Maestra focului rece

Capitolul 1.

     Cartierul rău famat pare a fi adormit. Reședințele sale, ce sălășluiesc în bezna nopți, par gata să se prăbușească peste tine. La puținele geamuri, care și-au păstrat sticla de-a-ntregul, rar se mai întrevede prin perdele lumina slabă a unei lumânări. Un lampadar luminează slab strada acoperită de ceață. Liniștea mortuară este spartă de zăngănitul unui orologiu. Vântul șuieră printre scândurile bătute la uși și ferestre. De-a lungul docurilor nu se zărește picior de om.

     Pe dalele de piatră cubică răsună doar pașii ei. Îmbrăcămintea sobră o face să semene cu moarte, doar că fără coasă. Gluga pelerinei îi acoperă jumătate de față sau mai bine, făcând-o să emane mister. Lătratul unui câine se aude în josul străzi, semn că poate o fi turbat sau dădu peste el un bețivan. Vacarmul durează câteva secunde. Luna se întrezărește în mijlocul boltei cerești, pe jumătate acoperită de un nor cenușiu, semn că se apropie miezul nopții, momentul în care lumea bună doarme, dar nu și aici. Muzica bordelurilor începe să se audă alături de fluierăturile marinarilor, deja beți.

     În ultimi nouă ani se obișnuise atât de bine cu programul suburbiilor încât îi venea să râdă. Ochii îi sunt fixați pe plăcuța ștearsă a merceriei, a cărui slogan sună în felul următor: „Îmbracă moartea în ce formă dorești". Dacă ar fi citit altundeva motto-ul acesta, ar fi râs cu poftă, dar acum nu putea. Nenorocită de magherniță, Veneno necatus, reprezintă singura pistă ce o poate duce la criminalul ce i-a ucis fratele. Răscolise fiecare magazin ce procura otravă sau o fabrica, și nici una avea ce căuta. Nouă ani din viață i se scurse, căutând fabricantul ei... . Se poticni în fața vitrinei stinse. Trage ușor de mânerul ușii, care se deschide fără pic de efort. Balamalele scârțâie. Interiorul ticsit de praf și dezordine, te face să te întrebi dacă nu cumva este abandonată, însă lumânările aprinse prin încăpere anulează gândul anterior. Printre rafturile pline cu diverse obiecte strani se întrevede o tejghea jegoasă, pe care zace un clopoțel.

     Pășește cu vigilență pe carpeta veche, plină de pete dubioase și urât mirositoare. Studiază vreme de o clipă jegul de pe clopot, și apoi îl apasă cu regret. Clinchetul lui răsună în tot magazinul. Din spatele unei cortine groase, găurite, se aude un mormăit de înjurătură. În câteva clipe, un bărbat gârbovit se întrevede de dinaintea ei, nu prea bucuros de clientelă la prima privire. Un rânjet larg cu balele în colțul guri i se întipărește pe chipul acru.

— Nu am deschis încă cucoană. Mai ai de așteptat jumătate de ceas, dar dacă vrei te pot servi în spate cu ceva, spune cu ochii în decolteul cămăși.

— Dumneata, ești cel ce prepară otrăvurile ce le vinzi?spune ignorând aluzia sexuală.

— Hmm, pot prepara orice-ți dorește sufletul, cucuoană, spune cu privirea pierdută în adâncul decolteului.

— Ne vedem pe aleea din spatele magazinului, dacă vrei să facem o înțelegere, îi șoptește tărăgănat accentuând ultimul cuvânt.

     Iese din magazin și cercetează împrejurimile clădirii, pentru a vedea dacă există o cărare ce să ducă pe aleea din spate, departe de îmbulzeala, ce începuse să se demareze pe strada de dinaintea mercanceriei. În stânga clădiri este o cărare, un pic mai lată de un metru, care pare a duce în spatele clădiri. Din beznă se aude geamătul răgușit, al unui bărbat, dar acest lucru nu-i schimbă alegerea, de a-l ignora și să-și continue traseul. Individul nu pare să o întrezărească, având ochii închiși din cauza plăcerii, pe care o resimțea în mădular. Nu durează mai mult, un minut sau două, și se află pe aleea din spatele. Își scoate tabachera din buzunarul stâng al pantalonilor și-și scoate o țigară. Privește în beznă cu ajutorul vederi nocturne, pentru a verifică dacă vânzătorul și-a făcut apariția, dar momentan se află doar ea. O flacără mică îi răsare, între degetul mare și cel arătător, cu care își aprinde țigara. Inhalează cu sete fumul înecăcios. Rezemată de niște butoaie vechi privește cu insistență ușa încă închisă.