O adiere de iubire

Capitolul 6 🖤

Deschid leneșă ochii. Am dormit atât de bine cu Yoongi incat nu as vrea sa ma mai ridic din pat, dar trebuie, am ore de motocross. Ma ridic din pat imediat după ce mă strecor din brațele lui Yoongi fără să-l trezesc. Ma duc la baie si imi fac rutina apoi ma îmbrac într-o pereche de blugi negri rupti și un tricou negru cu două aripi roșii de demon. Imi iau o geacă neagră de piele pe deasupra și o pereche de botine negre cu ținte.
Imi iau telefonul, imi pun căștile în urechi și îmi iau niste bani apoi plec tiptil din camera. Am noroc ca e ora 7:³⁰ si ca toti dorm. Chiar nu am chef de dat explicații.
Ies din casă în cea mai mare liniște posibilă.
Ma duc in garaj si imi iau un motor negru cu roșu, apoi plec incuind usa de la garaj.
Accelerez si ma îndrept spre o cafenea. Trebuie să ajung în celălalt capăt al Seoulului până la ora 9, deci mai am in jur de o ora si jumatate. Parchez și intru în cafenea și mă așez la o masă mai retrasă.
Imi comand o cafea americană fără lapte si un croissant cu ciocolată fără gluten si lactoza.
După ce termin cafeaua, achit nota și plec deoarece e destul de târziu.
Urc pe motor si plec cu viteză mare. Trec printre mașini lejer si ajung imediat.
Imi las motorul și îmi scot casca, punandu-mi ochelarii. Ma îndrept spre antrenor care era alături de alți motociclisti.
- Bună dimineața. Eu sunt Iris, tipa noua.
- Bună dimineața. Eu sunt antrenorul vostru. As vrea sa te vad pe teren. Spune antrenorul și arată spre terenul cu diferite obstacole.
- Ok. Spun și mă duc spre motor.
Imi scot ochelarii si imi pun casca. Pornesc motorul și mă îndrept spre start.
Înainte să se dea startul telefonul meu incepe sa sune. Răspund și îl bag in buzunar.
C. T.
- Iris, unde ai dispărut? Zice sau mai bine zis țipa Yoongi.
- Sa stii ca aveam nevoie de timpanele pe care tocmai mi le-ai spart. Spun eu.
- START! Se aude vocea ce da startul cursei.
- Unde esti? Zice Yoongi.
- In Coreea de Sud. Spun ironică.
- Stiam si eu. Lasă miștoul și zi unde esti! Zice el mai mult țipând.
- Nu mai țipa, în dracii mei. Si sunt in Seoul. Stai, de fapt mint. Sunt putin in afara Seoulului și sunt VIE. Spun țipând ultimul cuvânt.
- Știi, mi-am dat și eu seama ca esti vie pentru că mi-ai raspuns la telefon.
- Sa mor eu daca mi-am dat seama. Spun ironică.
- Măcar puteai să mă anunți, daca nu pe mine, macar pe unul dintre noi, sau macar sa lasi naibii un bilet. Nu sa dispari asa brusc. Zice Yoongi.
- Hai mai repede, încăpătoare-o. Se aude vocea antrenoarei.
- Mai repede vrei, măi repede iti dau. Zic si accelerez.
- Unde esti? Ce repede? Se aude vocea lui Nam-joon.
- Tu de unde ai mai răsărit? A stai, sigur sunteti cu totii in jurul telefonului lui Yoongi, iar apelul e dat pe spiker. Am ghicit, nu? Zic eu.
- Da. Ai dreptate. Dar nu schimba subiectul. Unde ești? Zice Yoongi.
- Probabil la motocross. Spun eu si accelerez si mai mult.
- Doar probabil? Zice J-hope.
- Probabil doar probabil. Spun eu.
- Mai pierdut printre atata probabil. Zice Jungkook.
- Ce cauti tu la motocross? Stii cat e de periculos. Zice Nam-joon.
- Ce dramatizezi atât? Nu e periculos daca ai experienta. Si eu caut pericol și adrenalina. Zic sărind peste o rampă mărind viteza in acelasi timp.
- Măcar să ai grijă. Poti muri. Zice Jin.
- Oricum o să mor într-o zi, ce dacă o sa fie azi? Zic eu.
- Sa nu îndrăznești. Spune Nam-joon.
- Vin după tine imediat. Zice Yoongi.
- Nu te chinui. Plec in vreo jumatate de ora de aici, măi am treaba si in alte locuri. Zic si trec linia de finish.
- Unde pleci? Zice Tae.
- In Rai sau cel mai probabil în Iad. Zic ironica. Oricum, poate ne vedem deseară. Pa. Zic si închid apelul.
C. T. I.
Pun telefonul inapoi in buzunar și îmi scot casca, punandu-mi imediat ochelarii.
- Ai fost foarte rapida, cea mai rapida de până acum, te felicit. Zice antrenorul.
- Mulțumesc. Acum pot pleca? Îi zic sec.
- Da. Esti destul de pricepută. Ne vedem săptămâna viitoare. Zice el.
- Da, la revedere. Zic eu.
Urc pe motor si plec spre casă unde o să îmi iau masina si o să îmi las motorul deoarece în maxim o oră o să am antrenamentul de scrimă apoi de box și mai am de rezolvat si treaba cu pachetul care America, deci treaba multă.
Parchez motorul în fața peluzei casei și pun casca pe motor. Ma îndrept spre masina si plec spre sala de scrimă.
Având în vedere că am făcut circa jumatate de ora pana aici, mai am tot jumătate de oră până încep.
Sunt mai mult ca sigura ca m-au văzut când am schimbat motorul cu masina si am plecat. Si sunt si mai sigura ca deseară o să-mi țină o predică, cel mai probabil o să încerce să mă și pedepsească, lucrul care nu o să le reușească. În Coreea sunt aproape majora, cum cred ca multi dintre voi știu, daca cineva din România ajunge în Coreea, la vârsta lui i se mai adaugă un an sau daca cineva din Coreea ajunge în România are cu un an mai în minus ca si vârsta. Asta e foare ciudat dar și interesant în același timp.
În fine, parchez masina si imi iau ghiozdanul, apoi ma duc in vestiar unde imi pun echipamentul și intru în sală.
- Bună ziua, răsuna vocea antrenorului. Azi o să continuati sa exersati mișcările pentru că știți și voi, timpul trece repede și numai maine nu-i poimâine, și o să vă treziți ca nu sunteti pregătiți atunci cand va veni doamna respectiva. Asa ca mult succes. Zice el si pleaca.
Imi iau sabia și mă îndrept spre un manechin.
Încep să execut mișcările, dar tot nu imi reusesc. Respir adânc și îmi fixez toată atenția asupra manechinului si a mișcărilor, încercând să mă deconectez de la toate problemele.
Incerc din nou, acum fiind mai concentrată, și spre bucuria mea imi ies la perfecție.
Mai adaug acestor mișcări alte câteva asemănătoare. Si in final iese ceva mișto rău.
Cand se aude fluierul antrenorului ma îndrept spre vestiar unde ma schimb si plec, urcând în mașină și demarand în trombă spre sala de box.
Având în vedere că am condus cu o viteza destul de mare, ajung repede la sala.
Parchez si intru schimbându-ma într-un trening negru. Imi iau mănușile si intru pe teren cu căștile în urechi deoarece le-am uitat si imi e lene sa le scot.
Ma duc la saci și ma joc putin, apoi intru in ring si bat câțiva colegi.
Cand faci ce-ți place parca timpul trece si mai repede si asa sa si intamplat.
Intru un masina si imi las ghiozdanul cu echipamentul pe bancheta din spate. Pornesc din și mă îndrept spre centru, măi exact spre o farmacie ca sa ii iau ce-mi trebuie pentru sângele pe care trebuie sa il trimit spre America pentru analize.
Telefonul incepe sa imi sune, noroc ca am căștile deoarece sunt la volan, raspund fără să mă uit la apelant.
C. T.
- Mda, spun eu.
- Iris, pe unde umbli? Se aude vocea lui Yoongi.
- In Rai pe dreapta. Zic ironica.
- Lasa ironia, unde esti? Zice J-hope.
- Deci inca sunt vie, asa ca vedeti-va de treaba si sa va reamintesc ca v-am anunțat că o să vin pe la vreo 19, în circa două ore și jumătate, deci nu aveti ce comenta și de ce sa ma frecati cu telefoanele.
- Măcar e vie, se aude vocea lui Tae.
- Nu Tae, sunt moartă, cum sa fiu vie. Spun eu ironică.
- Iarăși ai dat-o pe ironie? Zice Jimin.
- Nu iarăși ci din nou. Zic eu. Acum, de ce m-ati sunat? Am treaba.
- Ce treaba? Zice Jungkook.
- Mă duc sa am dau cu sania Nu veniti si voi? Zic ironica. Nu va interesează pe voi ce treaba am eu si pe unde umblu. Spun tăios.
- Sa iti amintesc ca tu esti aia minoră. Zice Nam-joon.
- Deci ar trebui să ne spui pe unde mergi ca sa stim si noi. Zice Jin.
- Eu aș zice sa o lăsăm în pace, măcar până ajunge acasă. Nu de alta, dar dacă pleacă. Eu o cred in stare. Zice Yoongi.
- In sfarsit cineva care tine cu mine. Ai mare dreptate, Yoongi, merci de ideea strălucită cu plecatul. Spun eu.
- Stai, ce?! Iris, eu glumeam, să nu pleci. Zice Yoongi.
- Daca aș pleca, ar fi mai departe de voi, se apropie niste evenimente importante din mine si din păcate nu pot părăsi țara. Acum pa, poate ne vedem mai târziu. Spun eu.
- Cum adică poate? Zice Nam-joon, iar eu închid fata sa raspund.
C. T. I.