iris. Chiar ma bucur ca ai ajuns pe aici. Zice directorul cu o voce ciudata.
- Sunt doar in trecere, nu particip. Zic eu repede.
- Te rog să faci macar introducerea. Zice el cu o voce răgușită.
- De ce nu o faceti dumneavoastra? Sau secretara?
- Dupa cum observi, am racit putin si sunt răgușit, iar secretara nu-i prezenta.
- Atunci de ce nu altcineva. Zic eu.
- Toți sunt ocupați cu numerele lor. Trebuie să zici doar câteva cuvinte frumoase de început, nimic mai mult. Toti isi stiu ordinea intrării... Zice el.
- Bine, dar după sa stiti ca plec. Zic eu.
- Bine. Spune el.
Ma uit la ceas, e abia 09:30. Dacă pe la 10 - 10:30 cel tarziu sunt acasă, ca sa ma pot odihni putin înainte de plecare, va fi super.
- Poftim. Baftă. Zice directorul și îmi dă un microfon.
Hai sa o fac si pe asta.... Sper doar sa iasa totul bine si sa nu zic vreo prostie.
Iau microfonul, imi las ghiozdanul pe o masă si ma îndrept spre intrarea în scenă. Mâinile imi tremura si nu stiu de ce. De obicei nu am emotii si nu tremur înainte să intru pe o scena.
- Baftă. Zice Nam-joon.
- Vezi ce prostii spui. Zice Yoongi.
- Te vei descurca. Zice Kara.
Trag aer în piept și intru pe scena la semnalul profei de muzică, care, se pare ca se ocupă cu sunetul spectacolului si dirijeaza tot ce se întâmplă pe aici, cât și intrările pe scena, cred.
Intru pe scena cu incredere si cu mâinile încă tremurând.
- Buna ziua dragi mame. Vreau sa va urez în numele tuturor un " bun venit" la liceul nostru, si, deasemenea o zi cat mai frumoasa. Astăzi, în unele țări se serbează "Ziua femeii" sau, cu alte cuvinte  "Ziua mamei", o zi care ar trebui sărbătorită pretutindeni pe acest glob si în acest univers, deoarece, mamele ar trebui prețuite, iubite, si respectate, pentru că sunt unice. Poti cauta oricât doresti si oriunde dorești, că tot nu vei mai gasi o mamă care sa fie la fel ca a ta, asta pentru ca mama e ființa care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuită cu nimeni.. Mamele depun cele mai mari eforturi pentru ca (,) copiii lor sa fie fericiti, si sa se simtă iubiti. Spun in timp ce străbat cu privirea sala, cu speranța de a o vedea pe mama, chiar dacă stiu ca nu se va intampla asta. Sunteti niste fiinte de aur, pline de înțelegere si iubire. Se spune ca cel mai încăpător si mai sigur loc din lume este sufletul mamei. Pentru ca sufletul unei mame e plin cu dragoste, iar dragostea ei este combustibilul care îi permite unei ființe umane normale sa faca imposibilul.. Scriitorul francez Honoré de Balzac, a zis ca, citez, " Inima unei mame este un abis adanc la capătul căruia vei gasi întotdeauna iertarea", am încheiat citatul, lucru care este adevărat,  asta pentru ca, mama este începutul tuturor începuturilor si este ingerul nostru păzitor... Va mai urez încă o dată o zi la fel de splendidă si uimitoare ca si voi. Sper sa va placa programul artistic pregătit de elevii acestui liceu. Va doresc o vizionare plăcută. Continui eu si părăsesc scena tot prin locul pe unde am intrat.
Las microfonul pe o masă, unde mai sunt si altele. Mâinile imi tremura foarte tare, poate e de la emoții...
- De unde ai scos cuvintele alea? Nu credeam ca esti in stare sa zici asa ceva. Zice Jimin.
- Din ghiozdan. Zic ironica.
- Frumoase cuvinte.. Si bine ales citatul. Zice Nam-joon.
- Am zis si eu ce mi-a trecut prin cap.
- Iti tremura mâinile, ai emotii. Zice Yoongi.
- Ba nu. Imi tremura mâinile de la.... aaa... stres. Da, de la stres. Zic eu.
- Aham.. Sigur.. Zice el.
- Deci, wow. Am rămas fără cuvinte. De la o persoana fără inima, sa auzi asemenea cuvinte despre mame, e wow. Zice Tae.
- Am inima, doar ca e neagră si mica. Zic eu.
- E de piatră. Zice Tae.
- Vrei plesnit si nu stii cum?
- Nu merci. Stii doar ca imi place sa te cicălesc... Spune el.
- Da, fie. Spun și îmi dau ochii peste cap.
- Iris, deci, te-ai descurcat de minune.. A iesit genial totul. Zice Kara trăgându-ma mai departe de băieți.
- Da, merci. Zic eu.
- Vreau o îmbrățișare, sunt stresata. Zice Kara.
- De ce nu te îmbrățișează Jungkook? Zic eu.
- O haideee.. Nu face acum mișto de mine ca nu am chef.
- Bine, gata. Zic si o iau in brațe. Esti stresata ca iti întâlnești viitoarea soacră, sau ce? Ii șoptesc eu la ureche.
- Nu. Doamne, ce visezi.. Zice ea si face câțiva pași în spate.
- Gata. Bine. O sa te descurci. Gândește-te că mama ta este si va fi mereu mai mândră de tine decat de Tae. Zic eu.
- Heii. Ma jicnesti. Zice Tae.
- Glumeam. Dar, Kara, totuși, gândește-te că mama ta e mândră de tine. Si te vei descurca. Dacă eu am fost in stare sa spun ceea ce am zis, tu sigur te vei descurca. Esti sora lui Tae, talentul e mostenire de familie.. Spun zâmbind.
- Ai zis ca am talent?! Mi-ai facut un compliment? Zice Tae râzând.
- Nu, ti s-a parut. Zic eu si imi dau ochii peste cap.
- Doamne. Iris are febră!!! Spune Tae.
- Ce? De unde ai scos această teorie? Zice Jin.
- Mi-a facut un compliment. A zis ca am talent. Zice el.
- Incercam sa o încurajez pe Kara. Deci sa nu ti se urce la cap. Zic eu.
- Heei. Încă imi astept încurajarea. Zice Yoongi.
- Sa iti rupi un picior. Zic eu.
- Nu cobi. Zice el.
- Nu sunt cobe.
- De ce nu mi-ai putut zice si mie o încurajare ca cea a Karei, a lui J-hope si cea indirectă a lui Tae? Zice el.
- Ce ai vrea sa iti zic mai exact? Zic eu.
- Ca am talent, ca ma voi descurca, ca va iesi totul bine.
- De ce vrei să îți zic si eu asta, daca o stii deja?
- Pentru ca de efect. Dacă tot te-am prins într-o pasa bună.
- Ufff.. Ascultă. Ai talent, nu esti chiar atât de urat. Zic si ii ciufulesc parul. Plus ca nu vrei fi singur pe scena. Totul va ieși foarte bine, iar eu pot jura ca mama ta va fi încântată sa te vada pe scena. Asa ca nu ai ce sa ai emotii sau sa fii stresat. Bucura-te de moment...
- Cum adică " nu esti chiar atât de urat"? Si merci ca m-ai ciufulit. Zice el ironizand ultima parte.
- Atât ai reținut?
- Am reținut și ca ai zis ca am talent. Dar esențialul e ca "nu-s chiar atât de urat ".
- Și tu ce ai vrea de acum? Să-ți zic ca esti frumos sau ce?
- Da.
- Daca iti ziceam asta, comentai. Si daca nu am zis-o tot ai comentat.
- Păi da, ce te așteptai sa zic...
- Frate, esti bipolar si de neînțeles.
- Nu-s fratele tau, sunt viața ta. Zice el.
Încep să rând la afirmația sa. Viata mea? De unde pana unde a ajuns el la această concluzie morobolantă?
- De unde ai ajuns la concluzia asta? Zic zâmbind.
- Cu cine te cerți mereu? Cu mine. Cu cine vorbesti mereu? Cu mine. Pe cine enervezi până peste limita? Pe mine.
Pe cine nu te superi ca te cicălește si enervează? Pe mine. Pe cine iubești tu cel mai mult? Pe mine. Cui ii dai o îmbrățișare? Tot mie. Deci, prin urmare sunt viața ta. În ceea ce te privește totul are legatura cu mine... Spune el afișând unul dintre zâmbetele gumate specifice persoanei sale.
- Ce ai fumat? De unde pana unde sa te iubesc foarte mult? Si aweee.... Cineva vrea o îmbrățișare.... Spun râzând.
- Daca nu m-ai iubi, te-ai supăra daca fac asta. Zice si imi ciufulește părul.
- In acest moment, as lua scaunul ăla si te-aș lovi cu el in cap până se îndoaie cadrul. Zic arătând spre un scaun care are cadru de fier.
- Dar nu o să o faci, pentru ca ții la mine. Zice el.
- Nu o fac, ca sa nu te fac de râs și ca să nu ajungi la spital.
- Pentru ca iti pasa de mine. Zice el.
- Da, fix de asta. Oricum, oricât as adora sa stau si sa vorbesc cu tine, trebuie sa plec... Spun și îmi iau ghiozdanul.
- Nu stai sa ne auzi cântând?
- Nu am timp. Dar, deja stiu ca o sa cântati super frumos...
- Nu ai uitat ceva? Zice el.
- Telefonul il am, ghiozdanul l-am luat. Deci nu.
- Îmbrățișarea mea.. Zice el.
- Cum era sa uit eu cel mai important lucru. Zic si il îmbrățișez.
- Așa mai vii de acasa. Apropo, baftă, sa câștigi.. Sa nu bagi pe nimeni in spital. Vezi prin ce secții de poliție mai ajungi si pe cine înjuri. Si cel mai important sa mai dai si tu un semn de viață.
- Nu mă duc acolo sa castig obligatoriu. În principal vreau sa imi întrec limitele.. Zic eu.
- Sigur vei si castiga. Dai foarte tare cu pumul. Zice el.
- Daca zici tu... Acum chiar plec. Pa. Zic eu.
- Paa... Spune el.
Ii salut si pe resul încă o dată, le urez bafta si plec din liceu spre casă...  Numai bine ajung, imi fac un duș, apoi plec spre aeroport. Adică ar trebui să fiu cel putin cu o oră înainte de îmbarcare în aeroport, pentru ca durează mult și e plictisitor.

O adiere de iubireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum