când nici focul nu mă mai arde, deoarece buzele tale sunt mai fierbinți
"Ai o țigară?"
Totul s-a început cu o simplă întrebare.
Trăind în universuri paralele, ai zice că lor doi le-ar fi imposibil să se întâlnească. El - Damian Duarte, moștenitorul...
Oops! Questa immagine non segue le nostre linee guida sui contenuti. Per continuare la pubblicazione, provare a rimuoverlo o caricare un altro.
╭⋟────────────────────────╮
POV. AARON
Jucând-o de-a băiatul bun.
Tot la ce visam acum era un pat moale și confortabil.
Apa se prelingea pe pielea mea, lăsând urme pe podea în spatele fiecărui pas pe care îl făceam. Mâinile îmi erau încâlcite în prosopul din capul meu, încercând să-mi croiesc pași leneși din baie. Era nu cu mult trecut de nouă seara și chiar dacă nu era târziu, tot așteptam să mă bag, în sfârșit, în pat. Treaz de la patru dimineața putea fi uneori chinuitor.
Deschid ușa stângaci cu piciorul. Diferența de temperatură mă lovi din plin, de la vaporii fierbinți ai băii, până la răcoarea unei nopți primăvăratice ce se strecurase în încăpere prin geamul deschis. Mai ales că eram gol pușcă, nu prea ajuta.
Îmi dau părul ud pe spate și închid-
Mă blochez în loc când îi întâlnesc privirea.
Ce dracu.
Fac contact vizual cu Damian, care stătea în pragul ușii, la fel de surprins cum eram și eu. Privirea îi zăbovește instant pe pielea mea. Nu trebuia el să vină mâine?
— Woah, ai ajuns atât de devr-
Nu reușesc să termin propoziția, înainte ca el să sară repede spre mine, lipindu-și mâna de gura mea. Tresar ușor, luat prin surprindere, iar el își ridică degetul arătător spre buze, făcându-mi semn să fac liniște. Avea telefonul la ureche, nici nu am observat că vorbea cu cineva.
Asta totuși nu răspundea la întrebarea Ce făcea el aici atât de devreme?
— Gata, gata, tata, haide, nu mai pot vorbi atât de mult.
Vorbea cu tatăl său?
Deși nu auzeam despre ce vorbea tatăl său, puteam să-mi dau seama după oftatul lung că nu doar aici se încheia conversația lor.
— Am înțeles, nu e necesar să repeți de sute de ori. Mhm.
Îmi trag prosopul în jurul taliei mai mult jenat, iar Damian zâmbi amuzat. Nu eram jenat de Damian, dar lăsase ușa de la intrare deschisă cât era ea de mare și chiar dacă nu prea îmi cunoșteam vecinii, aș prefera să nu mă vadă gol pușcă. Mă întind totuși și închid ușa, dacă el nu era în stare. Îi simt privirea urmărindu-mi orice mișcare, iar un zâmbet mi se conturează involuntar pe buze.
— Totul e minunat, tată- nu, nu am nevoie de tine aici. Nu avem voie cu telefon, o să vorbim abia peste o săptămână când o să revin acasă.
